Pe măsură ce datoria publică este așteptată să depășească 60% din PIB în 2026, România intră într-o etapă în care consolidarea fiscală susținută nu mai este o opțiune, ci o necesitate. Nivelul ridicat al necesarului de finanțare, rigiditatea veniturilor bugetare și presiunea exercitată de agențiile de rating transformă disciplina fiscală în principalul determinant al riscului suveran. Astfel, narațiunea României se mută treptat de la convergență economică la repararea dezechilibrelor fiscale.
Intrarea peste pragul de 60% din PIB a datoriei publice a impus constrângeri mult mai stricte și a forțat decizii dificile. Odată cu apropierea de 2026, dinamica datoriei suverane a României a intrat într-o fază critică de ajustare structurală. Evoluțiile recente arată clar, atât pentru piețe, cât și pentru agențiile internaționale de rating, că măsurile de consolidare fiscală introduse în 2025 nu au fost simple opțiuni politice, ci necesități matematice.
Potrivit estimărilor ING, datoria publică ar urma să crească de la aproximativ 54% din PIB în 2024 la circa 61,3% la finalul lui 2026, ceea ce elimină practic posibilitatea amânării corecțiilor fiscale. Sustenabilitatea datoriei depinde acum în totalitate de implementarea consecventă a unui program multianual de ajustare fiscală.
Sustenabilitatea datoriei, sub lupa agențiilor de rating
Deși riscurile de lichiditate pe termen scurt rămân relativ bine controlate, datorită finanțării non-piață și cererii solide din partea investitorilor locali, indicatorii de solvabilitate pe termen mediu continuă să fie sub presiune. Perioada 2026–2027 va fi caracterizată de necesități brute de finanțare ridicate și de ținte stricte de reducere a deficitului, ceea ce face din disciplina fiscală criteriul-cheie pentru investitorii care evaluează riscul suveran al României.
Agențiile de rating nu mai analizează doar nivelul absolut al datoriei, ci și traiectoria acesteia și gradul de suportabilitate. Timp de mai mulți ani, România a beneficiat de un efect favorabil, în care creșterea nominală a PIB a depășit costul implicit al datoriei publice. Acest context a permis menținerea unor deficite moderate fără o creștere accelerată a raportului datorie/PIB.
Această dinamică s-a schimbat însă radical în perioada post-pandemică, în special în ultimii doi ani, pe fondul deficitelor bugetare ridicate – care au depășit 9% din PIB în 2024 – și al nivelului mai mare al ratelor de dobândă. Agențiile de rating identifică două vulnerabilități majore: persistența deficitului primar, alimentat de cheltuieli rigide precum salariile, pensiile și transferurile sociale, și rigiditatea veniturilor bugetare.
România are una dintre cele mai scăzute ponderi ale veniturilor fiscale în PIB din Uniunea Europeană, de aproximativ 27%–28%, conform datelor Eurostat. Această realitate face ca povara datoriei să pară mai apăsătoare atunci când este raportată la venituri, nu la PIB. Chiar dacă măsurile fiscale recente vizează îmbunătățirea colectării, până la o creștere structurală a veniturilor, spațiul fiscal rămâne limitat.
Strategia de finanțare și nevoile bugetare pentru 2026
Necesitățile de finanțare ale României în 2026 și 2027 rămân substanțiale, pe fondul unui necesar brut de finanțare estimat la 265–275 miliarde lei, echivalentul a aproximativ 13,5% din PIB. Acesta reflectă atât un deficit bugetar încă ridicat, de circa 6,0%–6,5% din PIB, cât și un volum important de datorie ajunsă la scadență, în special din emisiunile pe termen scurt realizate în perioada volatilă 2022–2024.
Pentru a gestiona aceste presiuni fără a genera creșteri accentuate ale randamentelor, Ministerul Finanțelor își ajustează strategia de emisiuni. Dependența de eurobonduri este redusă, volumele estimate pentru 2026 fiind de aproximativ 10 miliarde euro, față de 17 miliarde euro în 2025. În paralel, accentul se mută pe piața internă și pe investitorii de retail, prin programele Tezaur și Fidelis, care contribuie la diversificarea bazei de finanțare.
Un rol important îl joacă și finanțarea non-piață, în special fondurile europene din Planul Național de Redresare și Reziliență și alte instrumente dedicate, care pot acoperi o parte semnificativă a necesarului de finanțare din 2026. Chiar și într-un scenariu conservator, intrările de fonduri europene ar putea atinge cel puțin 15 miliarde euro, dintre care o parte relevantă ar putea sprijini finanțarea bugetară.
Piața titlurilor de stat: semnale de stabilizare
Emisiunile brute de titluri de stat românești ar urma să crească ușor, însă emisiunea netă este estimată la cel mai redus nivel din 2022 încoace. Această evoluție ar putea reduce presiunea asupra finanțării. În același timp, randamentele titlurilor de stat au scăzut semnificativ de la începutul anului, randamentul obligațiunilor pe 10 ani coborând de la aproximativ 7,50% la 6,60%, pe fondul consolidării fiscale și al îmbunătățirii sentimentului de piață.
Perspectivele unei reluări a ciclului de reducere a dobânzilor de către Banca Națională a României, coroborate cu angajamentele de disciplină bugetară, ar putea susține în continuare cererea pentru titlurile de stat românești, cu condiția menținerii direcției actuale de politică fiscală.
Concluzie: consolidarea, un proiect pe termen lung
Pentru a-și stabiliza finanțele publice, România trebuie să trateze consolidarea fiscală ca pe un proiect structural, multianual, nu ca pe o ajustare temporară. În lipsa unei încrederi solide în angajamentele fiscale pe termen lung, presiunile de rating vor rămâne ridicate, iar obiectivul principal va fi evitarea unei retrogradări sub pragul investițional.
Depășirea nivelului de 60% din PIB al datoriei publice a forțat o schimbare de paradigmă. Pentru investitori, România nu mai este doar o poveste de convergență, ci una de redresare fiscală, în care randamentele vor depinde în mod esențial de capacitatea autorităților de a prioritiza stabilitatea macroeconomică în fața stimulentelor pe termen scurt.
