BET
16060.28
-2.35%
BET-TR
35415.72
-2.36%
BET-FI
58033.56
-3.07%
BETPlus
2378.96
-2.4%
BET-NG
1159.51
-1.95%
BET-XT
1382.99
-2.41%
BET-XT-TR
2997.99
-2.42%
BET-BK
2957.08
-2.8%
ROTX
35766.76
-2.12%

Uber se alătură indicelui S&P 500, după ce acțiunile sale au crescut cu 150% în ultimul an

Autor: Monica Preda
3 min

Compania americană Uber se va alătura grupului „de elită” al companiilor listate la cel mai mare indice american, S&P 500, unde va înlocui Sealed Air Corp. Oportunitatea vine după ce acțiunile companiei au reușit să crească, în acest an, cu aproape 150%, performanță ce face ca randamentul acesteia să fie comparabil cu cel al Bitcoin, explică analiștii XTB România, companie globală de investiții.

Evenimentul este unul notabil cu atât mai mult în contextul capitalizării de piață de 130 de miliarde de dolari a Uber, care este de aproape 4 ori mai mare decât capitalizarea medie a unei companii din S&P 500 (de aproape 31 de miliarde de dolari). Cele mai recente companii care s-au alăturat principalului indice bursier american au fost Epam Systems (2021) și Tesla (2020).

Aderarea la indicele S&P 500 nu determină „în sine” succesul unei companii pe piața bursieră, chiar dacă, din punct de vedere istoric, evenimentul a sprijinit temporar sentimentele. De exemplu, Tesla a câștigat aproape 19% de la debutul său, iar Epam Systems s-a dovedit a fi dezamăgitoare.

Grafic 1

 

Grafic 1 – Modificarea prețului acțiunilor fiecărei companii, la 365 de zile de la debutul S&P 500

În aceste condiții pare destul de naiv să credem că acțiunile Uber vor crește doar pentru că societatea a intrat în S&P 500, punctează analiștii XTB. Pe de altă parte, analiștii Oppenhaimer spun că aderarea Uber la indice va accelera și va îmbunătăți condițiile generale pentru ca acțiunile sale să crească, printre altele,printr-un program de răscumpărare de acțiuni.

Ce ar putea aduce „fenomenul S&P 500”?

Pe Wall Street, este binecunoscut așa-numitul „fenomen S&P 500”, care se referă la impactul pozitiv al aderării la acest indice asupra prețului acțiunilor, care apare datorită încrederii și prestigiului în sine.

La începutul anului 2023, fondurile americane de investiții (inclusiv ETF-urile) care urmăresc indicele S&P 500 aveau active totale de 5,7 mii de miliarde de dolari. De atunci, indicele a înregistrat o creștere de 18%. Cele mai mari trei ETF- uri care urmăresc S&P 500 au împreună o valoare de aproximativ 1,2 mii de miliarde de dolari. Aceste date arată că Uber poate conta pe venituri semnificative viitoare, sub rezerva îmbunătățirii în continuare a încrederii pieței bursiere.

CITESTE SI:  Maib raportează o creștere cu 11% a profitului net, până la aproape 57 de milioane de euro

La polul opus, există și îngrijorări care gravitează în jurul „fenomenului S&P 500”. Chiar dacă aderarea la acest indice este importantă, trebuie avut în vedere faptul că este nerealistă așteptarea ca acțiunile unei societăți să beneficieze din nou de speculațiile legate de posibila sa includere. Chiar și în aceste condiții, nu trebuie uitat că Uber este, totuși, o companie puternică și cu o capitalizare de piață semnificativă, iar includerea în S&P 500 o va ajuta să atragă mai multă atenție din partea investitorilor.

Serviciul Eats, salvarea companiei Uber

Întrucât Uber se află, în continuare, sub zodia unei activități cu marje scăzute, cheia pentru companie este extinderea. Uber a crescut frumos și nu mai este aceeași companie care „ardea banii” în 2019, când genera îngrijorări cu privire la un viitor profit real, arată analiștii XTB.

Trebuie, totuși, menționat că încă din pandemia de Covid-19, Uber Eats s-a transformat în sursa majoră de venituri, depășind în această privință serviciul de ridesharing. Această performanță demonstrează că fără inspirația introducerii serviciului Eats (și a construirii unei afaceri de la zero), probabil că nici nu ar fi existat anunțul privind alăturarea la S&P 500.

Grafic 2

Grafic 2 – Uber Outlook

Unul dintre instrumentele pentru creșterea sa continuă pe piața bursieră va fi continuarea îmbunătățirii treptate a marjelor (aspect care deja există). Marjele brute ale Uber sunt în scădere încă din 2018, e adevărat, dar marja sa netă a crescut de la aproape -80% în Q1 2020 și -40% la mijlocul anului 2022, la 2,93% pozitiv în prezent.

Grafic 3

 

Grafic 3 – Acțiunile Uber Technologies (interval zilnic)

Pe termen scurt, nu este clar impactul alăturării Uber grupului select S&P 500 asupra prețului acțiunilor, deoarece multe aspecte vor fi modificate dacă sentimentul pieței se va deteriora până lunea viitoare. În acest caz, alăturarea la indicele S&P 500 ar putea oferi pieței un argument pentru a marca profituri. Pe de altă parte, aderarea la S&P 500 este benefică pentru companie atât pe termen mediu, cât și pe termen lung.

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.