În contextul evoluției schemelor de monede virtuale, inclusiv a riscurilor asociate acestora, Banca Națională a României își întărește poziția exprimată în martie 2015, când atrăgea atenția asupra riscului ridicat de pierdere a sumelor investite în astfel de monede.
„Banca Națională a României semnalează o creștere a interesului populației față de monedele virtuale, în special Bitcoin, atât din perspectiva deținerii și tranzacționării acestora, cât și ca afacere. Pe fondul lipsei reglementărilor și a lipsei supravegherii schemelor de monede virtuale, la nivel global, precum și a diversificării acestora, s-au amplificat riscurile financiare și reputaționale la nivelul deținătorilor”, se arata intr-un comunicat al BNR.
Totodată, având în vedere creșterea exponențială din ultima perioadă a prețului majorității monedelor virtuale, și a fluctuațiilor foarte mari înregistrate de acestea pe perioade foarte scurte, Banca Națională a României clasifică monedele virtuale, cum ar fi Bitcoin, drept active speculative, extrem de volatile și riscante.
„În scopul evitării manifestării riscului reputațional la nivelul instituțiilor de credit, Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de supraveghere a acestora, descurajează orice fel de implicare în legătură cu monedele virtuale, inclusiv din perspectiva furnizării de servicii pentru entitățile care oferă servicii de investiții sau de tranzacționare a acestor monede.”
Banca Națională a României va continua să monitorizeze evoluția schemelor de monede virtuale din perspectiva manifestării unor potențiale riscuri asupra sistemului financiar, cu mențiunea că, în prezent, datorită volumelor foarte mici, aceste scheme nu reprezintă o amenințare la adresa stabilității financiare din România.
[ajax_load_more post_type=”post” button_label=”Mai multe articole”]