Prețurile petrolului au înregistrat o corecție puternică după anunțarea Memorandumului de Înțelegere dintre Statele Unite și Iran, piața reacționând ca și cum armistițiul temporar ar reprezenta deja o soluție permanentă. Mișcarea a fost mult mai agresivă decât anticipau majoritatea analiștilor, iar scăderea reflectă atât așteptările privind o reluare rapidă a livrărilor din Golful Persic, cât și semnalele de slăbiciune din piața fizică a petrolului.
Totuși, reacția pare exagerată. Piața pare să includă în prețuri o revenire aproape completă și rapidă a fluxurilor de petrol din regiune, deși un acord permanent între SUA și Iran rămâne departe de a fi garantat. În ultimele luni, situația geopolitică s-a schimbat rapid de la o săptămână la alta, iar obținerea unui armistițiu temporar a fost deja un proces dificil. În aceste condiții, un acord final care să rezolve inclusiv problema nucleară în următoarele 60 de zile pare un scenariu optimist.
Reluarea parțială a transporturilor prin Strâmtoarea Hormuz a contribuit la presiunea descendentă asupra prețurilor. Datele privind traficul maritim arată o creștere a numărului de petroliere care traversează regiunea, însă volumele rămân încă semnificativ sub nivelurile de dinaintea conflictului. În ultima săptămână, fluxurile de petrol prin strâmtoare au fost estimate la aproximativ 7 milioane de barili pe zi, comparativ cu aproximativ 20 de milioane de barili pe zi înainte de război.
Pentru ca aprovizionarea din Golful Persic să revină la nivelurile anterioare conflictului, nu este necesar ca toate volumele să treacă din nou prin Strâmtoarea Hormuz, deoarece o parte din petrolul Arabiei Saudite și al Emiratelor Arabe Unite poate fi redirecționat prin conducte. Cu toate acestea, ar fi nevoie ca fluxurile prin strâmtoare să revină spre zona de 14 milioane de barili pe zi, nivel încă departe de cel actual.
O incertitudine importantă este legată de sustenabilitatea acestor fluxuri. O parte semnificativă a mișcărilor recente pare să provină din petroliere care au fost blocate luni întregi în Golful Persic și care ies acum din regiune. În schimb, numărul navelor care intră rămâne mai modest, ceea ce sugerează că fluxurile ar putea încetini după ce vasele aflate anterior în așteptare părăsesc zona.
Un alt element important este relaxarea temporară a sancțiunilor asupra exporturilor iraniene de petrol. Ca parte a acordului, SUA au ridicat blocada asupra porturilor iraniene și au acordat o derogare temporară de 60 de zile privind sancțiunile.
Ridicarea blocadei este elementul cu cel mai mare impact imediat asupra exporturilor Iranului, în timp ce relaxarea sancțiunilor ar putea permite extinderea bazei de cumpărători dincolo de China. Totuși, acest lucru ar putea reduce discounturile aplicate petrolului iranian mai degrabă decât să genereze imediat o creștere masivă a ofertei.
Pentru ca producția Iranului să crească semnificativ, ar fi nevoie de o relaxare mai permanentă a sancțiunilor. Într-un astfel de scenariu, Iranul ar putea adăuga aproximativ 500.000 de barili pe zi față de nivelurile de dinaintea conflictului.
Slăbiciunea pieței fizice a petrolului este un alt factor care explică scăderea abruptă a prețurilor. Cumpărătorii au amânat achizițiile în așteptarea unor prețuri mai mici și au preferat să consume din stocurile existente.
Această tendință este vizibilă în discounturile tot mai mari aplicate mai multor tipuri de țiței, dar și în faptul că Dated Brent se tranzacționează la discount față de contractele futures Brent. În plus, au existat informații potrivit cărora China a revândut unele cargouri de petrol din Africa de Vest.
Totuși, reducerea continuă a stocurilor nu este sustenabilă pe termen lung. La un moment dat, cererea de reaprovizionare va reveni, chiar dacă actuala structură a curbei futures nu oferă încă un stimulent puternic pentru refacerea stocurilor. Este posibil ca piața să aibă nevoie de o aplatizare a curbei sau chiar de o trecere în contango pentru ca procesul de restocare să devină mai semnificativ.
Presiunea asupra prețurilor este amplificată și de eliberările continue de petrol din rezervele strategice. Țările membre ale Agenției Internaționale pentru Energie au convenit încă de la începutul conflictului asupra unei eliberări coordonate de 412 milioane de barili, cel mai mare program de acest tip înregistrat până acum. În cazul SUA, livrările din Rezerva Strategică de Petrol au depășit în medie 1,2 milioane de barili pe zi din luna mai.
Pe partea de cerere, impactul a fost mai sever decât se anticipa inițial. Estimările indicau anterior o reducere a cererii în trimestrul al doilea de 2-3 milioane de barili pe zi, în special din sectorul petrochimic și aviație.
Cele mai recente estimări ale Agenției Internaționale pentru Energie indică însă o scădere mult mai amplă, de aproximativ 5 milioane de barili pe zi față de anul precedent. Cererea pare să fi reacționat mai puternic decât se anticipa, iar revenirea acesteia ar putea fi graduală. Potrivit estimărilor actuale, cererea globală de petrol ar putea reveni la creștere anuală abia în ultimul trimestru al anului.
În același timp, investitorii privesc deja spre 2027, când piața petrolului ar putea deveni mai bine aprovizionată, cu condiția ca revenirea fluxurilor din Golful Persic să continue. Activitatea de foraj din SUA a crescut pe fondul prețurilor ridicate din ultimele luni, iar producția americană de petrol este așteptată să avanseze cu aproximativ 500.000 de barili pe zi anul viitor.
Emiratele Arabe Unite reprezintă o altă posibilă sursă de creștere a ofertei. Ieșirea UAE din OPEC oferă spațiu pentru o producție mai ridicată în Orientul Mijlociu. Țara producea aproximativ 3,5 milioane de barili pe zi înainte de război, are o capacitate actuală de aproape 4,3 milioane de barili pe zi și intenționează să ajungă la 5 milioane de barili pe zi în 2027.
Iranul ar putea contribui, la rândul său, la creșterea ofertei, însă doar în cazul unei relaxări mai durabile a sancțiunilor americane. Într-un astfel de scenariu, producția iraniană ar putea urca spre aproximativ 3,8 milioane de barili pe zi.
Un alt factor care a accentuat scăderea este poziționarea speculativă. După anunțarea acordului temporar, vânzările speculative au crescut semnificativ, iar pozițiile short brute pe ICE Brent se află aproape de maxime istorice. Acest lucru reflectă sentimentul puternic negativ din piață, dar sugerează și că poziționarea bearish este deja extinsă, ceea ce ar putea limita apetitul pentru noi vânzări agresive.
În plus, consumatorii nu se grăbesc să își acopere riscurile prin hedging. La fel ca în piața fizică, unde cumpărătorii amână achizițiile, și în piața futures consumatorii rămân prudenți, probabil în așteptarea unor prețuri și mai mici. Deși pozițiile long ale consumatorilor pe ICE Brent au crescut ușor recent, acestea rămân mult sub nivelurile de dinaintea conflictului.
În concluzie, scăderea prețurilor petrolului reflectă o combinație de factori: așteptări optimiste privind reluarea livrărilor din Golful Persic, slăbiciunea pieței fizice, eliberările din rezervele strategice, o cerere mai slabă decât se anticipa și poziționarea speculativă negativă. Totuși, la un nivel apropiat de 70 de dolari pe baril, piața pare să nu mai includă aproape nicio primă de risc geopolitic, deși armistițiul dintre SUA și Iran rămâne temporar.
Astfel, deși sentimentul de piață este în prezent bearish, riscurile nu au dispărut. Dacă fluxurile din Golful Persic nu revin la niveluri normale sau dacă tensiunile geopolitice se reaprind, prețurile petrolului ar putea recupera o parte din scăderile recente.
Analiză bazată pe evaluările economiștilor ING.
