BET
18715.59
0.1%
BET-TR
40890.94
0.11%
BET-FI
60463.05
-0.79%
BETPlus
2765.33
0.09%
BET-NG
1334.86
-0.09%
BET-XT
1595.42
-0.06%
BET-XT-TR
3432.75
-0.05%
BET-BK
3477.07
-0.09%
ROTX
41155.43
0.09%

MedLife intenționează să extindă rețeaua MindCare la nivel național

Autor: Financial Market
2 min

MedLife, cel mai mare furnizor de servicii medicale private din Romania, isi intensifica angajamentul pentru ingrijirea sanatatii mintale prin intentia de a extinde, la nivel national, a retelei sale de centre de excelenta in psihiatrie si psihoterapie, MindCare.

Demersurile de consolidare pe aceasta nisa medicala sunt determinate de tendintele tot mai accentuate de a apela la servicii de sanatate mintala, in special in urma pandemiei.

In Romania, nevoia de servicii de sanatate mintala este in crestere constanta. Datele arata ca in tara noastra exista, in medie, 12 medici psihiatri la suta de mii de locuitori, in timp ce media europeana este de 17.

Acest deficit se intampla in timp ce prevalenta tulburarilor mintale si de comportament aproape s-a dublat in ultimii 10 ani, ajungand de la aproximativ 1.566 de cazuri la 100.000 de persoane in 2012 la aproximativ 2.890 de cazuri la 100.000 de persoane in 2021.

In plus, Romania se afla pe locul 58 in lume in ceea ce priveste rata de suicid si pe locul 126 in ceea ce priveste depresia. Anxietatea, depresia si tulburarile de comportament sunt printre principalele cauze de boala si suferinta in randul tinerilor. Potrivit unor studii recente, aproximativ 22.000 de copii si tineri traiesc cu un diagnostic de boala mentala in tara.

Alte studii arata ca aproape jumatate dintre adolescentii din Romania au avut cel putin o data ganduri de suicid, iar peste un sfert s-au simtit tristi tot timpul si nu au putut scapa de tristete.

Avand in vedere aceste date care evidentiaza nevoia acuta de interventii si resurse adecvate pentru ingrijirea si prevenirea problemelor de sanatate mintala in randul populatiei, MedLife a decis extinderea, la nivel national, a centrelor de excelenta in psihiatrie si psihoterapie MindCare.

Cu o experienta de peste 12 ani in Bucuresti, MindCare duce mai departe reteta de succes si in principalele orase din tara, primele unitati din tara urmand sa fie inaugurate la Craiova si Constanta.

CITESTE SI:  Aurul atinge niveluri istorice determinat de așteptările de reduceri ale ratelor dobânzilor

Obiectivul nostru major de a face Romania bine impreuna nu poate fi atins daca nu ne indreptam atentia si resursele spre o nisa considerata inca tabu sau aproape inexistenta pe agenda publica.

Stigmatizarea, lipsa accesului la servicii adecvate si deficitul de specialisti in domeniul sanatatii mintale sunt provocari semnificative pe care MedLife, in calitate de lider al serviciilor medicale private, are capacitatea de a le confrunta.

Prin planul de extindere nationala al MindCare, ne asumam un nou angajament puternic, acela de a imbunatati accesul la serviciile de sanatate mintala in Romania si de a contribui semnificativ la cresterea gradului de constientizare si de ingrijire in acest domeniu esential al sanatatii”, a declarat Mihai Marcu, presedinte si CEO al MedLife.

Pe termen mediu, MedLife isi propune sa deschida centre de excelenta in psihiatrie si psihoterapie, MindCare, in peste 10 locatii din intreaga tara, in functie de cererea locala.

Clinicile MindCare se disting prin abordarea lor inovatoare si holistica in furnizarea serviciilor de sanatate mintala. Pacientii beneficiaza de o gama cuprinzatoare de servicii care acopera toate aspectele ingrijirii sanatatii mintale, de la evaluarea initiala si diagnosticare pana la tratament si gestionarea pe termen lung a afectiunilor.

Prin integrarea diferitelor modalitati terapeutice si abordari, precum terapia individuala, terapia de grup, terapia de cuplu, terapia cognitiv-comportamentala, terapia prin arta sau muzica, precum si programele de reabilitare si integrare sociala, clinicile MindCare asigura o ingrijire personalizata si adaptata nevoilor individuale ale fiecarui pacient.

In cadrul clinicii, atat abonatii corporate, cat si persoanele fizice, beneficiaza de discounturi substantiale, incurajand astfel accesul la ingrijirea sanatatii mintale pentru toti cei care au nevoie.