Cererea pentru active de refugiu și temerile legate de războiul comercial impulsionează aurul
Aurul a depășit pentru prima dată pragul de 3.000 USD/uncie, pe fondul îngrijorărilor legate de tarife vamale, riscul de inflație ridicată și încetinirea creșterii economice, ceea ce stimulează cererea pentru active de refugiu, precum aurul.
Ieri, președintele SUA, Donald Trump, a amenințat cu impunerea unei taxe vamale de 200% pe vinul, șampania și alte băuturi alcoolice din Franța și din restul Uniunii Europene.
Această măsură a venit după retorsiuni imediate din partea UE și a Canadei, ca reacție la decizia Casei Albe de a impune tarife de 25% pe importurile de oțel și aluminiu la începutul acestei săptămâni.
Ne așteptăm ca incertitudinile privind comerțul și tarifele să continue să susțină prețul aurului – iar dacă tensiunile comerciale se intensifică și apar noi măsuri de retorsiune, cererea pentru aur ca activ de refugiu va continua să crească., precizează Ewa Manthey,
Commodities Strategist in cadrul ING Bank.
Aurul – una dintre cele mai performante mărfuri ale anului
Aurul este una dintre cele mai performante mărfuri majore în 2024, înregistrând o creștere de peste 14% de la începutul anului. Prețul său a atins o serie de maxime istorice consecutive, fiind susținut de:
• Fricțiunile comerciale
• Cumpărările masive ale băncilor centrale
•Intrările semnificative în fondurile de investiții ETF pe aur
Deținerile totale ale fondurilor ETF de aur au crescut cu aproximativ 3,5 milioane de uncii de la începutul anului, ajungând aproape de 86,4 milioane de uncii. Băncile centrale au cumpărat 1.045 de tone de aur anul trecut, reprezentând aproximativ o cincime din cererea totală, conform World Gold Council. Este de așteptat ca aceste achiziții să continue și în acest an, ceea ce ar putea oferi un impuls suplimentar prețului aurului.
Perspective pentru aur
Dacă trendul de achiziții ale băncilor centrale și creșterea cererii pentru active de refugiu continuă, ne așteptăm ca aurul să înregistreze noi câștiguri în perioada următoare.



