Potrivit unei analize realizate de ING Bank, acordul de reducere temporară a tarifelor comerciale între Statele Unite și China oferă un moment de respiro pentru piețele globale și susține perspectivele de creștere economică, în special pentru China.
După negocierile bilaterale desfășurate în Elveția, guvernele celor două mari economii ale lumii au anunțat o „încetare a focului” de 90 de zile în disputa comercială, revenind la nivelurile tarifare de dinaintea „Zilei Eliberării”: SUA reduce tarifele la 30% pentru produsele chinezești, iar China le scade la 10% pentru bunurile americane. Deși nu este clar dacă se va restabili și scutirea „de minimis” pentru transporturile din China și Hong Kong, acest pas reprezintă o dezescaladare mai bună decât se anticipa.
Mulți analiști așteptau o reducere doar până la tarifele post-Ziua Eliberării, de aproximativ 50-60%, ceea ce ar fi avut un impact mult mai modest asupra exporturilor chineze. Astfel, acordul actual este văzut drept o victorie mai clară pentru China, care a insistat anterior pe reducerea tarifelor ca o condiție pentru reluarea negocierilor.
China, pregătită pentru un război de uzură
Datele comerciale din aprilie ar fi întărit poziția Chinei la masa negocierilor. Deși SUA majorase tarifele cu 145%, exporturile Chinei către piața americană au scăzut cu doar -21% față de aceeași perioadă din 2024, semnalând că o mare parte din costuri a fost suportată de importatorii americani. Aceste date confirmă și faptul că multe produse chinezești nu au înlocuitori direcți, ceea ce face ca tarifele să nu reducă automat dependența comercială.
China a menținut o poziție relativ reținută în răspunsurile anterioare la escaladările din partea SUA, tocmai pentru a păstra deschis canalul diplomatic. Revenirea la tarifele anterioare redeschide astfel oportunitățile de negociere.
Perspective economice îmbunătățite pentru China
ING estimează că această pauză tarifară de 90 de zile va contribui la revizuirea în sus a prognozelor de creștere economică pentru trimestrele II și III din 2025. Se așteaptă o revenire puternică a exporturilor în lunile mai și iunie, deoarece importatorii americani vor profita de perioada de relaxare pentru a-și reface stocurile.
Dacă nu va exista claritate privind o înțelegere de durată, este posibil să asistăm la un nou val de „frontloading” al comenzilor în iulie și august, înainte de expirarea perioadei de 90 de zile.
Reacția piețelor
Piețele au perceput vestea ca pe o pauză binevenită de la valul protecționist, ceea ce a determinat o creștere a apetitului pentru risc. Inainte de deschiderea pieței din SUA, indicele S&P 500 a urcat cu aproape 3%, iar Nasdaq a crescut cu aproape 4%.
În același timp, prețul aurului a scăzut cu aproximativ 3%, semnalând o reducere a cererii pentru acest activ de refugiu într-un regim caracterizat de tarife ridicate. Cotația țițeiului Brent a crescut cu circa 2,5%, apropiindu-se de 66 dolari pe baril, pe fondul revenirii optimismului privind comerțul internațional, ceea ce a contribuit la limitarea riscurilor de încetinire accentuată a activității economice globale.



