Bursele americane au încheiat săptămâna în creștere, susținute de declarațiile președintelui Donald Trump care au redus temerile privind o nouă escaladare a tensiunilor comerciale cu China.
Indicele S&P 500 și Nasdaq au urcat cu 0,5%, iar Dow Jones a câștigat 239 puncte. Trump a declarat că tarifele de 100% propuse pentru bunurile chinezești nu ar fi sustenabile, confirmând totodată că întâlnirea cu președintele Xi Jinping ar putea avea loc la finalul lunii.
Cele mai mari creșteri au fost consemnate în sectoarele bunurilor de consum, energie și servicii financiare, în timp ce materialele și utilitățile au rămas în urmă. Acțiunile băncilor regionale americane — Zions Bancorporation (+5,8%), Western Alliance (+3,1%), Truist Financial (+3,9%) și Fifth Third Bancorp (+1,3%) — au revenit puternic după pierderile de joi, pe fondul publicării unor rezultate peste așteptări.
Companiile din sectorul tehnologic au incheiat pe verde ziua, Apple (+1,96), Tesla (+2,46%), Nvidia (+0,78%) și Google (+0,76%).
Pe ansamblul săptămânii, S&P 500 a avansat cu 1,7%, Dow Jones cu 1,7%, iar Nasdaq cu 2,2%, marcând o revenire solidă după corecțiile recente.
Bursa europeană reduce pierderile, în așteptarea unei detensionări SUA–China
Principalele piețe europene au redus pierderile spre finalul ședinței de vineri, STOXX 50 și STOXX 600 închizând cu -0,8%, respectiv -0,95%, după ce scăzuseră anterior cu aproape 2%. Sentimentul investitorilor s-a îmbunătățit odată cu declarațiile președintelui Trump, care a sugerat că tarifele ridicate impuse Chinei ar putea fi temporare.
Sectorul bancar a rămas însă sub presiune, în special titlurile Deutsche Bank (-6%), Societe Generale (-5,1%), BNP Paribas (-3,9%), Banco Santander (-3,36%) și UniCredit (-2,6%), pe fondul temerilor privind contagiunea riscurilor de credit. Pe de altă parte, EssilorLuxottica a urcat cu aproape 13% după raportarea unor vânzări record în trimestrul al treilea, în timp ce Volvo a scăzut cu 7,7%, invocând condițiile dificile din piețele din America de Nord și de Sud.
La nivelul indicilor majori, DAX-ul german a scăzut 1,82% în timp ce CAC40 de la Paris cu 0,18%.
Petrolul WTI marchează a treia săptămână consecutivă de scădere
Prețul țițeiului WTI a crescut ușor vineri, cu 0,1%, până la 57,50 dolari/baril, dar a încheiat săptămâna cu o pierdere de aproape 3%, pe fondul supraofertelor din piață și al incertitudinilor geopolitice. Agenția Internațională a Energiei (IEA) a prognozat un surplus global de petrol în 2026, în timp ce stocurile americane au crescut semnificativ săptămâna trecută.
Producția SUA a atins un nou record de 13,63 milioane barili/zi, iar cererea de spații de depozitare în huburile cheie a crescut, semnalând așteptări privind continuarea presiunii pe prețuri.
Aurul corectează puternic după comentariile lui Trump
Pe piețele globale, cotația aurului a scăzut cu aproape 1%, până la aproximativ 4.250 dolari/uncie, după ce atinsese un nou record istoric de 4.379 dolari în cursul ședinței. Scăderea a venit în urma detensionării temerilor comerciale SUA–China, după ce Trump a calificat tarifele de 100% drept „nesustenabile”. Cu toate acestea, aurul rămâne una dintre cele mai performante clase de active din 2025, cu o creștere de peste 60% de la începutul anului, susținută de așteptările privind reducerea dobânzilor Fed, tensiunile geopolitice și cererea record pentru active de refugiu.
Săptămâna următoare: sezon intens de raportări și noi date economice
Investitorii vor urmări atent evoluția relației comerciale SUA–China, dar și publicarea rezultatelor trimestriale ale unor giganți precum Tesla, P&G, GE, Coca-Cola, Netflix, IBM, AT&T, Verizon și Intel.
Pe plan macroeconomic, piața americană va urmări raportul CPI, PMI-urile S&P Global și vânzările de locuințe existente, în timp ce China va publica date esențiale privind PIB-ul trimestrului III.
În Europa și Asia, vor fi publicate indicatori PMI pentru zona euro, Germania, Marea Britanie, India, Japonia și Australia, dar și decizii de politică monetară din partea băncilor centrale din Turcia, Indonezia și Coreea de Sud.