„Din punctul de vedere al investitorilor, e un an excepțional care vine după alt an excepțional.” Așa începe discuția din cel mai recent episod Feel the Markets, cu Andreea Nica, Vicepreședinte CFA România — o radiografie fără menajamente a economiei românești la jumătatea anului, a riscului de rating și a modului în care ar trebui să reacționeze investitorul de retail.

Invitata avertizează de la început că imaginea macro este dominată de semnale negative și își propune să „preseze” pe alocuri și câteva elemente pozitive — pentru că, spune ea în glumă, „BET a crescut 50% year-to-date, ca să ne amintim că trebuie să rămânem optimiști”. Restul tabloului este însă unul de tensiuni acumulate: creștere economică negativă în trimestrul al doilea și pe primul semestru, o ajustare fiscală semnificativă obținută cu preț real în economie și o inflație care rămâne ridicată, chiar dacă „aritmetic începe să scadă”.

Pe piața muncii, tabloul este la fel de nuanțat: creșteri mici ale salariilor și, în termeni reali, o putere de cumpărare în scădere față de anul trecut. Cel mai îngrijorător semnal identificat de Andreea Nica ține însă de investițiile străine directe — un minus de aproximativ 80% în primele șase luni față de aceeași perioadă a anului trecut, un indicator că nerezidenții „se uită de două ori înainte să investească în România”.

Motorul de creștere s-a mutat, spune invitata, dinspre consum spre capacitatea statului de a face reforme și a atrage fonduri europene. Problema fundamentală rămâne însă transmisia: dacă mediul privat este slab, mobilizarea de fonduri publice nu se traduce în investiții private — exact ceea ce arată slăbiciunea ISD.

Un deficit cu rădăcini vechi, corectat prea târziu prin tăieri

Andreea Nica respinge ferm narațiunea că majorarea pensiilor ar fi cauza deficitului. „Problema nu este că am crescut pensiile — nici acum nu suntem la un nivel de pensii decente”, spune ea. Problema este că măsurile au fost luate fără un plan de creștere a ratei de ocupare, într-o economie în care „practic lucrează doi din trei români cu vârstă de muncă” — o rată a ocupării sub 70%.

În lectura invitatei, măsurile din 2025 nu au fost decât răspunsul întârziat la un rău creat în anii electorali 2023–2024, când deficitul a explodat și datoria publică a crescut accelerat. Corecția din ultimul an a venit însă preponderent prin reducerea cheltuielilor, nu prin creșterea veniturilor — și, mai important, povara nu a fost distribuită uniform.

Dependența s-a mutat, spune Andreea Nica, de la consum către fondurile europene. Iar noul cadru financiar european ar putea veni „cu jaloane”, după modelul PNRR: nu mai e suficient să ai proiecte de finanțat, trebuie să demonstrezi reforme. Un mecanism inconfortabil, dar potrivit pentru o economie în care, admite ea, „merge doar dacă este impus”.

Agențiile de rating: „se simt mințite”

Aici, tonul devine tăios. Fitch a avut „tentația” unui downgrade — sau, mai degrabă, a unui ultimatum de șase luni — după care s-a răzgândit. Explicația invitatei este că agențiile „se simt cumva mințite sau duse cu vorba”: politicianul român promite reforme, promite că nu crește cheltuielile și deficitul, iar apoi nu livrează.

Paradoxul pe care îl semnalează: în anii buni, cu deficit în jur de 3%, datorie rezonabilă, fără dobânzi și inflație mari, România tot nu a ieșit din ultima treaptă a categoriei investment grade. Componenta politică a fost cea care a ținut țara „la respect”. Filmul s-a rupt în anii electorali, când România a început să acumuleze dezechilibrele care se plătesc astăzi.

Următorul reper important este evaluarea S&P, așteptată la începutul lunii octombrie. Până atunci, spune invitata, mai e o fereastră în care s-ar putea absorbi fonduri, s-ar putea face reforme, poate va exista un guvern — factori care ar putea înclina balanța spre menținerea ratingului, chiar și cu perspectivă negativă.

Ce se întâmplă, concret, la un downgrade

Vestea liniștitoare: să pierzi ratingul de la o singură agenție „în general nu este un lucru capital”, mai ales când ai trei, poate chiar patru. Andreea Nica explică un detaliu tehnic esențial pentru investitorul român:

Cum se poziționează investitorul de retail

Andreea Nica se descrie drept un investitor „cumpără și ține”, care nu speculează. Pentru cei cu titluri de stat, mesajul este calm: dacă le păstrezi până la maturitate, „în principiu nu se întâmplă nimic” — încasezi cupoanele și primești valoarea nominală înapoi. Problema apare doar dacă ești nevoit să vinzi înainte de scadență, într-un moment cu yield-uri crescute.

Contextul de randamente: datoria românească în lei se tranzacționează, în funcție de scadență, undeva la 6–7% (circa 6,5% la 5 ani), în timp ce Polonia și Ungaria sunt spre 5,3%. Cu alte cuvinte, România are deja un cost al finanțării mai ridicat decât vecinii regionali. Pentru obligațiunile în euro, atractive prin cupoane, invitata avertizează asupra dublei componente de risc: risc de preț și risc de credit (de default), plus presiunea pe curs în momentul rambursării în valută.

Bursa care nu reflectă economia

Poate cel mai provocator segment al discuției vizează decuplarea BVB de economia reală. Bursa are o supra-reprezentare a sectorului energetic plus două bănci în BET, în timp ce economia reală cuprinde totul, de la micro-întreprinderi la companii mari. Rezultatul: un indice care crește independent de fundamentele macro.

Explicația structurală este „investitorul captiv” — fondurile de pensii care, obligate să dețină companii locale pe o piață mică, licitează prețurile în sus. La aceasta se adaugă un potențial uriaș de retail (peste 300.000 de investitori) cu un bias domestic firesc. Efectul, avertizează invitata, este o piață scumpă:

„Faptul că o bursă a crescut cu 50% nu este neapărat un semnal de buy”, punctează Andreea Nica. Strategia sănătoasă rămâne acumularea când prețurile sunt din ce în ce mai ieftine, nu invers. Iar riscurile structurale sunt reale: lipsa reprezentării în tehnologie și, mai grav, semnele de întrebare privind dreptul de proprietate — de la discuțiile despre naționalizarea Pilonului II până la ideile de „luare înapoi” a Petrom.

Soluția? Mai multe listări. Invitata consideră inexplicabilă inițiativa legislativă de a bloca listările de pachete minoritare pe bursă, într-un moment în care statul se împrumută la 6–7%. IPO-uri precum ElectroAlfa sau Cristim sunt binevenite, dar „prea puține pentru bursa noastră”.

Sectoare solide, dar un semnal roșu la investiții

Întrebată despre sectoarele cu cele mai solide fundamente pentru următorul ciclu, invitata rămâne pe energie și utilități — temele care domină deja bursa. Îngrijorarea majoră revine însă la investițiile străine directe: doar circa 670 de milioane de euro în prima jumătate de an. Ca pondere în PIB, ISD au coborât de la peste 40% acum un deceniu la aproximativ 35% în prezent.

Consecința pentru companiile românești este un dezavantaj competitiv clar: se împrumută la ~8%, în timp ce un competitor regional se finanțează la 3–4%. „Cum să fie competitivă o companie românească regional?”, întreabă retoric invitata, mutând discuția spre nevoia de a fiscaliza munca și de a atrage angajatori mari.