Renomia Gallagher, cu sprijinul BusinessMark, anunță organizarea evenimentului „Navigating Through the Romanian M&A Space with Renomia Gallagher”, ce va avea loc pe data de 8 aprilie 2026, începând cu ora 17:00, la Hotel Radisson Blu, București.
Într-un context economic dinamic, evenimentul își propune să reunească lideri de opinie și experți de top, pentru a explora tendințele care definesc peisajul actual al fuziunilor și achizițiilor din România.
Discuțiile se vor concentra pe aspecte critice precum: execuția tranzacțiilor și bunele practici în procesul de M&A, comportamentul investitorilor și evoluția surselor de capital, oferind totodată o perspectivă strategică asupra dezvoltărilor sectoriale în infrastructură, logistică, energie și alte active reale, dar și asupra climatului economic regional.
Lideri de opinie și experți din industrie vor analiza tendințele care definesc peisajul investițional actual din România:
Un panel cu experți din domeniu
Evenimentul este conceput pentru a facilita atât schimbul de idei strategice și va include un panel moderat de Alistair Lester, CEO, Private Equity and M&A EMEA în cadrul Gallagher, la care vor participa invitați din sectorul bancar, juridic și de consultanță:
• George Mucibabici Jr. – Head of Investment Banking, Raiffeisen Bank Romania
• Horea Popescu – Managing Director CEE & Managing Partner Romania, CMS Romania
• Alexandru Rus – Country Advisor, Rothschild & Co
• Mihai Pătrulescu – Head of Investment Properties, CBRE
• Dominik Kulpa – Head of CEE, Transact
Evenimentul și se va desfășura în intervalul 17:00 – 22:30:
• 17:00 – 17:45: Sosirea invitaților & Înregistrarea participanților
• 17:45 – 18:00: Opening speech
• 18:00 – 19:30: Panel de discuții: Navigating Through the Romanian M&A Space
• 19:30 – 22:30: Networking, cină și cocktail
Participare și înregistrare
Participarea la eveniment este gratuită, însă locurile sunt limitate, accesul fiind confirmat pe baza înscrierii prealabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate excelentă pentru profesioniștii din domeniu de a se conecta cu parteneri și colegi din zona de M&A într-un cadru informal și rafinat. Persoanele interesate își pot rezerva locul aici.



