Investiția este o parte esențială a oricărui plan financiar. Din păcate, mulți oameni nu își investesc economiile, cautand mai degraba scuze decat solutii pentru a-și plasa disponibilitatile.
Dar, asemeni sanatatii fizice, sanatatea financiara poate avea de suferit pe termen lung. In conditiile cresterii deficitului bugetului actual, insotit si de diminuarea masei celor care vor contribui la pensiile viitoare, plus incertitudinile Pilonului II, pun sub semnul intrebarii, peste 10 – 15 ani, linistea viitorilor pensionari.
Pentru a înțelege mai bine de ce, să aruncăm o privire asupra unor numere, astfel încât să puteți vedea exact ce pierdeți daca nu investiti in mod constant, o sumă relativ acceptabilă.
Veti avea nevoie de bani cand vă veți retrage din activitate
Pentru majoritatea oamenilor, cea mai mare provocare financiara este ziua in care se retrag din campul muncii, devenind pensionari. Daca in momentul de fata, pensia de la stat acopera cel mult 40% – 50% din valoarea salariului, este lesne de inteles ca o parte din cheltuieli vor ramane neacoperite. Desi ponderea acestora ar putea scadea (nu vor mai exista rate la credite, asigurari sau altele), totusi vor aparea altele precum cheltuielile privind sanatatea!
Pentru a compensa diferența, veți avea nevoie de un alt flux constant de venituri, cum ar fi, de exemplu un fond de investitii sau chiar un fond de pensii privat. Dar fără a investi, acest fond aproape sigur nu va crește suficient pentru a vă susține nevoile dupa varsta pensionarii.
Costul de a nu investi 100 lei pe luna
Multi oameni se plang ca nu au destui bani sa economisească sau să investească. Dar in realitate, lucrurile nu sunt chiar atat de complicate. Nu aveți nevoie de o sumă considerabilă, de ordinul miilor sau zecilor de mii. 100 de lei pe luna este suficient. Importantă este insă disciplina si regularitatea cu care veți reuși să transformați in obisnuință acest lucru.
Dar hai să vedem cum un simplu calcul matematic poate imbunatati această situație. Să presupunem de exemplu o durată de investitii de 25 de ani, pentru o persoană in varsta de 40 de ani. 100 de lei pe luna se vor transforma in 1200 lei pe an, urmand ca la finalul perioadei sa se cumuleze 30.000 de lei. O suma relativ „frumușică” fără să luam in considerare niciun fel de dobândă.
Daca in schimb s-ar investi, cu un randament mediu anual de 5%, intr-un portofoliu conservator, tot pe o perioadă de 25 de ani, cei 100 de lei pe luna s-ar transforma in 60.000 de lei, adică si-ar dubla valoarea! Iată cum puterea dobânzii compuse si a unei investitii lunare poate crea un lucru spectaculos. Facand acelasi calcul la nivel de familie, unde ambii soti pot contribui cu aceeasi sumă, totalul cumulat ar fi de aproximativ 120.000 de lei.
Asadar, costul de a nu investi 100 de lei pe lună este nu numai acumularea propriu-zisa de 30.000 de lei, dar mai ales ratarea oportunității multiplicării banilor cu ajutorul dobanzii compuse!
Cu toate acestea, socoteala este totusi departe de potential, primul pas fiind calcularea unui buget personal/familial in urma căruia se poate stabili ce parte din venitul net (venituri – cheltuieli) poate fi orientată catre economisire și investitii. Imaginați-vă ce ar insemna suplimentarea sumei initiale, cu inca 50 sau chiar 100 de lei! Si acest lucru nu este dificil, doar din reducerea abonamentelor lunare la serviciile de telecomunicații putandu-se obține cativa zeci de lei in plus.
Fiecare lună care trece fără economisire, este o luna pierdută. Pentru simplul fapt ca disponibilitățile se duc într-un consum de cele mai multe ori indus decat izvorât dintr-o nevoie, se diminuează sansele obținerii unei siguranțe si independențe financiare chiar si dupa retragerea din activitate, care de cele mai multe ori coincide cu momentul pensionarii.
Asadar, cautați soluții pentru investiții, nu motive care va pot impiedica indeplinirea obiectivelor!