Bursa de Valori București (BVB) şi SeedBlink au semnat un protocol de colaborare pentru susținerea dezvoltării mediului de afaceri din România, diversificarea surselor de finanțare şi facilitarea accesului companiilor la capital.
Bursa de Valori București și platforma de investiții de tip equity crowdfunding, SeedBlink, își propun să sprijine antreprenorii care au nevoie de capital și au idei inovatoare de dezvoltare a afacerii.
Rolul acestui parteneriat este acela de a pune împreună umărul la dezvoltarea ecosistemului antreprenorial și inovator din România, pentru facilitarea accesului la capital pentru companii aflate în diferite stadii de evoluție.
Parteneriatul își propune ca startup-urile tech promițătoare și cu creștere rapidă, care se află în portofoliul SeedBlink, să primească suport în evaluarea posibilității de a deveni publice prin admiterea la tranzacționare pe una din piețele administrate de Bursa de Valori București.
Protocolul de colaborare oferă beneficii reciproce atât pentru antreprenorii cu nevoie de finanțare pentru creșterea ulterioară, cât și pentru investitorii de equity crowdfunding care ar putea participa la oferte publice sau plasamente private, alegând astfel o strategie de exit prin Bursa de Valori.
De asemenea, SeedBlink va deveni partener al ediției a patra a programului Made in Romania organizat de Bursa de Valori București.
„Bursa de Valori București susține companiile din România, iar deschiderea către diferite rute de finanțare este un semn al maturizării ecosistemului. Considerăm SeedBlink și partenerii lor o pepinieră pentru noi listări și un suport pentru creșterea sectorului IT/Tech românesc. Acest parteneriat este aliniat inițiativelor noastre precum Made in Romania în cadrul căreia vom lansa o platformă în care antreprenorii se întâlnesc cu finanțatorii din piața privată și publică”, a declarat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al Bursei.
„Am remarcat în ultimii doi ani o creștere semnificativă a interesului companiilor mici și mijlocii pentru finanțare prin piața de capital. Piața AeRO a Bursei de Valori București și platforma Seedblink sunt printre principalele canale de finanțare pentru aceste companii, iar prin cooperarea dintre BVB si SeedBlink ne dorim să evidențiem complementaritățile dintre noi și să contribuim la dezvoltarea continuă a infrastructurii de finanțare în folosul antreprenorilor și al investitorilor locali, precum și al economiei în ansamblu”, a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al BVB.
„Pe măsură ce din ce în ce mai multe companii vor strânge capital pe piețele private, va fi tot mai necesară sprijinirea acestor companii cu strategii adecvate de finanțare corporativă și lichiditate. Experiența și reputația BVB în piața de capital și suportul lor pentru listările publice se completează foarte bine cu pipeline-ul nostru dinamic de companii tehnologice pre-seed și seed, dar și cu nevoile investitorilor în startup-uri, prin intermediul SeedBlink. Suntem încântați să demarăm acest parteneriat cu BVB„, a spus Andrei Dudoiu, Co-Founder și CEO SeedBlink.
Platforma de investiții private SeedBlink a construit deja o bază de peste 4,000 de investitori online, care a facilitat până în prezent 36 de runde de finanțare cumulând peste 12,6 milioane euro investiți în companii de tehnologie.
Parteneriatul dintre BVB și SeedBlink marchează încă un pas important către modernizarea și dezvoltarea pieței de capital din România, prin eficientizarea accesului companiilor la multiple surse de finanțare, facilitarea accesului acestora la listarea la bursă și prin creșterea bazei de investitori din piața de capital.