BET
18507.05
-0.03%
BET-TR
40438.01
-0.04%
BET-FI
59755.17
0.41%
BETPlus
2737.17
-0.06%
BET-NG
1322.39
0.08%
BET-XT
1578.89
0.01%
BET-XT-TR
3397.4
0.01%
BET-BK
3448.87
0.08%
ROTX
40695.58
-0.03%

Rezultate OMV Petrom T4: Vânzări mai mici cu 40% dar o creștere cu 29% a profitului net

Autor: Financial Market
3 min

OMV Petrom a raportat venituri din vanzari consolidate în scădere cu 40% comparativ cu al patrulea trimestru din 2022, influențate negativ de preturi mai mici ale marfurilor si de volume mai mici aferente vanzarilor de energie electrica si gaze naturale.

Vanzarile din segmentul Rafinare si Marketing au reprezentat 71% din totalul vanzarilor consolidate, vanzarile din segmentul Gaze si Energie au reprezentat 29%, in timp ce vanzarile din segmentul Explorare si Productie au reprezentat numai 0,2% (vanzarile din Explorare si Productie fiind, in mare parte, vanzari in interiorul Grupului, nu catre terti).

Pe baza rezultatelor preliminare pentru anul financiar incheiat la 31 decembrie 2023, Directoratul OMV Petrom S.A. propune un dividend de baza in valoare brută de 0,0413 lei/actiune pentru anul financiar 2023, ceea ce se transpune intr-o crestere anuala de 10%, la limita superioara a intervalului de 5-10% declarat in indrumarea privind dividendele.

Directoratul OMV Petrom S.A. anunta de asemenea intentia de a propune un dividend special in 2024.

Rezultatul din exploatare CCA excluzand elementele speciale a fost in suma de 2.243 mil lei in T4/23, in usoara crestere fata de 2.067 mil lei din T4/22, sustinut in principal de segmentul Gaze și Energie, in contextul unei bune performante operationale si a unui efect de baza scazut in T4/22.

Contributia mai mica a segmentului Rafinare si Marketing a fost cauzata in principal de marjele de rafinare semnificativ mai mici, in timp ce contributia mai mică a segmentului Explorare si Productie s-a datorat in principal scaderii preturilor si volumelor.

Linia Consolidare a avut o contributie pozitiva de 122 mil lei in T4/23 (T4/22: 30 mil lei). Rata efectiva a impozitului pe profit la nivel de Grup CCA excluzand elemente speciale a fost de 10%, in principal datorita creditelor fiscale din Romania (T4/22: 14%).

Profitul net CCA excluzand elementele speciale atribuibil actionarilor societatii-mama a fost de 2.055 mil lei (T4/22: 1.855 mil lei).

omv

Elementele speciale cuprind cheltuieli nete in valoare de (250) mil lei generate in pricipal de pierderile nete temporare din contractele forward de energie electrica din segmentul Gaze si Energie.

Pierderile din detinerea stocurilor au fost in suma de (32) mil lei in T4/23, in principal ca urmare a scaderii preturilor la titei. In T4/22, elementele speciale cuprind cheltuieli nete in valoare de (823) mil lei, in principal aferente ajustarilor nete de depreciere din segmentul Explorare si Productie, compensate partial de castigurile nete temporare din contractele forward de energie electrica din segmentul Gaze si Energie, in timp ce pierderile din detinerea stocurilor au fost in suma de (126) mil lei, in principal ca urmare a scaderii preturilor la titei.

CITESTE SI:  Acțiunea săptămânii - Broadcom, producător american de software de infrastructură și semiconductori

Rezultatul din exploatare in T4/23 a crescut la valoarea de 1.961 mil lei, comparativ cu valoarea de 1.119 mil lei in T4/22, in contextul unui rezultat mai mic in T4/22, in principal ca urmare a ajustarilor nete de depreciere in segmentul Explorare si Productie.

Rezultatul financiar net a fost un castig de 44 mil lei in T4/23 comparativ cu 90 mil lei in T4/22.

In mai 2023, Legea nr. 119/2023 de aprobare a OUG 186/2022 a introdus obligatia de plata pentru anii 2022 si 2023 a unei contributii de 350 lei pentru fiecare tona de titei procesat pentru companiile cu activitati de extractie si rafinare a titeiului.

Prin urmare, OMV Petrom a inregistrat in T4/23 Contributia de solidaritate pe titeiul rafinat in suma de 375 mil lei, prezentata pe o linie separata in situatia preliminara consolidata simplificata a veniturilor si cheltuielilor, deasupra liniei Impozit pe profit.

Contributia de solidaritate pe titeiul rafinat este un element special in calculul Profitului net CCA excluzand elementele speciale. Prin urmare, profitul inainte de impozitare in T4/23 a fost in suma de 1.630 mil lei, mai mare comparativ cu valoarea de 1.209 mil lei din T4/22.

De aici, profitul net atribuibil actionarilor societatii a fost de 1.482 mil lei (T4/22: 1.145 mil lei).

Fluxul de trezorerie din activitatile de exploatare a crescut la valoarea de 2.031 mil lei, comparativ cu 1.762 mil lei in T4/22, in principal datorita evolutiei favorabile a modificarilor capitalului circulant net.

Fluxul de trezorerie extins dupa plata de dividende s-a concretizat in iesiri de numerar de 1.883 mil lei (T4/22: intrari de numerar de 846 mil lei).

Investitiile au insumat 1.323 mil lei in T4/23, cu 5% mai mari fata de T4/22, fiind directionate in principal catre Explorare si Productie, cu investitii in valoare de 871 mil lei (T4/22 : 861 mil lei) si catre Rafinare si Marketing, cu investitii in valoare de 414 mil lei (T4/22: 359 mil lei). Investitiile din segmentul Corporativ si Altele au fost in suma de 42 mil lei (T4/22: 37 mil lei).

Grupul OMV Petrom a raportat o pozitie neta de numerar incluzand leasing in valoare de 12.551 mil lei la 31 decembrie 2023, mai mica comparativ cu cea inregistrata la 31 decembrie 2022 in valoare de 13.463 mil lei.