BET
18662.07
-0.47%
BET-TR
40776.67
-0.47%
BET-FI
60983.24
-0.58%
BETPlus
2757.43
-0.46%
BET-NG
1332.27
-0.14%
BET-XT
1592.2
-0.48%
BET-XT-TR
3425.99
-0.48%
BET-BK
3465.59
-0.48%
ROTX
41064.51
-0.47%

TeraPlast continuă să accelereze în trimestrul al treilea: rezultat net pozitiv și marja EBITDA în creștere

Autor: Financial Market
4 min

Activitatea Grupului TeraPlast a accelerat in T3/2023 cu o viteza suplimentara imprimata de cresterea lucrarilor de infrastructura si a exporturilor, insa sunt inca vizibile limitari de potential date de evolutia sub asteptari a business-urilor din subsidiare (segmentele ferestre si usi si ambalaje flexibile).

Principalii indicatori financiari sunt sub nivelul primelor 9 luni din 2022, insa asteptarea managementului este ca acest ecart sa fie recuperat pana la finalul anului.

Cifra de afaceri consolidata a ajuns la 517 milioane de lei, cu 8% sub nivelul inregistrat in primele 9 luni din 2022, iar EBITDA, situata la 45 milioane de lei, este cu 7% sub evolutia din aceeasi perioada a anului trecut.

Rezultatul net a ajuns dupa trei trimestre in teritoriu pozitiv la nivel consolidat, la aproape 7 milioane de lei. Exporturile Grupului TeraPlast au ajuns la 17% din cifra de afaceri, cu o valoare de 87 de milioane de lei.

Evolutia trimestriala fata de aceeasi perioada a anului trecut (T3/2023 vs T3/2022) indica o cifra de afaceri cu 4% peste trimestrul 3 al anului trecut si o EBITDA cu 70% mai mare. Tot in trimestrul 3 al anului curent, marja EBITDA la nivel consolidat a ajuns la 11%.

Aceasta evolutie se reflecta si la nivel cantitativ – in trimestrul 3 din 2023 s-a inregistrat o crestere cu 14% a volumelor fata de T3/2022.

rez trp

Am cunoscut o cerere consistent mai buna aparuta ca urmare a dezvoltarii mai accelerate a proiectelor de infrastructura care s-au inscris pe traiectoria pe care ne-o doream de anul trecut.

Din pacate, celelalte segmente desi sunt in general pe un trend pozitiv trimestrial nu evolueaza la nivelul asteptat. Ne continuam concentrarea in actualul context pe eficientizarea activitatii si o rentabilizare a acestor linii de business care sufera si din cauza contextului nefavorabil.” a declarat dna Ioana Birta, director financiar al Grupului TeraPlast.

In primele 9 luni din 2023, segmentul de Instalatii si Reciclare, cel mai solid segment al Grupului, a avut o evolutie usor peste aceeasi perioada din 2022, cu cea mai mare pondere in rezultatele consolidate.

Cifra de afaceri, care a ajuns la 387 milioane de lei, si EBITDA, la 44,5 milioane de lei, sunt cu 1% peste primele 9 luni din 2022, in timp ce marja EBITDA s-a pastrat la o valoare de doua cifre, la 11,5%.

Comparativ cu primele 9 luni din 2022, evolutia este superioara, observandu-se o dinamica buna pe lucrarile publice, vizibila in rezultatele din trimestrul 3, cand comparativ cu T3/2022, cifra de afaceri a crescut cu 16%, iar EBITDA cu 85%.

Astfel marja EBITDA a fost de 13,4% in trimestru, superioara celei inregistrate la noua luni. Trendul crescator din lucrarile publice va continua sa produca efecte pozitive in rezultatele diviziei Instalatii si Reciclare pana la finalul anului 2023.

Segmentul Granule si Reciclare a avut evolutii mixte in primele 9 luni din 2023, inregistrand o cifra de afaceri de 59,8 milioane de lei, cu 44% mai putin decat anul trecut dar o rata EBITDA de 9,2%.

In timp ce presiunea materiilor prime extracomunitare s-a ameliorat in T3/2023, cererea pentru acest segment a scazut simtitor pe fondul lipsei de comenzi in continuarea lantului valoric. In acest climat mixt, afectat de scaderea cererii, atentia s-a indreptat spre conservarea cotei de piata.

Chiar daca marja EBITDA a segmentului a fost de 9,2% la 9 luni 2023, comparativ cu 11,3% in primele 9 luni din 2022, nivelul poate fi considerat satisfacator.

CITESTE SI:  ASF a schimbat legislația pieței de capital. Care sunt cele mai importante modificări?

Pentru segmentul Ferestre si usi vanzarile interne au continuat sa creasca in T3/2023, ceea ce a determinat evolutii pozitive a EBITDA in valoare nominala (+47% fata de T3/2022) si a marjei EBITDA (8,9% in T3/2023 fata de 4,8% in T3/2022).

Cu toate acestea, desi indica un trend pozitiv, cresterea nu a fost suficienta pentru a atinge niveluri similare primelor 9 luni din 2022, fiind grevata de rezultatele trimestrelor anterioare.

Astfel, cifra de afaceri a ajuns la 9 luni/2023 la 37 milioane de lei, cu 15% sub primele 9 luni din 2022, in timp ce EBITDA a ajuns la 151 mii de lei, cu 35% sub aceeasi perioada a anului trecut.

Segmentul de Ambalaje flexibile a inregistrat o cifra de afaceri de 33 milioane de lei, cu 17% mai mare comparativ cu primele 9 luni din 2022, pe fondul cresterii volumelor vandute.

Fata de primele 9 luni ale anului precedent, pierderea operationala s-a redus cu aproape 3 milioane de lei. Cresterea volumelor este mai lenta decat s-a estimat, cantitatile vandute fiind in continuare sub pragul de rentabilitate. Compania continua sa participe activ la procese competitive de achizitii pentru a atinge masa critica.

Proiectele de investitii

Conform estimarilor, TeraPlast a semnat in T3/2023 contractul de finantare prin PNRR pentru o noua centrala fotovoltaica. In prezent, compania asteapta modificarea unor parametri ai investitiei inainte de a demara licitatia pentru proiect. Investitia urmeaza sa devina operationala pana la 30.06.2024.

Fabrica de folii stretch se afla de asemenea in grafic, in aceasta perioada fiind demarate pregatirile pentru inceperea testelor, astfel incat pana la finalul anului 2023 sa inceapa activitatea de productie.

Estimari 2023

In privinta rezultatelor pentru intreg anul 2023, reprezentantii Grupului asteapta niveluri consolidate similare anului 2022 pentru principalii indicatori financiari.

bvc trp

Astfel, pentru anul 2023, Grupul TeraPlast estimeaza o cifra de afaceri de 673,8 milioane de lei si o EBITDA de 56 milioane de lei, motorul Grupului fiind in continuare segmentul Instalatii & Reciclare.

Pentru aceeasi perioada, marja EBITDA la nivel de Grup este estimata la 8,3%, fata de 7,4% la finalul anului 2022, pe fondul imbunatatirii usoare a marjelor si a EBITDA pentru segmentele Ferestre si Usi si Ambalaje flexibile.

Efectul cererii scazute este asteptat sa continue pana la finalul anului pentru segmentul Granule si Reciclare, aspect care se reflecta si in rezultatele estimate, insa care este asteptat sa se amelioreze de la inceputul anului viitor.

Privind imaginea de ansamblu, ne asteptam ca finalul de an sa ne arate o stabilizare a trendului si o accelerare a ritmului de crestere. Estimam in 2023 o crestere cu 6% a EBITDA fata de 2022, rezultatele fiind influentate de evolutia preturilor medii care dilueaza efectul potential al cresterii volumelor in 2023.

Credem ca vom vedea in continuare evolutii pozitive ale principalilor indicatori si o imbunatatire a profitabilitatii subsidiarelor.

Activitatea noastra continua intr-un ritm la fel de sustinut catre dezvoltarea pe termen lung a Grupului TeraPlast, avem viziunea si capacitatea de a fructifica viitoarele oportunitati pe care le vor aduce pietele pe care activam atat intern, cat si pe pietele externe.” a adaugat dna Birta.