Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie regenerabilă din România, a anunțat semnarea contractului pentru realizarea proiectului de “Retehnologizare a stațiilor de pompare energetică de mare putere Petrimanu, Jidoaia și Lotru – aval UHE Dorin Pavel”, una dintre cele mai importante investiții în infrastructura energetică din ultimii ani.
Valoarea finală a contractului se ridică la 97,88 milioane euro fără TVA și a fost atribuită companiei Electromontaj S.A., care va colabora cu ELIN MOTOREN GmbH, VOITH HYDRO GmbH & Co. KG și BUTAN GRUP S.R.L. ca subcontractanți.
Potrivit companiei, proiectul are un impact major asupra eficienței energetice și flexibilității operaționale a Sistemului Energetic Național (SEN). Retehnologizarea va asigura prelungirea duratei de viață a instalațiilor de pompare cu cel puțin 30 de ani, îmbunătățirea randamentului echipamentelor electromecanice, precum și integrarea unor tehnologii moderne de automatizare și control digital compatibile cu standardele SCADA/EMS utilizate de Hidroelectrica.
Prin modernizarea celor trei stații – Petrimanu, Jidoaia și Lotru – compania își consolidează capacitatea de echilibrare a rețelei naționale și de valorificare a producției din surse regenerabile, contribuind în același timp la securitatea energetică a României.
„Această investiție reprezintă un pas strategic în direcția modernizării infrastructurii energetice și a consolidării poziției Hidroelectrica ca lider al tranziției verzi în regiune”, se arată în comunicatul semnat de Bogdan Badea, Președinte al Directoratului, și Radu Constantin, Membru al Directoratului Hidroelectrica.
Compania are în derulare un plan de investiții pentru perioada 2025–2030, care vizează modernizarea completă a infrastructurii hidroenergetice, dezvoltarea de noi capacități regenerabile – hidro, solar, eolian și de stocare – și extinderea regională ca producător integrat de energie verde.
Cu o capacitate instalată de peste 6,3 GW în centrale hidro și parcul eolian de la Crucea, Hidroelectrica joacă un rol esențial în atingerea obiectivelor de decarbonizare și reziliență energetică stabilite la nivelul Uniunii Europene.



