BET
17507.68
-0.49%
BET-TR
38589.25
-0.49%
BET-FI
61280.82
0.12%
BETPlus
2591.53
-0.48%
BET-NG
1234.42
-0.51%
BET-XT
1508.3
-0.43%
BET-XT-TR
3268.1
-0.43%
BET-BK
3287.88
-0.35%
ROTX
38834.89
-0.5%

Lichiditatea acțiunilor One United Properties va fi susținută din 3 ianuarie de un nou Market Maker al Emitentului, Raiffeisen Centrobank

Autor: Financial Market
2 min

One United Properties (ONE), dezvoltator pe piata proiectelor imobiliare premium din Romania, beneficiaza din 3 ianuarie de serviciile de Market Maker al Emitentului (MME) din partea Raiffeisen Centrobank.

Este al doilea furnizor de lichiditate pentru actiunile ONE, dupa BRK Financial Group, care presteaza servicii similare din luna august 2021. One United Properties s-a listat pe Piata Principala a Bursei de Valori Bucuresti in iulie anul trecut, dupa incheierea unei oferte publice initiale primare prin care a atras de la investitori 260 milioane de lei.

De asemenea, compania este inclusa din decembrie 2021 in indicii FTSE Russell dedicati Pietelor Emergente, respectiv FTSE Global All Cap. Capitalizarea de piata a companiei este de 3,3 miliarde de lei (668 milioane euro).

„De la debutul nostru la Bursa de Valori Bucuresti am acordat cea mai mare atentie lichiditatii deoarece, alaturi de guvernanta corporativa de top, este criteriul cheie pe care il urmeaza investitorii institutionali globali. Suntem incantati ca, incepand de astazi, One United Properties beneficiaza de serviciile de Market Maker al Emitentului oferite de doua case de brokeraj.

Pe masura ce observam fluxuri de capital in crestere provenind de la investitori straini, continuam sa acordam prioritate asigurarii unei lichiditati ridicate care poate sprijini intrarea investitorilor semnificativi in actiunile noastre.

In acest context, asteptam cu nerabdare o colaborare fructuoasa cu Raiffeisen Centrobank, care va asigura acoperire prin rapoarte de analiza, precum si va lansa patru produse structurate cu activ suport pe actiunile ONE”, a declarat Victor Capitanu, co-CEO al One United Properties.

„Ma bucur sa incepem anul 2022 cu o stire legata de lichiditatea pietei, pentru a puncta si mai mult interesul nostru direct in revigorarea activitatii de tranzactionare. Ne dorim o piata mult mai lichida, in beneficiul investitorilor si al emitentilor, si sper ca in 2022 sa observam o evolutie pozitiva a tranzactionarii. Nivelul lichiditatii actiunii ONE a avut o influenta considerabila atat in includerea in indicii BVB, cat si in cei ai FTSE Russell. Sper ca in 2022 tot mai multe companii sa intre in acest program pentru a-si sustine lichiditatea actiunilor”, a declarat Adrian Tanase, Directorul General al Bursei de Valori Bucuresti.

CITESTE SI:  BRK Financial Group recomandă PĂSTRARE pentru acțiunile TTS și un preț țintă de 7,07 lei/acțiune

Activitatea de Market Maker al Emitentului este prestata de Raiffeisen Centrobank in baza unui contract. Actiunea ONE este al patrulea instrument financiar listat la BVB pentru care echipa Raiffeisen Centrobank ofera servicii de Market Maker al Emitentului.

„Suntem incantati sa incepem un nou an cu un alt mandat de Market Maker al Emitentului la Bursa de Valori Bucuresti. Acesta subliniaza angajamentul continuu al Raiffeisen Centrobank fata de piata de capital din Romania. Apreciem increderea acordata companiei si expertizei noastre”, a declarat Günther Kornfellner, Equities & Derivatives Trader for EMEA, Raiffeisen Centrobank.

Numarul total al instrumentelor financiare listate la BVB care beneficiaza de servicii de Market Maker al Emitentului ajunge astfel la 18, dintre care 17 actiuni si o emisiune de obligatiuni. One United Properties este a doua companie listata pentru care doi intermediari sunt furnizori de lichiditate, dupa Purcari Wineries (WINE). Parametrii specifici aplicabili activitatii de Market Makerul Emitentului efectuata de Raiffeisen Centrobank pentru actiunile ONE sunt disponibili AICI.

Market Makerul Emitentului este participantul la sistemul de tranzactionare al BVB care si-a asumat rolul de a sustine lichiditatea unui instrument financiar. Mai multe informatii cu privire la cadrul general aplicabil programului de MME sunt disponibile AICI.

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.