BET
21692.26
0.2%
BET-TR
50349.86
0.2%
BET-FI
78998.62
0.12%
BETPlus
3167.74
0.2%
BET-NG
1594.52
0.17%
BET-XT
1868.25
0.18%
BET-XT-TR
4245.62
0.18%
BET-BK
4213.53
0.03%
ROTX
48600.39
0.22%

Agroland Group atrage granturi de aproape 1 milion de euro pentru dezvoltarea capacităților proprii de energie regenerabilă

Autor: Andrei Radu
2 min

Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, anunță implementarea unui amplu program de investiții în energie regenerabilă, prin dezvoltarea a patru centrale fotovoltaice cu o putere totală instalată de 1,62 MW în cadrul diviziilor Agroland Foods Mihăilești și Agroland Agribusiness Ișalnița, finanțate pringranturi de aproximativ 1 milion de euro obținute prin intermediul Fondului pentru Modernizare.

Proiectele au o valoare totală de 1,26 milioane de euro, suma de aproximativ 260.000 euro fiind cofinanțată de Grup.

Proiectele includ instalarea a trei centrale fotovoltaice în cadrul Agroland Foods Mihăilești, cu o capacitate totală de 1,32 MW, o producție anuală de 1.464 MWh și o reducere de 826 t CO/an.

De asemenea, în cadrul Agroland Agribusiness Ișalnița este prevăzută instalarea unei centrale fotovoltaice cu o capacitate de 300 kW, care va avea o producție anuală estimată la 374 MWh și o reducere de 227 t CO/an.

Investiția în energie regenerabilă este o decizie strategică, aliniată totodată politicilor și tendințelor în domeniul energetic și de sustenabilitate la nivel european și național.

Prin aceste proiecte, transformăm infrastructura energetică a companiei și facem un pas important spre independență energetică, susținând totodată obiectivele ambițioase de sustenabilitate alecompaniei, ca toate unitățile de producție să funcționeze exclusiv pe bază de energie verde, a spus Horia Cardoș, Fondator & CEO, Agroland Group

CITESTE SI:  Allview Energy finalizează cu succes proiectul fotovoltaic de la Salina Cacica

Sistemele vor acoperi aproape integral necesarul energetic al fermelor și al fabricilor de furaje din cadrul Agroland și vor avea o contribuție directă la obiectivul UE „Net Zero 2050”, prin care Uniunea Europeană își propune să ajungă la o economie cu emisii nete zero de gaze cu efect de seră până în anul 2050.

Investițiile reprezintă o etapă strategică în planul Agroland de a-și transforma operațiunile într-un model european de eficiență energetică, economie circulară și producție sustenabilă, în acord cu Pactul Ecologic European și Planul Național Integrat Energie – Schimbări Climatice.

Odată cu operaționalizarea celor patru centrale fotovoltaice, economiile anuale estimate ale Grupului vor fi de aproximativ 370.000 euro, ceea ce reprezintă o perioadă de aproximativ 3,5 ani pentru recuperarea investiției totale.

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.