BET
28451.53
0.85%
BET-TR
66626.5
0.85%
BET-FI
100974.26
1.87%
BETPlus
4119.02
0.84%
BET-NG
2079.8
0.68%
BET-XT
2449.81
0.99%
BET-XT-TR
5608.14
0.99%
BET-BK
5540.86
1.79%
ROTX
64122.14
0.8%

Analiza Binance Research: Cum afectează stagflația prețul Bitcoin?

Autor: Andrei Radu
2 min

În ultima perioadă, piețele financiare și-au schimbat complet așteptările privind dobânzile. Din cauza creșterii prețului petrolului provocată de conflictul din Iran, investitorii nu mai așteaptă reduceri de dobânzi. În schimb, acum estimează chiar creșteri de dobânzi din partea Rezervei Federale (FED), a Băncii Centrale Europene (BCE) și a Băncii Angliei, arată o analiză Binance.

Această schimbare rapidă a împins Bitcoin într-o mișcare de preț tipică stagflației, adică o combinație între inflație ridicată și creștere economică slabă. Din punct de vedere istoric, un astfel de mediu a fost, de obicei, un obstacol pe termen scurt pentru prețul Bitcoin.

Ce înseamnă stagflația și de ce apare acum?

Stagflația apare atunci când prețurile cresc mult, dar economia stagnează sau crește foarte încet.Situația actuală a fost declanșată de prețul ridicat al petrolului și de date economice mai slabe decât se așteptau analiștii. Dacă problemele de aprovizionare cu petrol continuă mult timp, efectul asupra economiei va fi și mai negativ, chiar dacă conflictul militar pare să se calmeze.

Cum s-a comportat Bitcoin în perioade similare?

Bitcoin nu a trecut printr-o stagflație clasică, cum a fost cea din anii 1970 în Statele Unite. Cel mai apropiat exemplu este anul 2022. Atunci, inflația a ajuns aproape de 9%, economia a început să încetinească, iar FED a crescut agresiv dobânzile de la aproape zero la peste 5%. Bitcoin a scăzut puternic în acea perioadă, de la aproape 69.000 de dolari la doar 16.000 de dolari. 

Pe termen scurt, stagflația este, de obicei, negativă pentru Bitcoin. Pe termen lung, însă, poate deveni pozitivă dacă băncile centrale renunță la creșterile de dobânzi și dacă oamenii se tem că banii obișnuiți (fiat) își pierd valoarea. În astfel de momente, Bitcoin este văzut ca un „aur digital”, adică rar și valoros, iar capitalul va migra spre acest activ.

CITESTE SI:  Bitcoin avansează prudent, sub presiunea tensiunilor geopolitice și a incertitudinilor macroeconomice

De ce piețele ar putea greși în privința dobânzilor?

Mulți investitori cred în acest moment că băncile centrale vor crește agresiv dobânzile. Analiștii de la Binance consideră că această așteptare este exagerată și poate fi o greșeală importantă. Când apar simultan inflație ridicată și semne de încetinire economică, băncile centrale tind să aleagă susținerea economiei în detrimentul luptei dure cu inflația. 

Istoria oferă mai multe exemple: în 1990, după un șoc petrolier, piețele așteptau creșteri de dobânzi, dar FED a redus dobânzile. În 2019, deși așteptările erau hawkish, FED a tăiat dobânzile de trei ori ca măsură de protecție. La fel, în 2020, băncile centrale au reacționat rapid cu reduceri masive și relaxare cantitativă.

Chiar și săptămâna trecută, mesajele FED au fost destul de liniștitoare. Președintele Powell a spus că banca centrală poate ignora creșterile de preț cauzate de șocuri de ofertă, cum este petrolul.Un alt guvernator a declarat că așteaptă reduceri de dobânzi de aproximativ 100 de puncte de bază în 2026.

Ce spune indicele global de relaxare monetară?

Ciclul actual de relaxare monetară pare să fi atins punctul maxim în iulie 2025 și a început să slăbească. La prima vedere, acest lucru pare o veste proastă pentru Bitcoin. 

Totuși, după apariția ETF-urilor pe Bitcoin în 2024, relația dintre politica monetară și prețul Bitcoin s-a schimbat complet. Înainte de ETF-uri, relaxarea monetară avea o influență slab-pozitivă asupra Bitcoin. După apariția ETF-uri, corelația a devenit puternic-negativă.

Acest lucru sugerează că Bitcoin nu mai așteaptă deciziile băncilor centrale, ci le anticipează. Investitorii instituționali, care au devenit mai activi odată cu introducerea ETF-urile, estimează și anticipează tendințele macro cu mult timp înainte. 

Din acest motiv, Bitcoin a devenit mai matur și reacționează diferit față de ce se întâmpla în trecut. Vârful relaxării monetare ar putea fi deja „vechi” pentru piața crypto, iar alți factori, cum ar fi fluxurile instituționale și evoluțiile din ecosistemul Bitcoin, capătă o importanță mai mare.

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.