Rata șomajului este definită ca procentul de lucrători șomeri în totalul forței de muncă, lucrătorii fiind considerați șomeri dacă în prezent nu lucrează, în ciuda faptului că sunt capabili și dispuși să facă acest lucru. Forța de muncă totală este formată deopotrivă din toți angajații și șomerii dintr-o economie, rata șomajului oferind perspective atât asupra capacității neutilizate a economiei cât și a resurselor materiale sau financiare.
Șomajul tinde să fie ciclic și scade atunci când economia se află in fază de expansiune, companiile contractând mai mulți lucrători pentru a răspunde cererii în creștere, iar pe măsură ce activitatea economică încetinește, somajul își reia trendul ascendent. In literatura de specialitate există diferite tipuri de șomaj: temporar, natural, structural sau sezonier.
Somajul temporar poate fi ilustrat de cineva care își părăsește voluntar locul de muncă actual pentru a căuta un altul mai bun, perioada dintre cele doua locuri de munca fiind temporară. Șomajul structural însă, este considerat o nepotrivire între abilitățile lucrătorilor și cerințele locurilor de muncă intr-un anumit orizont de timp, în timp ce somajul natural si cel sezonier se referă lipsa de vointa a lucratorilor apti sa ocupe un loc de munca si sezonalitatea activitatii economice (agricultură sau turism).
