BET
16060.28
-2.35%
BET-TR
35415.72
-2.36%
BET-FI
58033.56
-3.07%
BETPlus
2378.96
-2.4%
BET-NG
1159.51
-1.95%
BET-XT
1382.99
-2.41%
BET-XT-TR
2997.99
-2.42%
BET-BK
2957.08
-2.8%
ROTX
35766.76
-2.12%

Centrele de inovare digitală vor beneficia acum de aceleași avantaje precum incubatoarele de afaceri

Autor: Financial Market
2 min

În spațiul european, România este o țară dominantă în materie de resursă umană specializată în domeniul tehnologic digital. România ocupă locul 4 în Uniunea Europeană la absolvenți de facultăți de competențe digitale și dovedește că are o dezvoltare emergentă în regiune.

Populația este pregătită să activeze în domeniu, iar legislația este acum mai aproape de dorințele și nevoile unor cetățeni europeni.
Centrele de inovare digitală sunt un pilon esențial în dezvoltarea antreprenoriatului tehnologic local.

Ele stimulează avansarea proiectelor aflate la început de drum și oferă fondatorilor acces la diferite resurse comune pentru a lansa pe piață produse sau servicii competente într-o perioadă cât mai scurtă de timp.” a precizat Monica-Elena Berescu, vicepreședintă a Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor.

În prezent, legea incubatoarelor de afaceri permite înființarea incubatoarelor cu portofoliu mixt, incubatoarelor de afaceri tehnologice, incubatoarelor academice de afaceri, agroincubatoarelor de afaceri, incubatoarelor de afaceri social, incubatoarelor specifice unui sector, incubatoarelor virtuale și incubatoarelor pentru activități nonagricole în mediul rural.

În cadrul articolului 6, alineatul (1), după litera h) a fost introdusă o nouă literă, h1), ce specifică faptul că incubatorul de afaceri de inovare digitală oferă acces la expertiză tehnologică și la facilitățile de experimentare cum ar fi echipamente și instrumente informatice care să permită transformarea digitală a întreprinderilor.

Legea nr. 102/2016, ce privește incubatoarele de afaceri, a fost înscrisă pe ordinea de zi a ședinței plenului Camerei Deputaților în data de 4 decembrie 2023 pentru completarea art. 6 alin. (1) și adoptată în data de 5 decembrie, cu publicare în Monitorul Oficial în data de 29 decembrie 2023.

CITESTE SI:  Act AI pune ordine în dezvoltarea și utilizarea soluțiilor AI în recrutare pentru a proteja candidații

An de an, România devine un hub tehnologic important în Europa Centrală și de Est. Așadar, ne-am dorit o lege actualizată conform cerințelor UE pentru dezvoltarea antreprenoriatului digital prin oferirea facilităților fondatorilor de Digital Innovation Hubs (DIH), precum scutirea de plată a diferitelor impozite și taxe, de care beneficiază restul incubatoarelor de afaceri.” a spus Oana-Silvia Țoiu, membru în Comisia pentru muncă și protecție socială.

Comisia Europeană dorește să construiască o comunitate vibrantă de hub-uri care să promoveze activitățile digitale și să asigure cooperare și un transfer de cunoștințe între centrele de inovare digitale atât către IMM-urile (întreprinderi mici și mijlocii) cu potențial de creștere dintr-o gamă largă de sectoare, cât și celor ce întreprind activități de cercetare-dezvoltare din cadrul unei universități și celor din sectorul public.

Incubatoarele și acceleratoarele de transformare digitală sprijină atingerea acestui obiectiv, prin gestionarea prezenței web a rețelei și găzduirea platformei software și instrumentelor adecvate, inclusiv catalogul online al EDIH-urilor.

Prin acordarea de facilităţi din partea autorităţilor publice pentru stimularea fondării centrelor de inovare digitală se dorește crearea de noi locuri de muncă, diversificarea economiei prin testarea tehnologiilor inovatoare şi dezvoltarea unui mediu antreprenorial în cadrul comunităţilor locale pentru a crea impact social.

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.