Ocean Credit, cel mai digital IFN din piața locală, atrage aproape 1,84 milioane de euro printr-un plasament privat de obligațiuni, finanțare care îi va permite să își continue ritmul puternic de creștere și să-și multiplice portofoliul de credite de două ori până la finalul acestui an.
Plasamentul privat, intermediat de SSIF Goldring, avea un prag de succes de 10.000 de obligațiuni, cu o valoare nominală de 100 de euro.
Cererea a fost de aproape două ori mai mare, oferta fiind închisă anticipat prin vânzarea unui număr de 18.668 obligațiuni.
Titlurile, care au fost subscrise la un discount de emisiune de 1,5%, urmează să fie listate pe bursă în perioada următoare, astfel încât toți investitorii să poată tranzacționa obligațiunile și să beneficieze de dobânda extrem de atrăgătoare pentru un plasament în euro.
Fondurile atrase astfel de la un număr de 13 investitori calificați, dintre care 6 persoane juridice, vor fi folosite pentru a susține ritmul agresiv de creștere a portofoliului de credite, dar și pentru lansarea produsului Delfin, prima linie de credit de tip revolving care va putea fi atașată oricărui card de salariu.
“Cererea de credite pe termen scurt acordate online a cunoscut o creștere puternică, mai ales în contextul pandemiei. Această finanțare ne va ajuta să răspundem tuturor solicitărilor din partea clienților noștri și să ne ținem de promisiunea de a livra împrumuturi 100% digitale, direct pe card în mai puțin de 10 minute.
Nu în ultimul rând, credem că produsul Delfin, ce urmează să fie lansat în foarte scurt timp, va reprezenta o inovație în piața locală și va permite clienților să își atașeze o linie de credit pe orice card de salariu, la o dobândă comparabilă cu cea a băncilor ce emit carduri de credit”, a declarat Radu Ciorbă, fondator al Ocean Credit și al fintech-ului Volt.
Obligațiunile au scadența în 2026, cuponul este plătit trimestrial și vor putea fi răscumpărate anticipat de Ocean Credit după 3 ani.
Ocean Credit a implementat încă din 2019 un flux complet digital de acordare a creditelor, inclusiv pe telefonul mobil, fiind una dintre primele instituții financiare nebancare care a oferit împrumuturi la distanță, oferind totodată o transparență totală a informațiilor care stau la baza aprobării creditelor.
Ocean Credit a acordat din 2015 până în prezent credite de peste 45 milioane lei, rata anuală compusă de creștere fiind de 153%.
Creditul mediu acordat de Ocean Credit se situează la nivelul de 2.800 lei, iar rata de recurență este la un nivel foarte ridicat, de 80%.
“Ne bucurăm că foarte mulți clienți revin după ce au testat experiența unui credit digital Ocean și ne dorim să oferim aceste împrumuturi altfel către clienți ce prețuiesc flexibilitatea unui credit virat direct pe card în mai puțin de 10 minute și cu o transparență deplină a costurilor”, a adăugat Radu Ciorbă.