Trăim un moment de inflexiune în care economia, după decenii de dominanță a eficienței și globalizării, redevine un instrument subordonat geopoliticii. Succesiunea rapidă a crizelor recente confirmă faptul că ne aflăm într-o nouă normalitate — una în care reziliența este mai prețioasă decât optimizarea costurilor.
Paradigma Securității: De la Opțiune la Imperativ
Dacă începutul mileniului a fost marcat de iluzia unei stabilități perpetue, de la șocul financiar din 2008 și pandemia din 2020, până la revenirea războiului pe continentul european în 2022 și instabilitatea cronică din Orientul Mijlociu, variabilele macroeconomice clasice nu mai pot fi analizate izolat. Securitatea militară, suveranitatea energetică și avansul tehnologic au încetat să fie teme de nișă, devenind pilonii centrali care dictează sănătatea fiscală a unui stat.
La nivel național, securitatea de care am beneficiat până în 2022 este la timpul trecut. Dacă până la momentul declanșării războiului din Ucraina, bugetul apărării era o opțiune națională cu alocări sistematice de sub 2% din PIB, noua configurație geopolitică impune un nivel minim de 2,5% din PIB.
Acest nivel reprezintă un efort bugetar permanent, aducând în prim-plan riscul unui „crowding-out” geopolitic. Provocarea fundamentală constă în gestionarea acestei presiuni asupra resurselor publice, astfel încât alocările masive pentru apărare să nu sufoce investițiile civile productive. Eficiența cheltuielilor statului devine variabila critică.
Fenomenul prin care cheltuielile masive de apărare, generate de imperativele geopolitice, comprimă spațiul fiscal disponibil pentru investițiile civile productive — infrastructură, educație, digitalizare — cu impact direct asupra potențialului de creștere economică pe termen lung.
Politica Energetică: Noua Politică Dominantă
Parafrazând lucrarea celebră Some Unpleasant Monetarist Arithmetic (Sargent & Wallace, 1981), în care politica monetară era dominată de cea fiscală, în contextul actual politica fiscală este cea dominată — iar politica de apărare a devenit noua politică dominantă. Dar deasupra tuturor se ridică politica energetică, devenită legătura dintre decizia geopolitică și cea macroeconomică.
Lucrare fondatoare care descrie situația în care politica monetară este dominată de constrângerile fiscale. Badea extinde conceptul: azi, politica fiscală este ea însăși dominată de imperativul apărării, iar politica energetică devine supraordonată întregului mix de politici.
Prețul energiei este determinat global de cinci factori: cererea și oferta globală, huburile de tranzacționare, structura pieței de electricitate, geopolitica și deciziile OPEC, și costul carbonului pe piețele financiare. Un element contraintuitiv esențial: în majoritatea piețelor energetice, prețul nu este stabilit de costul mediu, ci de costul ultimei unități necesare pentru a acoperi cererea.
Energia se produce în ordinea costului: mai întâi hidro, eolian, solar, nuclear (ieftin), apoi cărbune și gaz (scump). Prețul final este dat de ultima unitate necesară — cea mai scumpă.
Paradoxul actual: deși capacitățile de energie verde cresc, prețul final rămâne captiv costului marginal al gazului sau cărbunelui, solicitate pentru a acoperi perioadele de vârf sau absența resursei regenerabile.
Situația din Orientul Mijlociu adaugă un strat suplimentar de incertitudine. Strâmtoarea Ormuz nu reprezintă doar o rută de distribuție a petrolului, ci un factor vital pentru funcționarea economiilor din Golf. Întrebarea care apare firesc este dacă, în circumstanțele curente, statele din Orientul Mijlociu vor apela din nou la politici de tip cartel — similare anilor ’70 — care să mențină la niveluri ridicate și persistente prețul petrolului și al gazelor.
Noua Normalitate: Risc, Incertitudine și Era AI
În limbajul colocvial, riscul și incertitudinea sunt folosite ca echivalente — greșit. Riscul presupune că nu știm exact ce se va întâmpla, dar cunoaștem scenariile și probabilitățile aferente. Incertitudinea înseamnă că nu știm nici scenariile, nici probabilitățile. În acest moment ne confruntăm cu un nivel ridicat de incertitudine.
Nu știm ce se va întâmpla, dar cunoaștem scenariile și probabilitățile. Piețele pot funcționa și se pot proteja.
Nu știm nici scenariile, nici probabilitățile. Piețele tind să „înghețe”. Este situația actuală.
Incertitudinea actuală transformă orizontul investițional dintr-unul bazat pe calculul probabilităților într-unul dominat de prudență extremă, explicând parțial stagnarea investițiilor private în sectoarele tehnologice de vârf din Europa.
Referindu-ne la era AI în care am tranzitat, Europa nu este competitivă față de SUA și China. România ocupă ultimul loc în clasamentul european, cu statistici îngrijorătoare:
Întreprinderi românești care utilizează tehnologii AI — ultimul loc în UE
Creștere anuală de +2,1 pp — de 3× mai lentă decât media europeană
Întârzierea României în adoptarea AI generează riscuri în trei planuri simultane:
Energie: lipsa algoritmilor „smart grid” menține dependența de unități de producție scumpe, amplificând șocurile de preț.
Economie: productivitate scăzută a muncii → resurse fiscale insuficiente pentru bugetul de apărare.
Securitate: superioritatea tehnologică și procesarea rapidă a datelor sunt la fel de importante ca alocările bugetare brute într-un conflict modern.
Situația Fiscal-Bugetară: „Umbrela” Uzată
România este prima țară din UE care va trebui să administreze un nivel al datoriei publice de peste 60% din PIB cu un calificativ suveran BBB- (ultimul nivel înainte de junk), concomitent cu un deficit bugetar ridicat, un deficit de cont curent semnificativ, și un cost cu dobânzile de aproximativ 3% din PIB — cât ar trebui să fie întreg deficitul conform Tratatului de la Maastricht.
Dr. Pangloss din Candide susținea că „trăim în cea mai bună dintre toate lumile posibile”, indiferent de circumstanțe. Un decident panglossian ignoră scenariile adverse și nu construiește rezerve. O abordare non-panglossiană impune crearea de spațiu de manevră fiscal tocmai pentru momentele când șocurile se materializează.
Teoria venitului permanent și economisirii preventive (saving for a rainy day — Friedman, Modigliani, Campbell) devine extrem de relevantă: cu actuala metrică a datoriei și a ratingului, „umbrela” noastră fiscală este în mare măsură uzată. Consolidarea fiscală nu este un exercițiu de austeritate, ci o necesitate de a reface rezervele pentru momentele în care șocurile geopolitice se pot materializa în costuri de finanțare nesustenabile.
⚠️ Disclaimer: Opiniile exprimate aparțin exclusiv autorului în calitate personală și nu reprezintă poziția oficială a Băncii Naționale a României. Articolul are caracter informativ și nu constituie recomandare de investiții.
