Visa, partenerul oficial al Jocurilor Olimpice și Paralimpice, a publicat o analiză a datelor privind cheltuielile consumatorilor în timpul weekend-ului care a marcat deschiderea Jocurilor Olimpice Paris 2024, cifre reușind să surprindă prin amploarea rezultatelor.
• În primul weekend al Jocurilor Olimpice, plăţile cu carduri Visa au contribuit la o creştere cu 26% a vânzărilor pentru micile afaceri din Paris, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
• Cele mai semnificative creșteri ale cheltuielilor în Paris au fost înregistrate în teatre și muzee (+159%), magazine alimentare (+42%), restaurante (+36%), vânzări de bunuri de consum (+21%), divertisment (+18%).
• Cea mai mare pondere a cheltuielilor cu carduri emise în străinătate au avut-o plăţile făcute de deținătorii de carduri Visa din SUA (29%); creșteri semnificative faţă de perioada similară a anului trecut au avut plăţile făcute de deținătorii de carduri Visa din Brazilia și Japonia.
• 78% din plăţile făcute în Paris cu carduri emise în străinătate au fost contactless, în creștere cu 9% față de anul precedent.
•În perioada premergătoare Jocurilor Olimpice, numărul de rezervări de bilete de avion către Paris a crescut cu 39% față de aceeași perioadă din 2023.
• Numărul turiştilor din SUA care au vizitat Parisul a înregistrat cea mai mare creştere faţă de anul precedent (+64%), pe locurile următoare clasându-se turiştii din Germania (+61%) și Spania (+27%).
• Au crescut semnificativ şi cheltuielile în alte oraşe din Franţa care găzduiesc evenimente olimpice, printre care Saint-Etienne (+214%), Lille (+100%) și Marsilia (+38%).
„Ca sponsor al Mișcării Olimpice de aproape 40 de ani și al Jocurilor Paralimpice din 2002, cunoaștem foarte bine impactul pozitiv pe care îl pot avea Jocurile Olimpice asupra economiilor țărilor gazdă, evoluţie care se aliniază perfect cu obiectivul Visa de a susţine pe toată lumea, oriunde. Datele noastre arată o creștere semnificativă a cheltuielilor făcute de deținătorii de carduri Visa în weekendul ceremoniei de deschidere.
În ultimii patru ani, Visa a contribuit la digitalizarea a 13 milioane de mici afaceri din Europa. Tocmai de aceea, ne bucură în mod deosebit creşterea plăţilor la micii comercianţi francezi, pe care Visa i-a ajutat să se conecteze cu spectatorii prin intermediul aplicaţiei Visa Go.
Datele privind cheltuielile făcute de turiştii străini ne arată o prezenţă tot mai puternică a generaţiilor tinere, ceea ce demonstrează amploarea și relevanța Jocurilor Olimpice, atât în prezent cât și în viitor,” a declarat Charlotte Hogg, CEO Visa Europe.