Actiunile cotate la Bursa de Valori Bucuresti raman in continuare ieftine daca e sa ne uitam la indicatori precum pret/actiune si pret/castig sau mai noul PEG (profitul pe actiune prin prisma ratei de crestere a acestuia), se arata intr-o analiza a brokerilor de la Prime Transaction.
Și asta in pofida faptului ca randamentele sunt in continuare foarte mari, chiar si de doua cifre, mai ales la companiile de stat care isi desfasoara activitatea in domeniul energetic.
Toate acestea se intampla pe fondul unor evolutii mai degraba descendente la nivelul burselor internationale, care au trecut saptamana trecuta printr-o volatilitate mare, indicii americani trecand pentru moment in teritoriul negativ la nivelul anului 2018, iar cei mai importanti indici europeni au avut scaderi mai mari de 10%, indicele german DAX fiind chiar aproape de trecerea in Bear Market (o scadere mai mare de 20% fata de maximele recente).
O intrebare se naste firesc acum: de ce e Romania altfel? De ce piata locala de capital a tratat pana acum cu indiferenta corectiile de pe pietele internationale?
„De ce e Romania altfel? A incercat Lucian Boia mult mai bine sa explice asta. Daca ne uitam insa la piata de capital autohtona, decorelarea puternica pe care o putem observa in tabelul de mai sus as spune ca are la baza un alt top unde Romania este fruntasa. BVB ofera cele mai sau printre cele mai mari randamente ale dividendelor din lume. Atunci cand un investitor cumpara o actiune, cred ca in peste 90% din cazuri are in vedere dividendul potential pe care il poate oferi respectiva societate. Iar in ultimii ani am cam inceput sa ne obisnuim cu randamente de doua cifre si asta chiar la companiile unde rata profitului este in mare parte reglementata de o autoritate (in speta, ANRE). Un alt factor care cred ca a generat decorelarea este acela ca piata locala este in momentul de fata ieftina prin prisma multiplicatorilor P/E, P/Bv, P/S si mai noul PEG (profitul pe actiune prin prisma ratei de crestere a acestuia),” precizeaza Simion Tihon, Senior Broker, Prime Transaction.
Chiar daca Romania a reusit sa fie o „stana de piatra” in fata scaderilor de pe pietele internationale, daca acestea continua cred ca avem sanse destul de mici sa ramanem indiferenti. Insa, daca pietele isi gasesc in aceasta zona un nivel de suport, piata locala de capital ar putea iesi triumfatoare din aceasta volatilitate si sa beneficieze de pe urma unui sentiment euforic in cazul in care bursele internationale revin pe crestere, concluzioneaza autorul.
In tot acest context, daca lucrurile nu degenereaza pe bursa din SUA (caci de acolo au plecat scaderile din aceasta luna), piata locala are sanse mari ca pana la finalul anului chiar sa isi mareasca ecartul fata de pietele internationale, in ideea ca rezultatele financiare pentru T3 vor sustine acest lucru.
Articolul initial a aparut aici. Autor, Simion Tihon, Prime Transaction.
[ajax_load_more]