BET
18507.05
-0.03%
BET-TR
40438.01
-0.04%
BET-FI
59755.17
0.41%
BETPlus
2737.17
-0.06%
BET-NG
1322.39
0.08%
BET-XT
1578.89
0.01%
BET-XT-TR
3397.4
0.01%
BET-BK
3448.87
0.08%
ROTX
40695.58
-0.03%

Analiză Evergent Investments: Evoluția companiilor din IT, listate la BVB, din perspectiva indicatorului “Rule of 40”

Autor: Financial Market
3 min

La nivel global, anul 2023 a debutat cu concedieri masive in randul companiilor din sectorul IT, e.g. Meta, Google, Amazon si Microsoft, totusi, mediatizarea si entuziasmul generat de Artificial Intelligence au adus randamente de doua sau chiar trei cifre companiilor precum Nvidia, C3.ai, Microsoft, Palantir, Adobe si Uipath.

Aceste tendinte au reorientat atentia si investitiile catre companiile de software, axate mai mult sau mai putin pe AI.

La nivel national, ultimii doi ani au adus la cota bursei romanesti companii noi din sectorul IT. Un domeniu dinamic si in plina expansiune, sectorul IT a atins o pondere de 7% din PIB-ul Romaniei conform ultimelor cifre disponibile.

“Rule of 40”
“Rule of 40” este un indicator utilizat pentru a evalua performanța și sănătatea financiară a companiilor de software, indicatorul reflectând echilibrul dintre crestere si profitabilitate.

“Regula” sugerează că rata combinată de creștere a veniturilor unei companii și marja de profit a acesteia ar trebui să fie de cel puțin 40%:
Regula 40 = Rata de creștere a veniturilor + Marja de profit

Analiza companiilor de software, listate pe bursa locala, prin prisma “Rule of 40” arata ca trei din sapte companii aveau valoarea indicatorului peste 40% in 2021. Anul 2022 a adus o imbunatatire la nivelul sectorului reprezentat la BVB, cinci din cele sapte companii depasind pragul de 40%.

Marje si rate de crestere
La nivelul cifrelor raportate pentru anul 2022, marjele nete ale companiilor de software analizate au fost intre 7% si 29%, in timp ce ratele de crestere ale veniturilor s-au situat intre 26% si 59%.

EVERGENT Rule of 40

Astfel, se observă variatii semnificative in performanta lor. Doua din cele sapte companii au inregistrat o imbunatatire a marjei nete in perioada 2021-2022, in timp ce trei au inregistrat o rata de crestere mai mare a veniturilor fata de anul anterior. Aceste aspecte ar putea reflecta mediul inflationist din ultima vreme.

Analiza la nivelul fiecarei companii:
Arctic Stream a depasit pragul de 40% al indicatorului prin cresterea semnificativa a CA in 2022, generata, in principal, de cresterea vanzarilor de solutii IT dezvoltate de companii partenere si o mentinere a marjei de profit net (8.3%)
Arobs a depasit pragul de 40% al indicatorului in 2022. La nivel individual a avut o crestere mai mare a CA (35%) dar o scadere a marjei nete de la 25.5% la 18.3%. La nivel consolidat, cifrele Arobs au aratat o crestere a CA de 58.4% si o marja neta de 14.3%
Bento si-a mentinut valoarea indicatorului peste 40%. A raportat o crestere a CA de 26% in 2022, reprezentand o treime din cresterea anului precedent, si o marja de profit net constanta in jurul a 16%
Connections Consult nu a reusit sa treaca testul “Rule of 40”. Compania a mentinut relativ constanta rata de crestere a CA si marja neta de profit
Safetech Innovations, la nivel individual, pare sa fie campioana analizei. Compania confirma, atat prin rata de crestere semnificativa, de peste 50%, a CA, cat si cea mai mare marja de profit net de 29.2%, in comparatie cu celelalte companii listate. Rezultatele consolidate arata o marja a profitului net de aproximativ 19%, mai scazuta, datorita infiintarii entitatii din Marea Britanie
Softbinator s-a mentinut peste pragul de 40% al indicatorului cu o evolutie relativ constanta a ratei de crestere a CA si a marjei nete de profit
Life is Hard a avut la nivelul anului 2021 rezultatele financiare influentate de preluarea liniilor de activitate de la Active Power Solutions si Tree Comm Services. La nivelul anului 2022, compania a avut o evolutie echilibrata intre rata de crestere a CA (16.7%) si marja neta de profit (18.3%).

CITESTE SI:  JP Morgan, cea mai mare bancă de pe Wall Street, raportează o creștere cu 25% a profitului net în trimestrul al doilea

Se remarcă ponderea dominantă a cresterii CA in cadrul indicatorului “Rule of 40”, deoarece companiile sunt pe un trend de crestere si se concentreaza, in principal, pe obtinerea unei cotei de piata cat mai mare.

In paralel, cresterea CA pentru unele companii a fost sustinuta majoritar de activitati cu marje reduse, cum ar fi: vanzarea de hardware, revanzarea de solutii IT sau inchirierea personalului (outsourcing) pentru proiecte externe, fapt reflectat si in scaderea marjelor nete.

Pe langa cresterea organica evidentiata de analiza “Rule of 40”, companii ca Arobs, Safetech, Softbinator, au realizat la nivel consolidat rate de crestere mai ridicate ale veniturilor, prin achizitia altor companii sau prin deschiderea unor filiale.

Analiza companiilor de software, listate la BVB, prin prisma „Rule of 40” arată ca anul 2022 a adus o îmbunătățire si oferă un punct de referință pentru a evalua performanta acestora.

Autor:

Bogdan Vasile este analist de investitii al EVERGENT Investments si acopera investitii, atat private, cat si listari pe Aero si piata principala.