România intră într-o nouă etapă a politicii fiscale, marcată de depășirea pragului de 60% din PIB pentru datoria publică, un nivel de referință stabilit de criteriile de la Maastricht. Potrivit analizei prezentate de Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Banca Națională a României, acest moment schimbă fundamental constrângerile de politică bugetară și modul în care trebuie evaluată sustenabilitatea finanțelor publice.
Un context macroeconomic diferit față de perioada post-criză
Majorarea datoriei publice în economiile din Europa Centrală și de Est a fost accelerată de șocurile succesive generate de pandemia de COVID-19 și de războiul din Ucraina. Spre deosebire de perioada post-criză financiară globală, caracterizată de dobânzi extrem de reduse, inflație scăzută și ritmuri solide de creștere economică, mediul macro-financiar actual este semnificativ mai restrictiv. Ratele dobânzilor sunt mai ridicate, inflația rămâne o variabilă sensibilă, iar spațiul fiscal este mult mai limitat.
Ce determină dinamica datoriei publice
Analiza sustenabilității fiscale are la bază metodologia utilizată de Comisia Europeană și literatura de specialitate, care descompune variația datoriei publice în trei factori principali: diferențialul dintre rata dobânzii și creșterea economică (r-g), soldul bugetar primar și ajustările de tip stoc-flux. Conform datelor din baza AMECO, România beneficiază, în perioada 2025–2027, de un diferențial r-g relativ favorabil comparativ cu alte economii din regiune, ceea ce atenuează presiunea asupra datoriei publice.
Deficitul bugetar primar compatibil cu stabilizarea datoriei
Rezultatele calculelor arată că stabilizarea raportului datorie publică/PIB pentru România este compatibilă cu un deficit bugetar primar de aproximativ 1% din PIB. Un nivel inferior acestui prag ar permite chiar reducerea datoriei, în timp ce depășirea sa ar conduce la o dinamică ascendentă a îndatorării. Problema majoră este că proiecțiile actuale indică deficite bugetare primare semnificativ mai mari pentru anii 2026–2027, ceea ce implică o creștere suplimentară a datoriei publice.
România în comparație cu regiunea
Deși România nu va avea cea mai mare datorie publică din Europa Centrală și de Est, perspectivele de finanțare sunt mai nefavorabile decât în cazul altor economii. Ungaria va rămâne țara cu cel mai ridicat nivel al datoriei publice, iar Polonia va înregistra cele mai ample creșteri ale raportului datorie/PIB în următorii ani. Cu toate acestea, costurile cu dobânzile aferente datoriei publice sunt prognozate să fie mai ridicate în România decât în Ungaria și Polonia, ceea ce amplifică vulnerabilitatea fiscală.
Costurile cu dobânzile și riscurile pentru mediul economic
Creșterea cheltuielilor statului cu dobânzile limitează capacitatea bugetului de a susține investiții publice și politici de stimulare economică. În acest context, o creștere pe termen scurt a datoriei publice poate avea consecințe mai severe în România decât în alte țări din regiune, generând efecte negative asupra mediului de afaceri și sectorului economic real.
Concluzie: necesitatea unei consolidări fiscale credibile
Depășirea pragului de 60% din PIB pentru datoria publică modifică semnificativ constrângerile de politică fiscală ale României. Analiza arată că menținerea pe termen mediu a unor deficite bugetare primare peste nivelul compatibil cu stabilizarea datoriei implică riscul unor ajustări fiscale viitoare mult mai ample, sub forma unor excedente primare dificil de susținut.
Prin urmare, stabilizarea rapidă a raportului datorie publică/PIB reprezintă o condiție esențială pentru consolidarea sustenabilității fiscale și reducerea vulnerabilităților macrofinanciare ale economiei românești.
