Într-un interviu acordat publicației Financial Market în contextul programului BVB Arena 2025, reprezentanții Libris au povestit cum o pasiune autentică pentru lectură s-a transformat într-un business digital de succes, cu impact cultural și social la nivel național.
„Libris s-a născut dintr-o iubire autentică pentru carte și din dorința de a aduce lectura mai aproape de oameni. Povestea a început în 1991, odată cu librăria Șt. O. Iosif din Brașov, un loc emblematic pentru cititorii din oraș, și a continuat în 2009 cu lansarea Libris.ro, într-un moment în care comerțul online abia prindea contur în România”, au declarat reprezentanții companiei.
Modelul de business este simplu, dar profund: să conecteze cititorii cu poveștile care le pot schimba viața. În spatele acestei misiuni se află o echipă pasionată, un depozit modern de peste 5.000 mp și cea mai bogată ofertă de carte în limba română disponibilă în România.
Momentele cheie ale dezvoltării Libris includ lansarea platformei online, extinderea capacităților logistice, crearea festivalului digital de carte LibFest, dar și inițiativele cu impact social, precum proiectul CarteTeca, prin care compania a donat peste 100.000 de cărți către școli din întreaga țară.
Evoluție financiară solidă și investiții în digitalizare
În ultimii trei ani, Libris a înregistrat o creștere medie anuală de peste 10%, atingând o cifră de afaceri de peste 20 milioane de euro în 2024.
„Am investit constant în infrastructura logistică, în extinderea spațiilor de depozitare, în optimizarea stocurilor și, mai ales, în digitalizare. Integrarea inteligenței artificiale în procesele noastre de marketing și în recomandările personalizate de produse a devenit o prioritate”, au explicat reprezentanții companiei.
Dincolo de cifre, Libris se mândrește cu faptul că și-a păstrat spiritul uman și apropierea de cititori: „Cea mai mare reușită este că am crescut fără să pierdem pasiunea care ne definește – grija față de echipă și respectul pentru cultură.”
BVB Arena – un exercițiu de maturitate și analiză strategică
Participarea la programul BVB Arena nu a fost o decizie întâmplătoare. „Ne-am înscris pentru că vedem în piața de capital o oportunitate reală de maturizare și de acces la noi resurse de creștere. Procesul de selecție a fost riguros, dar extrem de valoros: ne-a ajutat să privim compania mai analitic și să ne clarificăm obiectivele pe termen mediu.”
Prin interacțiunea cu mentorii și consultanții implicați, echipa Libris a dobândit instrumente și insight-uri esențiale pentru pregătirea unei companii în vederea listării.
Piața de capital – o direcție de viitor, dar cu pași calculați
Întrebați despre planurile privind o eventuală listare, reprezentanții Libris au subliniat o abordare prudentă și strategică:
„Privim piața de capital cu respect, ca pe un instrument important de dezvoltare pentru companiile românești ajunse la maturitate. Pentru noi, prioritatea actuală este consolidarea internă – investiții în tehnologie, eficiență operațională și extinderea capacităților logistice.”
Participarea la BVB Arena le-a oferit însă claritate și vizibilitate: „Înțelegem acum mult mai bine ce presupune o listare și cum să pregătim compania pas cu pas pentru momentul potrivit.”
Recunoașterea ca finalist BVB Arena 2025 – o confirmare a valorii brandului Libris
Pentru Libris, statutul de finalist BVB Arena 2025 reprezintă mai mult decât o distincție. „Este o recunoaștere importantă a parcursului nostru de peste 16 ani în mediul online și o confirmare că un brand construit cu răbdare, în jurul lecturii și educației, poate avea relevanță și în lumea finanțelor”, au declarat reprezentanții companiei.
Această validare vine ca o motivație suplimentară: „Nu este un punct final, ci o invitație să ducem Libris la următorul nivel, cu încrederea că putem inspira printr-o poveste de business autentică, născută din pasiune.”
Strategia pentru următorii ani: tehnologie, sustenabilitate și diversificare
Pentru următorii 2-3 ani, Libris își fundamentează strategia pe trei direcții majore de dezvoltare:
• Dezvoltare tehnologică și integrarea AI în toate procesele – de la recomandări personalizate până la predicția stocurilor și optimizarea logisticii;
• Consolidarea poziției de lider pe piața de carte online, cu accent pe extinderea segmentului de carte în limba engleză;
• Investiții în sustenabilitate – prin digitalizare, dar și prin proiecte educaționale și culturale cu impact social.
„Ne dorim să fim un exemplu de companie românească matură, modernă și responsabilă, care crește cu sens”, subliniază echipa Libris.
Guvernanță și sustenabilitate – valori care dau sens creșterii
Deși Libris nu este încă o companie listată, principiile de guvernanță corporativă, transparență și responsabilitate socială sunt deja parte integrantă a modului său de operare. Compania investește în digitalizare sustenabilă, eficiență energetică și proiecte educaționale care susțin comunitățile.
Spiritul Libris: oameni, povești și inovație
Întrebați cum ar defini spiritul Libris într-o singură propoziție, reprezentanții au răspuns simplu, dar memorabil: „Libris este despre oameni și povești, o companie care crește prin lectură, inovație și sens.”
Foto: Facebook – Depozit Libris



