Pentru prima data in istorie, capitalizarea cumulata a companiilor listate pe Piata Reglementata a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a ajuns la 204,9 miliarde lei, echivalentul a 41,5 miliarde euro.
Cele 84 de companii listate pe segmentul principal al BVB au atins noi maxime istorice in ceea ce priveste nivelul capitalizarii in penultima sedinta de tranzactionare a lunii trecute, pe 30 august, dupa ce tot in luna august au doborat record dupa record in ceea ce priveste nivelul acestui indicator.
Luand in calcul exclusiv companiile romanesti listate la BVB pe Piata Reglementata, capitalizarea acestora a atins noi maxime istorice tot in sedinta bursiera din 30 august si a ajuns la un nivel de 132,9 miliarde lei, echivalentul a aproape 27 miliarde euro.
De altfel, Top 10 sedinte bursiere in functie de cel mai ridicat nivel al capitalizarii a fost realizat exclusiv in august 2021, atat la nivelul tuturor companiilor, cat si exclusiv la nivelul companiilor romanesti listate pe Piata Reglementata a BVB.
„Valoarea companiilor listate la bursa romaneasca a ajuns la cel mai mare nivel din istorie! Este o performanta fara egal si un semnal puternic ca listarea inseamna dezvoltare. Capitalizarea cumulata a tuturor companiilor listate la bursa, atat pe piata reglementata, cat si pe piata AeRO, ajunge la 220 miliarde lei.
In acest moment suntem la 18,2%-20,1% din Produsul Intern Brut, raportand capitalizarea curenta a companiilor listate pe ambele piete ale BVB la PIB-ul estimat pentru acest an sau la cel realizat in 2020. Bursa este o autostrada financiara pentru fluxurile de capital si ne bucura viteza listarilor anuntate in acest an de companiile romanesti, atat in ceea ce priveste emiterea de obligatiuni, cat si de actiuni.
Incurajam listarea cat mai multor companii pentru ca prin prezenta pe bursa ele pot aduce, pe termen lung, bunastare pentru actionari si pentru romanii care investesc in ele,” a declarat Radu Hanga, Presedintele Consiliului de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti.
„Ceea ce se intampla acum in piata este cel mai bun exemplu de ceea ce inseamna a lasa piata de capital sa lucreze pentru tine, iar singura conditie este sa fii prezent in piata. A fi investitor este mai mult decat un statut, este recompensa celui care pune capitalul la lucru, nu doar lucreaza pentru generarea de capital.
Evolutia actuala ii recompenseaza pe cei care cred si investesc in piata romaneasca. Aceste momente de maxime istorice pot fi un accelerator pentru listarea de noi companii, insa orice moment este oportun pentru prezenta pe bursa pentru ca piata este cea care reflecta valoarea si ofera un feedback continuu si transparent.
In plus, Romania capata tot mai multa vizibilitate si expunere si pe plan extern pe masura ce creste si ponderea tarii noastre in structura indicilor internationali,” a afirmat Adrian Tanase, Directorul General al BVB.
Piata de capital din Romania a atins noi maxime istorice in luna august. Astfel, la nivelul indicelui BET, care include cele mai tranzactionate 17 companii listate la BVB, a fost atins un maxim de 12.463 puncte, iar la nivelul indicelui BET-TR, care include si dividendele, recordul atins in august a fost de 21.910 puncte.
Doar in acest an, cresterea inregistrata de indicele BET a fost de 24,2%, iar avansul indicelui BET-TR a ajuns la 29,7%.
Lichiditatea medie zilnica pe toate tipurile de instrumente financiare a crescut cu 18% in primele opt luni comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior, de la 57,6 milioane lei (echivalentul a 11,9 milioane euro) la 68 milioane lei (echivalentul a 13,9 milioane euro).
Lichiditatea bursei masurata prin prisma valorii totale de tranzactionare a consemnat o crestere de aproape 20% la nivelul tuturor tipurilor de instrumente financiare, de la 9,6 miliarde lei (1,99 miliarde euro) in primele opt luni din 2020 la 11,4 miliarde lei (2,3 miliarde euro) in primele opt luni ale acestui an.
Activitatea investitionala la BVB si-a continuat parcursul ascendent si in acest an, dupa rezultatele record obtinute in 2020 cand investitorii prezenti pe bursa romaneasca au tranzactionat instrumente financiare in valoare totala de 18,3 miliarde lei, echivalentul a 3,77 miliarde euro.
A fost cea mai mare valoare anuala inregistrata vreodata pe segmentul principal al bursei romanesti si a depasit cu aproape 25% recordul anterior consemnat in anul 2007. In septembrie 2020, Romania a fost promovata de catre furnizorul global de indici FTSE Russell la statutul de Piata Emergenta.