Bento, Intellectually Curious (BVB: BENTO), companie antreprenorială românească listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software și furnizarea de servicii de infrastructură IT și Cloud, vizează venituri din exploatare de 78 de milioane de lei în 2024, o creștere cu 34% față de anul 2023, EBITDA de 21,2 milioane de lei, o majorare cu 30%, și un profit net de 15,3 milioane de lei, o apreciere cu 17%.
„Având în vedere contextul de piață plin de provocări în domeniul tehnologiei, bugetul de venituri și cheltuieli vizat pentru anul 2024 este planificat în continuare în mod prudent, luând în considerare atât proiectele recurente și cele pe care le avem în execuție cât și proiectele aflate în curs de negociere și semnare.
Prin urmare, ne concentrăm atenția asupra eficientizării operațiunilor noastre, în timp ce continuăm să dezvoltăm produsele proprii. Această abordare ne permite să rămânem agili și competitivi, chiar și în fața incertitudinilor economice globale și a schimbărilor rapide care au loc în domeniul tehnologiei.
Totodată, ca în fiecare an, ne propunem să aducem valoare adăugată clienților noștri în proiectele pe care le implementăm pentru aceștia și să construim parteneriate durabile, care să susțină obiectivele noastre de creștere pe termen lung.
Viziunea noastră strategică pentru 2024 este una echilibrată, cu o îmbinare între prudență financiară și ambiție de dezvoltare, asigurând astfel o poziționare solidă a Bento în peisajul tehnologic actual”, a declarat Radu Scarlat, Președintele Consiliului de Administrație al Bento.
În 2024, Compania va continua atât dezvoltarea modulelor existente în cadrul platformei software modulare integrate – “Platforma Bento” cât și a altor module noi astfel încât să răspundă nevoilor unui număr cât mai mare de clienți. Intensitatea cu care se vor realiza investițiile va fi însă mai mică comparativ cu anii anteriori, deoarece finanțarea acestora va fi asigurată exclusiv de către companie prin fonduri proprii, odată cu finalizarea proiectului pe fonduri europene „Platforma pentru Transformare Digitală Modulară în Mediul Enterprise și Sectorul Public”.
De asemenea, compania are în vedere promovarea Platformei Bento atât în rândul clienților existenți cât și a potențialilor clienți, deoarece prin intermediul acesteia poate valorifica mult mai bine cererea tot mai accentuată pentru soluții informatice complexe din partea organizațiilor, nevoia de personalizare a acestora la cerințele specifice ale companiilor și instituțiilor publice, precum și interesul crescut pentru soluții de digitalizare în cloud.
În plus, în 2024, Compania va continua să fie implicată în derularea contractelor semnificative aflate încă în curs de derulare, precum dezvoltarea și implementarea modulului Bento FSM în cadrul Distribuție Energie Electrică România (DEER), furnizarea de servicii de gestionare a infrastructurii IT pentru o companie multinațională din domeniul petrol și gaze, finalizarea implementării modulului Bento FSM în cadrul proiectului VoltaX, precum și alte proiecte din industrii diverse.
În același timp, conducerea companiei urmărește ca în 2024 să intensifice activitatea la nivelul noii verticale de piață pe care o vizează prin modulul Bento FSM, „Clusterul de Service”, o nișă complexă ce include sectoare diverse precum serviciile și mentenanța sistemelor HVAC, securitate, instalare și mentenanță a sistemelor fotovoltaice și aparaturii medicale, precum și altele.
Bugetul de venituri și cheltuieli vizat de companie pentru 2024 este superior celui prezentat de către conducerea companiei în memorandumul aferent listării pe piața AeRO a Bursei de Valori București în martie 2022.
Astfel, la nivel de venituri din exploatare pentru 2024 este avută în vedere o creștere cu 99% față de veniturile estimate în memorandumul de listare, o majorare cu 129% la nivel EBITDA și o apreciere cu 102% a profitului net.
În 2023, Bento a înregistrat venituri din exploatare de 58,2 milioane de lei, o creștere cu 64% comparativ cu 2022 și un profit net de 13,1 milioane de lei, o apreciere cu 133% comparativ cu anul anterior.
Bento este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 16 martie 2022, fiind una dintre puținele companii de tehnologie din România care dezvoltă produse software proprii. În prezent, Bento are o capitalizare de piață de 177 milioane de lei.