Nuclearelectrica, singurul producător de energie electrică din combustibil nuclear din Romania a raportat o creștere spectaculoasă a veniturilor si profitabilității după primele nouă luni ale anului curent.
Astfel, în perioada de 9 luni incheiata la 30 septembrie 2022, SNN a obtinut un profit net de 1.939 mil lei in crestere cu 202,7% față de perioada similară a anului trecut în timp ce rezultatul din exploatare (EBIT) a inregistrat o creștere de 191,2%, iar EBITDA o creștere de 126,0% față de aceeași perioadă a anului anterior.
Veniturile din exploatare au crescut cu 124,6% determinate de creșterea veniturilor din vânzarea energiei electrice, ca urmare a creșterii cu 138,2% a pretului mediu ponderat de vanzare al energiei electrice realizat in perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2022 față de pretul mediu ponderat din aceeasi perioada a anului 2021.
In primele nouă luni, Nuclearelectrica a vândut o cantitate totala de energie electrica mai mica cu 4,1%, pe seama unei producții de energie electrica mai mica cu 2,1%.
Pe parcursul anului a avut loc oprirea planificata a Unitatii 1, cu o durata mai lunga decat oprirea planificata a Unitatii 2 din anul 2021, ceea ce a deteterminat scăderea productiei.
Cantitatea de energie electrică vânduta pe piața concurențială a contractelor bilaterale a scazut cu 4% față de aceeași perioadă a anului anterior, iar pretul mediu de vânzare pe această piață a crescut cu 113,1%.
Cantitatea de energie electrică vândută de SNN pe piata spot (PZU si PI) a scăzut cu 5,5%, iar prețul mediu de vânzare pe această piață a fost mai mare cu 255,7%.
Profitul operational (EBITDA) a crescut cu 126% față de aceeași perioadă a anului precedent, in principal ca urmare a cresterii veniturilor din exploatare cu 124,6%, influentate de cresterea cu 128,4% a veniturilor din vînzarea energiei electrice.
Cresterea veniturilor a fost partial diminuată de creșterea cheltuielilor din exploatare, ca urmare a apariției cheltuielii cu impozitul pe venitul suplimentar incepand cu luna ianuarie 2022, cuantumul acestei cheltuieli pentru perioada ianuarie – septembrie 2022 fiind de 872,9 mil RON, precum si de creșterea costului energiei electrice achizitionate cauzată de creșterea prețurilor de achiziție.
Cheltuiala cu impozitul pe venitul suplimentar/ Contribuția la Fondul de Tranziție Energetică
In perioada 1 ianuarie – 31 august 2022, in baza art. II alin (1) din Legea nr 259/2021, venitul suplimentar rezultat din diferența dintre pretul mediu lunar de vanzare al energiei electrice si pretul de 450 RON/MWh s-a impozitat cu o cota de 80%.
Incepand cu 1 septembrie 2022, in baza OUG nr. 119/01.09.2022, impozitul pe venitul suplimentar a fost inlocuit de contributia de solidaritare, in cuantum de 100% din diferenta dintre pretul mediu lunar de vanzare al energiei electrice si pretul de 450 RON/MWh. In baza OUG nr. 119/01.09.2022, contributia de solidaritate se aplica in perioada 1 septembrie 2022 – 31 august 2023.
Astfel, pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2022, SNN a inregistrat o cheltuiala cu impozitul pe venit suplimentar/contributia de solidaritate de 872.931 mii RON.
Rezultatul financiar a influentat pozitiv rezultatul net, astfel ca in perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2022 s-au inregistrat venituri financiare nete, in crestere cu 561,1% fata de perioada similara a anului anterior, ca urmare a veniturilor din dobanzile obtinute. Principalele valute față de care exista expuneri sunt EUR, USD si CAD.
Agentia de rating Fitch a reconfirmat rating-ul BBB- acordat SN Nuclearelectrica SA, cu perspectiva negativa.
Rating-ul BBB- reflecta pozitia puternică de piata si profilul solid de afaceri al SN Nuclearelectrica SA ca unic producator de energie nuclear cu o cota de piata de 20%, ceea ce reprezinta 35% din totalul energiei fara emisii de CO2 produsa in Romania. Perspectiva negativa asociata rating-ului reflecta rating-ul suveran intrucat rating-ul SNN este conditionat de rating-ul suveran al Romaniei, in cazul in care acesta ar fi retrogradat.
Elementele esentiale care au condus la reconfirmarea rating-ului au fost: profilul de afacere solid, nivelul suficient de lichiditate, profilul financiar estimat, influenta opririi Unitatii 1 in vederea retehnologizarii asupra rezultatului operational si a necesarului de investitii, influenta investitiilor semnificative in cashflow-ul companiei, impactul suprataxarii veniturilor in rezultatele financiare ale companiei, reducerea ponderii datoriilor garantate de stat precum si de sustinerea puternica a companiei de catre stat, data fiind imporatanta strategica si legaturile de actionariat.
In vederea realizarii proiectelor majore de investitii, din perspectiva unui demers de guvernanta corporativa axat pe un nivel ridicat de transparenta, SN Nuclearelectrica SA a solicitat evaluarea si obtinerea rating-ului in vederea pozitionarii pe piata si implicit acordarii posibilitatii de evaluare obiectiva a capabilitatilor SNN de catre comunitatea internationala de investitori institutionali.
Raportul complet poate fi consultat aici.