Piețele bursiere au înregistrat o sesiune de revenire vineri, chiar dacă săptămâna s-a încheiat cu pierderi pentru majoritatea indicilor majori. Investitorii au reacționat la comentariile unui oficial al Rezervei Federale, la datele economice mixte privind consumatorii americani și la evoluțiile tensionate din piața petrolului și din Europa.
Wall Street revine vineri, dar săptămâna rămâne negativă
Acțiunile americane au recuperat puternic în ultima sesiune a săptămânii: Dow Jones +1,02%, S&P 500 +0,98%, iar Nasdaq +0,8%, ca urmare a mesajelor transmise de președintele Fed New York, John Williams, care a sugerat că politica monetară ar putea fi ajustată mai aproape de nivelul „neutru”. Probabilitatea unui cut de dobândă în decembrie a urcat la aproape 70%, stimulând apetitul pentru risc.
Pe segmentul tehnologic, dinamica a fost mixtă. Alphabet a urcat cu 3,3% datorită progreselor privind noul model Gemini 3 și investițiilor masive în centre de date iar Meta a câștigat 0,9%. Totuși, entuziasmul s-a temperat: Nvidia a trecut în scădere (-1%), Microsoft a pierdut 1,3%, Broadcom 1,9%, AMD 1,1%, iar Oracle a suferit un declin sever de 5,7%, investitorii reevaluând evaluările considerate deja „întinse” din sectorul AI.
Pentru întregul interval, principalii indici americani au închis săptămâna în teritoriu negativ S&P 500 –2%, Dow Jones –1,9% si Nasdaq –3,2%, afectat cel mai puternic de rotația din tehnologie.
Investitorii oscilează între optimismul privind relaxarea politicii Fed și nervozitatea provocată de volatilitatea acțiunilor AI.
Sentimentul consumatorilor americani rămâne aproape de minime istorice
Indicele de sentiment al Universității Michigan a crescut ușor la 51,0, după finalizarea shutdown-ului federal, dar rămâne la al doilea cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată.
Condițiile economice curente au coborât la un minim record de 51,1, pe fondul deteriorării percepției privind finanțele personale și achizițiile de bunuri durabile.
Pe partea inflației, așteptările pe termen de un an s-au redus la 4,5%, al treilea declin consecutiv iar cele pe termen lung au scăzut la 3,4%, un nivel mai confortabil, dar încă ridicat.
În rândul gospodăriilor cu expunere mare în acțiuni, sentimentul a scăzut cu două puncte, reflectând presiunea venită din corecțiile bursiere.
Petrolul cade la minimul ultimelor 4 săptămâni
Prețul petrolului WTI a scăzut cu peste 1,5%, până la 57,5 USD/baril, cel mai redus nivel din ultima lună. Mișcarea vine după informațiile privind disponibilitatea președintelui Zelenski de a analiza un plan de pace propus de SUA și Rusia, care ar putea duce la creșterea exporturilor rusești și, implicit, la îngrijorări privind supraproducția globală.
În paralel, intră în vigoare noile sancțiuni americane împotriva Rosneft și Lukoil, cu potențialul de a lăsa „blocate pe mare” până la 48 milioane de barili de țiței. India caută deja furnizori alternativi.
Pe parcursul săptămânii, petrolul WTI a scăzut cu peste 4%, fiind afectat atât de perspectivele geopolitice, cât și de presiunile macro.
DAX recuperează din pierderi, dar închide săptămâna pe minus
În Europa, indicele german DAX a redus o parte din pierderile inițiale și a închis la 23.092 puncte, susținut de așteptările privind posibilul politica monetară al Fed. Totuși, sentimentul rămâne fragil, pe fondul temerilor legate de evaluările companiilor din AI și al evoluțiilor din Europa de Est.
Datele macro din Germania au evidențiat o nouă contracție în sectorul manufacturier și o încetinire a serviciilor în luna noiembrie.
Printre companiile cu cele mai mari scăderi au fost Siemens Energy –10,1%, după un raliu recent, Rheinmetall –7%, penalizată de discuțiile privind un posibil acord de pace în Ucraina, Infineon –3,7%, Heidelberg Materials –3,1%, RWE –2,4%.
Pentru întreaga săptămână, DAX a pierdut aproximativ 3,3%, marcând un recul semnificativ.
La nivelul blocului comunitar, indicele paneuropean STOXX600 a pierdut 0,33% iar indicele Stoxx50 care reprezintă companiile de top din zona euro considerate lideri în sectoarele lor respective a scăzut cu aproape 1%.
Concluzie
Piețele globale rămân marcate de volatilitate ridicată. Deși sesiunea de vineri a adus o revenire notabilă pe Wall Street, săptămâna a fost una negativă, dominată de incertitudini legate de sectorul AI, scăderea sentimentului consumatorilor și evoluții geopolitice contradictorii.
Investitorii vor continua să urmărească îndeaproape mesajele Fed, dinamica macroeconomică și situația din Europa de Est — factori care pot amplifica volatilitatea în perioada următoare.



