Într-un mediu social și politic fragmentat, transformat de industria 4.0, mulți dintre tinerii generației Millennials manifestă o dorință puternică de a fi reasigurați că totul va fi bine. Tânăra generație consideră că prioritățile mediului de afaceri ar trebui să fie crearea de locuri de muncă, inovarea, îmbunătățirea mediului de lucru și a carierei angajaților, precum și realizarea unui impact pozitiv asupra societății și asupra mediului înconjurător. Cu toate acestea, mai puțin de jumătate dintre aceștia consideră că organizațiile se comportă etic și se angajează să îmbunătățească societatea – cel mai mic procent din ultimii patru ani.
In raportul din 2018 al sondajului global privind generația Millennials, au fost chestionati 10.455 de respondenți din 36 de țări diferite, pentru prima dată fiind incluse și opiniile generației Z – cea care urmează după generația Millennials.
Principalele concluzii ale Studiului Deloitte privind Generația Millenials 2018
Percepția asupra mediului de business e tot mai proastă. Studiul din 2018 a constatat că atât generația Millenials, cât și generația Z, nu sunt convinse de motivația și etica companiilor și solicită liderilor de afaceri să aibă un impact mai mare la nivel global. În timp ce percepția asupra mediului de afaceri este tot mai proastă, încrederea în liderii politici este și mai scăzută.
Diversitatea și flexibilitatea sunt cheia loialității. Nivelele de loialitate au scăzut până la nivelul la care erau acum doi ani; pe măsură nivelurile de loialitate scad, iar economia de tip sharing (gig economy) se extinde, diversitatea și flexibilitatea sunt cheia retenției angajaților. Salariile bune și o cultură pozitivă atrag generația Millenials, însă diversitatea, incluziunea și flexibilitatea sunt esențiale pentru păstrarea acestora.
Millenials și Gen Z se simt nepregătiți pentru industria 4.0. Millenials sunt foarte conștienți de modul în care industria 4.0 transformă locul de muncă și consideră că are potențialul de a elibera oamenii de activitățile de rutină pentru a se concentra mai mult asupra celor creative. Cu toate acestea, mulți sunt îngrijorați în privința sosirii industriei 4.0. Tinerii așteaptă de la companii să primească ajutor pentru a-și dezvolta abilitățile necesare pentru a reuși în industria 4.0, în special abilitățile soft precum creativitatea și abilitățile interpersonale. În opinia lor, organizațiile nu sunt receptive la nevoile lor de dezvoltare.
Generația Z, forța de muncă viitoare, susține punctele de vedere ale generației Millenials. Lipsa alinierii dintre percepțiile generației Millenials și cele ale generației Z privind motivațiile corporațiilor și prioritățile proprii se reflectă în loialitatea față de angajatori. În ceea ce privește factorii care generează loialitate față de angajatori, pentru generația Z, care are mai puține obligații financiare, recompensele financiare sunt pe locul doi, după dorința de a face parte dintr-o cultură pozitivă la locul de muncă. Ambele generații au menționat flexibilitatea și oportunitățile de învățare continuă.
Studiul poate fi descarcat aici.