Acționarii One United Properties (BVB: ONE) au aprobat azi in cadrul AGA distribuirea celei de-a doua tranșe de dividende din profiturile aferente anului 2022, precum si bugetul pentru 2023 și au reales membrii existenți ai Consiliului de Administrație.
Pentru anul 2022, One United Properties va plăti dividende în valoare totală brută de 73,1 milioane de lei. Prima tranșă de dividende de 36,1 milioane de lei brut a fost aprobată în cadrul AGOA din septembrie 2022 și a fost distribuită în noiembrie 2022.
Pentru AGOA din aprilie 2023, Consiliul de Administrație a propus acționarilor aprobarea celei de-a doua tranșe de 37 milioane de lei.
După aprobarea la AGOA, dividendele brute de 0,01 lei per acțiune vor fi plătite pe 30 mai 2023. Politica de dividende a One United Properties include plata semestrială de dividende.
One United Properties a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri consolidată de 1,2 miliarde de lei, în creștere cu 4% față de 2021.
Profitul brut a ajuns la 572,9 milioane de lei, în scădere cu 5% față de anul precedent, în timp ce rezultatul net a scăzut cu 1%, ajungând la 502,5 milioane de lei.
Compania a încheiat anul 2022 cu o poziție de numerar puternică de 567 de milioane de lei, mai mare cu 12% față de începutul aceluiași an, datorită contribuției rezultate din majorarea de capital, care a adus companiei 253,7 milioane de lei în T3 2022, și în ciuda investițiilor continue și a plăților de dividende.
Indicatorul loan-to-value brut a fost de 28% la 31 decembrie 2022, în timp ce datoria netă a fost de 9%.
„Astăzi, ONE numără aproape 7.500 de acționari, inclusiv investitori instituționali renumiți, activi la nivel global, investitori de retail și investitori privați – persoane fizice cu venituri mari.
Angajamentul nostru constant față de dezvoltarea durabilă a depășit în mod repetat așteptările. Cu aproximativ 5.700 de apartamente aflate în construcție sau autorizate, rămânem fermi în strategia noastră de a ne concentra pe regiunea Bucureștiului, unde cererea pentru dezvoltările noastre sigure, eficiente din punct de vedere energetic și durabile continuă să crească.
Suntem încântați să ne extindem portofoliul și să oferim spații extraordinare de locuit și de lucru, cu obiectivul final de a oferi rezultate remarcabile acționarilor noștri”, a declarat Claudio Cisullo, Președintele Consiliului de Administrație al One United Properties.
Acționarii au reales, de asemenea, Consiliul de Administrație existent al One United Properties, format din șapte membri: Claudio Cisullo, Victor Căpitanu, Andrei-Liviu Diaconescu, Dragoș Manda, Marius Diaconu, Augusta Dragic și Magdalena Souckova (Soucek).
Începând cu anul 2022, mandatele acordate membrilor Consiliului de Administrație sunt de un an, cu posibilitatea de realegere.
În urma aprobării acordate de acționari în cadrul Adunării Generale a Acționarilor (AGA), One United Properties își propune să realizeze în 2023 o cifră de afaceri consolidată de 1,43 miliarde de lei, în creștere cu 23% față de rezultatul din 2022, și un profit brut consolidat de 622,1 milioane de lei, cu 9% mai mare decât rezultatul din 2022.
Profitul net estimat pentru 2023 este de 530 milioane de lei, în creștere cu 5% față de 2022, cu marja netă așteptată la 37%. Investițiile totale și costurile CAPEX pentru 2023, inclusiv achizițiile de terenuri și costurile de dezvoltare, sunt estimate la 1,2 miliarde de lei.
Acționarii One United Properties și-au exprimat voturile în AGA în persoană și online, folosind soluția eVote, care a transmis în timp real atât ședința obișnuită, cât și pe cea extraordinară.