La șase luni de la lansare, platforma iFonduri.ro a strâns primele concluzii despre felul în care investitorul affluent din România interacționează cu fondurile internaționale. Într-o nouă ediție PePLUS, Corneliu Perianu vorbește despre diversificare, despre nepotrivirea dintre cererea în valută și oferta locală și despre un avertisment pe care puțini îl rostesc: portofoliile românilor sunt prea concentrate pe piața autohtonă.

iFonduri.ro a fost lansată în noiembrie anul trecut, după ce în prealabil obținuse autorizarea Autorității de Supraveghere Financiară în luna martie. Este o platformă sută la sută online de preluare și transmitere de ordine pentru unități de fond ale unor organisme de plasament colectiv străine, aflată încă într-o etapă de soft launch. Pe scurt, le oferă investitorilor din România accesul la fonduri internaționale — active și pasive — pe care piața locală nu le pune, în general, la dispoziție.

Problema pe care platforma și-a propus să o rezolve este accesul clienților afluenți la fonduri pașaportate în România, adică înregistrate oficial spre vânzare în țară în urma notificării făcute de administratorul de active către autoritatea competentă. Pașaportarea aduce, din perspectiva directivei MiFID, un nivel superior de protecție a investitorului local și obligă la disponibilitatea documentelor esențiale — documentul cu informații esențiale (PRIIPs KID). Peste această cerință regulatorie, iFonduri.ro a adăugat un element de noutate pentru piața locală: materiale de marketing în limba română, acele fact sheets și buletine lunare pe care platformele străine nu le traduc.

Un acces care nu e suficient fără conținut

Odată ce a parcurs procesul de onboarding, clientul are acces în platformă la întreaga literatură a fondurilor: documentele cu informații esențiale, prospectul și materialele de marketing. Doar că, spune Perianu, accesul în sine nu rezolvă totul. Interacțiunea cu primii clienți a confirmat că piața românească are nevoie, dincolo de acces la produs și de digitalizarea proceselor, de conținut de marketing de calitate și de consultanță de investiții — iar al doilea element lipsește aproape complet la nivel local.

Cei patru administratori globali disponibili sunt Franklin Templeton, Fidelity, Invesco și Schroders. La cele 97 de fonduri active se adaugă trei ETF-uri active din suita iShares, administrate de BlackRock, domiciliate în Irlanda și aflate în curs de pașaportare în România — o teză nouă pentru piață, pe care platforma nu o promovează încă, ci doar permite plasarea de ordine. Costurile sunt, în ansamblu, semnificativ mai mici decât ale fondurilor locale: fondurile administrate de acești manageri globali au dimensiuni de ordinul sutelor de milioane sau miliardelor de euro, ceea ce trage în jos costurile de administrare.

Cine este, de fapt, investitorul afluent

Categoria afluent cuprinde investitorii care dispun de sume mai mari — de regulă de la câteva zeci de mii de euro în sus — și care au nevoi diferite de marea masă a investitorilor. Profilul celor atrași până acum este al unor clienți deja experimentați, cu un profil de risc mai ridicat și o înțelegere peste medie a instrumentelor de investiții. Sunt oameni care au simțit neajunsul ofertei locale: își doreau fonduri de acțiuni din piețele dezvoltate sau emergente, fonduri în euro, expuneri geografice și tematice pe care administratorii români nu le acoperă.

Comportamentul lor de investiție este, de asemenea, caracteristic. Spre deosebire de tendința internațională a planurilor recurente, cei mai mulți clienți ai platformei vin cu sume lump sum, o singură dată, și adaugă apoi sume ad-hoc — cinci, zece mii de euro — fără o frecvență prestabilită. Mulți sunt antreprenori care reinvestesc dividende. Platforma oferă, totuși, și opțiunea de ordin recurent lunar de la 100 de euro, folosită deocamdată de puțini.

Un detaliu interesant: în martie-aprilie, în plină volatilitate, acești investitori au manifestat un comportament aproape contraintuitiv. Au intrat la cumpărare exact când piața arăta cel mai puțin optimist și au profitat de diversificarea pe care platforma o permite — uneori chiar excesiv, cu suprapuneri între poziții, dar cu o evidentă apetență pentru fondurile tematice și sectoriale.

Nepotrivirea valutară: 40% în valută, dar fonduri puține

Aici intervine ceea ce Perianu numește un mismatch structural al pieței: aproximativ 40% din economiile populației din România sunt în valută, însă numărul și valoarea fondurilor denominate în valută nu reflectă deloc această pondere. Nepotrivirea dintre cerere și ofertă generează un outflow semnificativ către platformele străine sau către depozitele în valută. Chiar și statul a sesizat preferința, oferind titluri Fidelis în euro; administratorii locali, în schimb, au rămas în urmă.

Dimensiunea problemei devine clară prin comparație. România are puțin peste o sută de fonduri domiciliate local, preponderent în lei. Polonia are aproape o mie de fonduri domiciliate local — cu circa trei mii de clase de unități, atât instituționale, cât și în diverse valute. În Bulgaria, două treimi din fondurile deschise de investiții sunt străine, tocmai din cauza unei oferte locale sărace. Concluzia lui Perianu: relația dintre fondurile locale și cele străine nu este una de concurență, ci de complementaritate.

Creșterea bunăstării din ultimii ani a venit cu o expunere tot mai mare a românilor pe active locale — titluri de stat și acțiuni de pe BVB. Nu e o problemă în sine, dar ponderea a devenit nesănătos de mare într-o piață volatilă și cu adâncime redusă.

Lichiditatea Fidelis este teoretică. Sunt zile fără tranzacții pe anumite emisiuni; cine vrea să vândă înainte de scadență s-ar putea să nu găsească deloc contrapartidă pentru un titlu de 100.000 de euro.

Atenție la fondurile de pensii. Din 2028 încep să iasă la pensie primii înrolați la Pilonul II în 2008. Intrările nete rămân pozitive, dar vor apărea și ieșiri — iar Pilonul II este motorul care susține astăzi raliul de la București, pe o piață unde un fond de pensii a avut nevoie de 13 luni de vânzări pentru a ieși dintr-o singură poziție.

Mesajul de fond al ediției nu este unul de respingere a pieței locale, ci de echilibru. Investitorul român nu greșește investind acasă — greșește prin pondere. Diversificarea internațională, disciplina și o alocare conștientă a activelor sunt instrumentele care transformă entuziasmul ultimilor ani într-un portofoliu durabil.

Fondurile locale și cele străine nu se concurează — se completează. Iar pe această complementaritate își propune iFonduri.ro să construiască.

→ Pilonul II la 2028: ce se schimbă când încep ieșirile de capital