BET
21807.22
0.14%
BET-TR
50616.68
0.14%
BET-FI
78061.48
-1.2%
BETPlus
3182.2
0.11%
BET-NG
1614.1
0.28%
BET-XT
1876.67
0%
BET-XT-TR
4266.3
0%
BET-BK
4216.67
-0.15%
ROTX
48860.17
0.13%

Banca Mondială: România este un hub strategic pentru securitatea alimentară a Europei. Războiul din Ucraina a transformat Portul Constanța într-un coridor strategic pentru comerțul agricol european

Autor: Financial Market
2 min

„România și Europa de Est se află în prima linie a securității alimentare europene. A investi astăzi în agricultura digitală, în managementul riscului și în modernizarea lanțurilor agroalimentare nu este un act de generozitate, ci o necesitate strategică — pentru fermieri, pentru stabilitatea și pentru suveranitatea alimentară a Europei.” a declarat Holger Kray, Manager Regional pentru Agricultură și Alimentație în Europa și Asia Centrală din cadrul Băncii Mondiale, în intervenția sa la Conferința Națională AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035, organizată de Clubul Fermierilor Români.

Reprezentantul Băncii Mondiale a subliniat că România are un rol esențial în stabilitatea agroalimentară a Uniunii Europene, fiind unul dintre puținele state care pot contribui decisiv la reziliența lanțurilor de aprovizionare: „Pentru Europa, doar câteva țări joacă un rol la fel de important, iar România este una dintre ele. Este momentul să întărim rolul României ca furnizor regional de securitate alimentară, nu doar pentru sine, ci pentru întreaga Europă.”

Holger Kray a atras atenția că sectorul agricol românesc rămâne unul dintre cele mai mari din Europa, dar este extrem de fragmentat, iar fermele mici și mijlocii au dificultăți majore în accesarea tehnologiilor moderne și a investițiilor.

„România are nevoie de o nouă generație de instrumente, bazate pe date, inovație și digitalizare. Agricultura nu mai poate progresa incremental; este nevoie de o abordare complet nouă, de politici care să conecteze fermierii la investiții și informație.”

CITESTE SI:  Sphera Franchise Group extinde rețeaua Taco Bell la 17 restaurante, odată cu deschiderea unei noi locații în Promenada Mall

În contextul geopolitic actual, oficialul Băncii Mondiale a amintit că războiul din Ucraina a transformat Portul Constanța într-un coridor strategic pentru comerțul agricol european, consolidând rolul României în securitatea alimentară a continentului.

Totodată, Holger Kray a precizat că Banca Mondială este pregătită să sprijine România în construirea unui sistem integrat de management al riscurilor și al datelor agricole, inspirat din modele de succes internaționale (Argentina, Uruguay):

„Seceta este principalul risc care afectează fermierii români: pierderea medie anuală (AAL) se apropie de 2 miliarde de euro. În termeni absoluți, este comparabilă cu Germania — o economie mult mai mare; iar în termeni relativi (ca procent din PIB), România se situează printre cele mai expuse state din Uniunea Europeană. De asemenea, România se așteaptă la una dintre cele mai mari creșteri absolute ale pierderilor agricole anuale în scenariile climatice viitoare. Seceta reprezintă aproximativ 60% din totalul riscurilor agricole ale țării.

Imaginați-vă un sistem integrat, bazat pe competitivitate, reziliență și inovație. Suntem gata să susținem România în dezvoltarea lui.

Concluzionând, reprezentantul Băncii Mondiale s-a adresat Comisarului European pentru Agricultură și Alimentație, Christophe Hansen, că investițiile în agricultura digitală, în infrastructura de date și în managementul riscurilor reprezintă o necesitate strategică pentru stabilitatea și suveranitatea alimentară a Uniunii Europene.

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.