Săptămâna a început cu evenimente istorice în piețele la termen (futures) pentru unele materii prime, pe fondul valului de frig din SUA. Vremea extremă a împins cererea de energie electrică către niveluri record. În paralel, metalele prețioase au atins noi maxime, în contextul scăderii dolarului și al așteptărilor de reducere a dobânzii, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România.
Dolarul pierde teren în fața metalelor prețioase
Aurul a depășit pragul simbolic de 5000 de dolari. În plus, argintul a urcat cu peste 14% la maximul zilei, dar apoi a coborât aproape de nivelul zilei precedente, pe un volum de tranzacționare mai mult decât dublu față de media (și așa înaltă) a ultimei săptămâni.
Pe fondul interesului mai scăzut pentru dolar, cu așteptări de reducere a ratelor de dobândă, materiile prime au avut de câștigat în ultimele sesiuni de tranzacționare, beneficiind și de pe urma preocupărilor inflaționiste. Scăderea dolarului a favorizat, în general, apetitul pentru mărfuri, însă în privința gazului natural acesta nu a fost motivul principal.
Valul de frig din SUA duce la o explozie de preț pentru gazul natural
În același timp, SUA înfruntă temperaturi foarte coborâte și ninsori abundente care au dus la anularea a zeci de mii de zboruri. Stratul de zăpadă a ajuns la 30 de cm în mai multe state și chiar la peste 60 de cm în unele regiuni.
Operatorul de rețele electrice PJM, cel mai mare din SUA, a estimat o nouă maximă marți. Potrivit unui raport al ERCOT (Electric Reliability Council) Texas, gazul natural a generat, doar luni, 48 GWh de energie, un nivel istoric.
Pe de altă parte, gerul a limitat producția și a înghețat unele conducte. Cantitatea produsă a fost cu 9% mai scăzută duminică. Prețurile pe piața americană au ajuns atât de atractive încât operatorii au limitat exporturile de gaz lichefiat cu aproximativ o treime, punctează Claudiu Cazacu.
Situația de pe piață a creat cadrul perfect pentru creșteri masive: scăderea producției în paralel cu creșterea cererii, atât pentru energie, cât și pentru încălzire. Contractele la termen cu scadența februarie au crescut cu 29% la 6,8 dolari/milionBTU, cotația fiind cu 120% peste nivelul din 19 ianuarie.
Maximul a fost chiar mai sus, la 7,43 dolari/milionBTU. În același timp, prețul spot a atins local, în state din nordul SUA, chiar și la peste 50 de dolari/mBTU.
Variația atât de abruptă a temperaturilor pare că a luat prin surprindere anumite fonduri de hedging (capital de risc) care au fost nevoite să închidă rapid, în pierdere, pozițiile de vânzare pe gazul natural.
Procesul de rafinare a metalelor prețioase este intensiv energetic, iar creșterea prețurilor la gaze naturale și implicit la energie din această perioadă a alimentat apetitul speculativ, accelerând aprecierile. Avansul de 3,7 ori al argintului în ultimul an este condus de alte variabile esențiale, totuși, argumentul unei divergențe suplimentare între cerere și ofertă poate accentua reacțiile emoționale pe termen scurt, înaintea unor potențiale re-echilibrări ale piețelor.
Europa reacționează la aceste creșteri
Situația a reverberat în alte piețe, cu reducerea livrărilor de GNL. În Europa, cotațiile pe bursa olandeză (Dutch TTF) pentru scadența februarie au avansat de la 29 EUR/MWh la începutul anului la 39,95 EUR/MWh luni la închidere, un avans de 37,7%.
Totuși, continentul este avantajat de temperaturile peste medie din această perioadă, diminuând presiunea pe alimentarea cu energie. În același timp, Europa plătește o primă față de piețele asiatice, pentru a se asigura că atrage cantitățile necesare. Nivelul de gaze din depozite a ajuns sub 45%, cu estimări de a coborî sub un sfert la finele sezonului de iarnă, sub media istorică, menționează consultantul de strategie în cadrul XTB România.
Pe de altă parte, disponibilitatea alimentării cu gaz lichefiat estimată pentru lunile următoare, după trecerea episodului de ger din SUA, calmează investitorii. Potrivit structurii la termen actuale, piețele se așteaptă la un mediu ”prietenos”, cu niveluri în scădere în fiecare lună de tranzacționare, ajungând sub 30 EUR/MWh în vară.
Cum arată piața la nivel local?
În România gazele naturale au depășit 230 lei/MWh în perioada zilelor geroase din ianuarie, cotațiile revenind ulterior spre 210 lei/MWh. Prognozele curente indică un singur episod mai rece în debutul lunii februarie, și temperaturi peste medie în general, limitând riscul unor noi ședințe cu importuri masive sau al unui nivel foarte coborât al stocurilor la ieșirea din iarnă.
Oscilațiile rapide și greu de prezis ale tiparelor de vreme și efectele lor masive accelerează nevoia unor modele predictive mai eficiente. Recent, Nvidia a anunțat noi modele de AI pentru prognoza meteo, iar Google are investiții, de asemenea, într-un model propriu de predicție.
Cu toate acestea, pe lângă informare și anticipare, pregătirile pentru schimbările bruște de vreme impun investiții majore în producție și stocare, reziliența infrastructurii de producție și transport și resurse variabile și robuste de energie. Episoade precum cel prin care trec SUA acum pot accentua nemulțumirile consumatorilor în legătură cu utilizarea energiei și, în mod indirect, a gazelor naturale pentru centrele de date la scară largă.
Tema ar putea deveni tot mai relevantă pe măsură ce se apropie alegerile midterm din SUA, dar, în condițiile cererii ridicate de energie și nevoii de competitivitate, poate deveni tot mai relevantă și în Europa, mai adaugă Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România.



