BET
17547.1
-0.27%
BET-TR
38676.25
-0.26%
BET-FI
60801
-0.66%
BETPlus
2597.62
-0.25%
BET-NG
1236.06
-0.38%
BET-XT
1510.37
-0.3%
BET-XT-TR
3272.59
-0.3%
BET-BK
3293.86
-0.17%
ROTX
38911.3
-0.3%

Listarea Hidroelectrica a primit undă verde. O listare duală ar potența această tranzacție de referință

Autor: Financial Market
5 min

Fondul Proprietatea („Fondul”) anunță aprobarea inițierii demersului de listare a acțiunilor Hidroelectrica la Bursa de Valori București ce va avea loc ulterior unei oferte publice de vânzare a acțiunilor deținute de Fond în companie.

Decizia a fost luată de acționarii companiei în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din 31 martie 2022. 

Cu o dimensiune a tranzacției așteptată să ajungă la o valoare potențială de peste 2,3 miliarde USD sau 10,4 miliarde RON (pentru o participație de 15%), se estimează că Hidroelectrica va fi cea mai mare ofertă publică inițială și listare („IPO”) din istoria unei companii românești, depășind de câteva ori valoarea IPO-ului Electrica (604 milioane USD, dublu listat la BVB și LSE) și de peste 10 ori valoarea celui mai mare IPO realizat exclusiv la BVB (DIGI Communications – 204 milioane USD).

Chiar și conform standardelor europene și internaționale, oferta și listarea Hidroelectrica este considerată o tranzacție de dimensiuni foarte mari.

Aprobarea inițierii demersului de listare a Hidroelectrica este o evoluție pozitivă pentru Fond, pentru companie și pentru România și dorim să salutăm decizia favorabilă luată de Ministerul Energiei. Listarea Hidroelectrica va fi un moment istoric pentru România și pentru Fondul Proprietatea.

Am depus eforturi constante pentru a realiza această listare încă de la începutul mandatului nostru ca administrator de fond al Fondului Proprietatea. Acum suntem în măsură să accelerăm pregătirile și să începem, în următoarele săptămâni, selecția consorțiului de bănci de investiții și de consultanți care vor sprijini eforturile de listare.

Credem cu tărie că performanța Hidroelectrica din ultimul deceniu, de la insolvență la profituri record, și perspectivele favorabile pentru viitor se vor reflecta într-o evaluare atractivă a companiei. În funcție de condițiile de piață existente la momentul respectiv, obiectivul nostru este de a realiza listarea Hidroelectrica până în trimestrul al patrulea al anului 2022,” a declarat Călin Meteș, Deputy CEO Franklin Templeton București și Deputy Portfolio Manager al Fondului Proprietatea.

Pentru a asigura succesul acestei listări, care promite să fie o tranzacție de referință în actualul context european, punctul nostru de vedere, în calitate de acționar vânzător, este că ar trebui urmărită o listare duală a Hidroelectrica: atât la Bursa de Valori București, ca piață principală, cât și pe o piață secundară internațională adecvată, cum ar fi Bursa de Valori de la Londra (London Stock Exchange), având în vedere legăturile existente ale diverselor companii românești listate pe această piață.

O listare duală va contribui la asigurarea faptului că listarea va fi accesibilă pentru un grup cât mai larg de investitori și va crea un mediu în care adevărata valoare de piață a Hidroelectrica va fi pe deplin realizată.

Listarea duală are potențialul de a consolida statutul Hidroelectrica drept cea mai valoroasă companie românească, publică sau privată.

Consorțiul care va fi contractat în cadrul procesului de listare ne va consilia inclusiv în ceea ce privește oportunitatea și alegerea pieței adecvate pentru listarea secundară, însă ne așteptăm ca opiniile noastre să fie confirmate.

Deși Fondul susține pe deplin listarea Hidroelectrica la Bursa de Valori București ca piață principală,  am dori, de asemenea, să subliniem motivele cheie pentru care o listare duală este puternic recomandată, din punctul de vedere al Fondului:

Conform feedback-ului preliminar primit de la bănci, bazat pe experiența IPO-urilor anterioare, pentru companii de dimensiunea și cu profilul Hidroelectrica, pentru a realiza o listare de succes care să valorizeze corect compania și să susțină evoluția prețului acțiunilor post-listare, valoarea cumulată a ordinelor plasate de investitori ar trebui să fie de cel puțin 2-3 ori mai mare decât dimensiunea listării efective ceea ce înseamnă generarea unei cereri brute de peste 6,9 miliarde USD (31,2 miliarde RON).

• Listarea duală a Hidroelectrica este esențială pentru a obține listarea a 15% din acțiuni. În absența unei listări duale, principalul risc este acela că dimensiunea tranzacției ar trebui redusă, ceea ce ar genera un impact negativ asupra valorii companiei și asupra evoluției ulterioare a prețului acțiunilor după listare.

În calitate de acționar vânzător, Fondul intenționează să se asigure că cel puțin 50% dintre acțiuni vor fi alocate investitorilor de la BVB.

• Principalii beneficiari ai unei evaluări mai mari a Hidroelectrica, realizată prin listarea duală vor fi Guvernul României, în calitate de acționar majoritar al companiei, acționarii Fondului Proprietatea, inclusiv cei 8.000 de acționari individuali români ai Fondului, precum și fondurile de pensii din România, care au peste 8 milioane de contribuabili.

CITESTE SI:  Meta Estate Trust securizează un pipeline investițional de 4 proiecte comerciale ce vor fi închiriate către lanțul de magazine Penny

De asemenea, o listare duală ar atrage mai multe companii private să se listeze la BVB și va duce cel mai probabil la creșterea evaluărilor pentru celelalte companii importante listate deja la BVB.

O listare duală de succes va ajuta Guvernul României să îndeplinească cerința prevăzută în Planul Național de Reziliență și Redresare („PNRR”), și anume listarea unei participații de cel puțin 15% din Hidroelectrica până la 30 iunie 2023.

• Listarea duală va sprijini, în mod cert, tranziția aflată în curs de desfășurare către statutul de piață emergentă a BVB; așa cum s-a dovedit în cazul listărilor duale ale Romgaz, Electrica și Fondul Proprietatea, lichiditatea se transferă în timp către piața principală, care, ca urmare a structurii propuse de Fondul Proprietatea pentru acest IPO, va fi BVB. 

• Listarea duală va aduce Hidroelectrica în atenția unui număr mare de bănci de investiții internaționale care îi vor urmări evoluția financiară prin intermediul activității de cercetare în investiții și analiză financiară, în timpul și după listare.

Aceste rapoarte de analiză vor contribui la o mai bună înțelegere a evoluției companiei și, pe cale de consecinta, a pieței de capital din România, ceea ce va duce la o creștere a încrederii și a evaluării. Se estimează că Hidroelectrica va fi cea mai mare companie de la BVB și unul dintre cei mai mari producători de energie electrică listați pe oricare dintre bursele europene, fiind astfel foarte vizibilă.

• Un eveniment unic al pieței de capital în domeniul energiei regenerabile din Europa, IPO-ul Hidroelectrica ar putea genera interes din partea unor categorii foarte largi de investitori, dincolo de investitorii care sunt în mod natural interesați de România sau de regiune, și ar aduce o acoperire mediatică internațională extinsă atât pentru Hidroelectrica, cât și pentru România, prin intermediul presei globale.

În cele din urmă, listarea duală a Hidroelectrica ar trebui privită atât ca o decizie tehnică pentru a asigura succesul listării și pentru a minimiza riscurile aferente, fiind o oportunitate de a atrage noi investitori în companiile românești, cât și ca un angajament puternic privind deschiderea mediului de afaceri românesc către investiții internaționale.

În acest context, Marius Dan, Director General Adjunct Franklin Templeton București, a adăugat: “Noi, ca echipă locală a Franklin Templeton, suntem extrem de mândri de contribuția noastră la dezvoltarea Bursei de Valori București din ultimii 11 ani – am finalizat tranzacții de peste 1,5 miliarde USD din portofoliul Fondului și am petrecut peste 1.500 de zile pe drum, întâlnindu-ne cu investitori, prezentându-le povestea Fondului Proprietatea, precum și progresul și reformele care au loc în România.

Decizia de astăzi a acționarilor Hidroelectrica ne permite să inițiem demersul de listare și, având în vedere dimensiunea mare a tranzacției și povestea unică a Hidroelectrica, credem că o listare duală ar fi cea mai bună variantă.

Vedem listarea duală a Hidroelectrica ca fiind punctul culminant al tuturor eforturilor noastre de până acum și o oportunitate de a plasa România pe radarul global al tuturor investitorilor instituționali, iar admiterea la tranzacționare pe o piață secundară internațională adecvată va fi o dovadă suplimentară a faptului că Hidroelectrica aderă la cele mai stricte standarde internaționale de guvernanță corporativă.”

Daniel Naftali, Deputy Portfolio Manager Franklin Templeton București și membru al Consiliului de Administrație al Hidroelectrica, a concluzionat: Aceasta este o oportunitate unică pentru România de a fi în lumina reflectoarelor internaționale și de a menține o vizibilitate semnificativă la nivel internațional chiar și după listare, deoarece Hidroelectrica va fi unul dintre cei mai mari producători de energie electrică listați pe oricare dintre bursele europene și cea mai mare companie de pe Bursa de Valori București.

Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu managementul companiei, cu Guvernul României și cu echipele de consultanți pentru a realiza cea mai reușită listare a unei companii românești”.

Fondul Proprietatea își exprimă încrederea că Ministerul Energiei, în calitate de acționar majoritar al Hidroelectrica, va analiza în continuare recomandarea Fondului pentru o listare duală a Hidroelectrica.

Considerăm că o decizie privind locul de listare secundară ar trebui luată într-o adunare ulterioară a acționarilor Hidroelectrica, pe baza recomandării venite din partea consorțiului de bănci de investiții și din partea consultanților care vor asista în acest proces.

Fondul își reafirmă deschiderea și angajamentul total de a lucra cu toate părțile interesate pentru a asigura listarea cu succes a companiei până la sfârșitul acestui an.

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.