BET
35712.18
2.15%
BET-TR
86074.16
2.14%
BET-FI
108773.22
0.76%
BETPlus
5152.54
2.11%
BET-NG
2721.95
2.97%
BET-XT
3052.2
2.15%
BET-XT-TR
7178.95
2.14%
BET-BK
6696.3
1.59%
ROTX
80869.86
2.22%

ANALIZĂ XTB: Revoluția AI ar putea fi plătită indirect de consumatori, prin facturi mai mari la energie

Autor: Andrei Radu
2 min

Piețele bursiere evoluează aproape exclusiv în funcție perspectivele care vizează industria inteligenței artificiale. Pe măsură ce centrele de date consumă tot mai multă energie pentru a susține dezvoltarea, costul expansiunii AI începe să se mute și în afara piețelor financiare, pentru că are potențialul de a pune presiune inclusiv pe facturile lunare la electricitate pe care le primesc oamenii, arată analiștii XTB.

Principalii indici ai bursei americane și, în special, acțiunile multor companii de tehnologie au înregistrat creșteri de o amploare fără precedent, comparabile în prezent doar cu ascensiunile hiperbolice din timpul bulei „dot-com”. Liderii fac parte din conglomerate tehnologice a căror capitalizare depășește de mai multe ori valoarea întregului indice de la începutul anilor 2000. Numai acest fapt arată că evaluările actuale trebuie analizate cu foarte mare atenție.

Competiția transmite costurile (și) către consumatorii casnici

Toate acestea se întâmplă în contextul uriașei probleme de infrastructură din SUA, iar companiile, indiferent de riscuri și costuri, urmăresc să câștige cursa globală pentru AI.

Presiunea este prezentă în bilanțurile companiilor de tehnologie, dar nu doar acolo. Concret, pe măsură ce centrele de date consumă tot mai multă energie, costul competiției pentru AI se poate transmite indirect și în facturile lunare ale consumatorilor și companiilor. Nu este vorba despre o taxă propriu-zisă, ci despre o posibilă „taxă invizibilă” a revoluției AI, generată de cererea mai mare de electricitate și de investițiile necesare în rețea.

Energia reprezintă astfel una dintre cele mai importante limite și surse de cost ale expansiunii AI.  Vânzările de energie electrică din SUA ar urma să ajungă la aproximativ 48 de terawați-oră în 2032, iar centrele de date ar urma să genereze 70% din întreaga creștere a cererii de energie electrică din această perioadă.

CITESTE SI:  De ce își reevaluează investitorii din tehnologie pariul pe inteligența artificială

Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a creșterii viitoare a consumului de electricitate din SUA ar putea proveni din infrastructura digitală care susține modelele AI. Dacă cererea avansează mai rapid decât capacitatea rețelei, presiunea se poate reflecta în tarife mai mari și în costurile investițiilor necesare pentru extinderea infrastructurii energetice, mai explică analiștii XTB.

Care este capacitatea de care au nevoie centrele mari de date?

Acest lucru înseamnă că SUA vor avea nevoie de o putere suplimentară de 450–600 de gigawați în rețeaua lor pentru a acoperi cererea centrelor de date planificate și a infrastructurii conexe.

În prezent, SUA dispun de aproximativ 1,4 terawați, iar alți aproximativ 500 de gigawați se află în construcție. Acest lucru nu înseamnă însă că situația este sub control. Orice întârziere în adăugarea de noi capacități poate provoca deficite severe, iar balanța se va modifica în ambele direcții, ca urmare a retragerii și închiderii vechilor centrale electrice pe cărbune.

De asemenea, trebuie amintit că aproape 80% dintre proiectele energetice din SUA sunt bazate pe surse regenerabile, care, în pofida costurilor și emisiilor reduse, vor genera fluctuații semnificative ale cantității de energie disponibile.

Vorbim despre o legătură între boomul AI și factura de electricitate: chiar și consumatorii care nu investesc în companii de tehnologie și nu folosesc intensiv instrumente AI pot ajunge să suporte o parte din costurile infrastructurii necesare dezvoltării acestei industrii, subliniază XTB.

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.