BET
18507.05
-0.03%
BET-TR
40438.01
-0.04%
BET-FI
59755.17
0.41%
BETPlus
2737.17
-0.06%
BET-NG
1322.39
0.08%
BET-XT
1578.89
0.01%
BET-XT-TR
3397.4
0.01%
BET-BK
3448.87
0.08%
ROTX
40695.58
-0.03%

Primul ETF de pe piața locala de capital care urmărește performanța indicelui BET-TRN – InterCapital BET-TRN UCITS ETF – debutează la BVB

Autor: Financial Market
3 min

InterCapital Asset Management, cel mai mare manager independent de investitii din Croatia, cu active de 500 de milioane de euro in administrare, listeaza astazi, 29 mai, primul ETF (Exchange Traded Fund) de la Bursa de Valori Bucuresti care urmareste performanta indicelui BET-TRN, varianta de randament total net a indicelui BET, care reflecta atat evolutia preturilor celor mai importante companii romanesti listate la bursa, cat si a reinvestirii dividendelor nete oferite de catre acestea.

InterCapital BET-TRN UCITS ETF se tranzactioneaza la BVB sub simbolul bursier ICBETNETF si a debutat la un pret de 74,63 de lei pentru o unitate de fond.

Avem tot mai multi investitori la Bursa de Valori Bucuresti, iar piata de capital locala le ofera tot mai multe oportunitati de diversificare a portoliului, de la actiuni, obligatiuni, produse structurate, pana la ETF-uri.

Atat cresterea numarului de investitori de retail, cat si a activelor nete a fondurilor ce investesc la BVB, au generat de la inceputul anului o majorare a capitalizarii bursiere pana la 356 de miliarde lei. Apetitul investitorilor de a tranzactiona unitati de fond listate la bursa a crescut in ultimii ani.

Incepand de astazi acestia au acces la un nou instrument investibil prin care pot accesa perfomanta celor mai importante 20 de companii listate la BVB.

Ne bucura parteneriatul cu echipa InterCapital Asset Management care a creat acest fond de investitii tranzactionabil, disponibil acum pe trei piete din regiune: Bucuresti, Zagreb si Ljubljana”, a declarat Adrian Tanase, CEO Bursa de Valori Bucuresti.

Suntem incantati sa anuntam lansarea primului nostru produs tranzactionabil la Bursa de Valori Bucuresti: un nou ETF conceput pentru a oferi oportunitati unice atat investitorilor de retail, cat si celor institutionali.

La InterCapital, ne dorim sa contribuim la internationalizarea pietei de capital din Romania. ETF-ul BET-TRN, tranzactionabil acum la Bursele de Valori Bucuresti, Zagreb si Ljubljana, constituie un pas important in aceasta directie, cu atat mai mult cu cat aceasta este prima listare a unui fond strain la Bursa de Valori Bucuresti.

Pentru a marca intrarea noastra pe piata de capital din Romania vom suspenda comisionul de administrare pentru ETF-ul nostru pe toate cele trei piete.

Acest comision, care este deja cel mai mic de pe piata, va fi eliminat pana la 31 iulie, promovand astfel si mai mult acest produs in randul investitorilor locali.

Privind in viitor, ne angajam sa inovam continuu si suntem incantati sa anuntam introducerea de noi produse la BVB. Credem ca dedicarea noastra, combinata cu performanta remarcabila a pietei de capital din Romania, vor fi in beneficiul tuturor participantilor din piata, stimuland competitivitatea la nivel local si, mai important, oferind comunitatii globale de investitori o expunere mai mare la aceasta piata extrem de performanta„, a declarat Ivan Kurtovic, Presedintele Consiliului de Administratie al InterCapital Asset Management.

CITESTE SI:  Teraplast demarează procesul de majorare a capitalului social și vrea să strângă peste 22 de mil lei de la investitori

InterCapital BET-TRN UCITS ETF urmareste performanta indicelui BET-TRN, varianta de randament total net a indicelui BET, care include 20 de companii de tip blue-chip romanesti: Banca Transilvania, OMV Petrom, Hidroelectrica, Romgaz, BRD Groupe Societe Generale, Nucleaelectrica, DIGI Communications, Electrica, Transgaz, MedLife, Fondul Proprietatea, One United Properties, Transport Trade Services, Transelectrica, Teraplast, Aquila Part Prod Com, Sphera Franchise Group, Bursa de Valori Bucuresti, Purcari Wineries si Conpet. Indicele BET-TRN a fost lansat in octombrie 2021 si de la acel moment a inregistrat o crestere de 61%, pana la valoarea de 37.015 puncte.

Listarea InterCapital BET-TRN UCITS ETF a fost realizata cu sprijinul Investimental, cel mai nou broker pe piata de capital din Romania, care activeaza si in calitate de Market Maker al ETF-ului.

De la lansarea Investimental, acum un an, ne-am axat pe inovatie ca un diferentiator cheie in piata de capital din Romania. Suntem incantati sa colaboram cu InterCapital Asset Management si Bursa de Valori Bucuresti in ceea ce priveste introducerea in piata a unui nou produs de investitii accesibil si usor de inteles.

Acest ETF este un instrument extraordinar pentru oricine doreste sa investeasca, oferind un pret competitiv si diversificare in randul celor mai bune 20 de companii listate in Romania.

De asemenea, acest produs ofera o modalitate simpla si eficienta pentru investitori, in special pentru cei fara experienta sau resurse, de a intelege mecanismele pietei de capital. Viziunea noastra este sa devenim un broker de referinta pe piata de capital din Romania, iar facilitarea accesului la oportunitatile de capital locale reprezinta un pilon cheie in atingerea acestui obiectiv”, a declarat Mihaela Biciu, CEO Investimental.

Activele curente administrate de InterCapital BET-TRN UCITS ETF au depasit 8 milioane de euro, din momentul in care InterCapital Asset Management a lansat in regiune ETF-ul pe indicele BET-TRN.

Investitorii din Croatia si Slovenia au acces la performanta companiilor de pe piata romaneasca de capital din mai 2023, respectiv din ianuarie 2024, atunci cand InterCapital Asset Management a listat pe pietele respective ETF-ul care urmareste indicele BET-TRN.

InterCapital BET-TRN UCITS ETF este al treilea ETF disponibil investitorilor la Bursa de Valori Bucuresti, alaturi de un ETF care are ca referinta indicele BET si de un ETF sectorial, care are ca referinta indicele BET-NG, dedicat sectorului energie si utilitati aferente.

Cum poti investi in cele trei ETF-uri disponibile la Bursa de Valori Bucuresti?

• Fondurile se adreseaza tuturor persoanelor fizice si juridice, fara restrictii.
• Cumpararea si vanzarea unitatilor de fond se poate realiza prin intermediul oricarui intermediar autorizat, folosind aceeasi procedura prin care se cumpara si se vand actiuni sau obligatiuni la bursa. Lista intermediarilor autorizati sa tranzactioneze la Bursa de Valori Bucuresti este disponibila AICI.