Graffiti Plus S.A. (GRF+), una dintre cele mai importante companii de consultanță în comunicare și brand marketing din România, a debutat joi, 16 iulie, pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB). Investitorii pot tranzacționa acțiunile Graffiti Plus pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei, sub simbolul bursier GRF.
GRF+ debutează la Bursă utilizând fonduri nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), destinate susținerii costurilor procesului de listare. Este a doua companie listată la Bursă, în acest an, cu sprijin prin PNRR.
“Fiecare companie care alege piața de capital cu sprijinul acestui mecanism confirmă că fondurile europene pot avea un rol care depășește logica granturilor clasice. Prin PNRR reducem costul unui pas strategic – accesul la piața de capital – astfel încât capitalul atras de la investitori să poată susține dezvoltarea companiilor. Acesta este modelul pe care vrem să îl dezvoltăm: resurse publice care mobilizează investiții private.
Mă bucur că tot mai multe companii românești înțeleg că dezvoltarea pe termen lung înseamnă și transparență, guvernanță corporativă și o relație solidă cu investitorii. Acesta este un semnal bun atât pentru piața de capital, cât și pentru economia românească”, a declarat Dragoș Pîslaru, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
„Există o simetrie aparte în debutul Graffiti Plus: o companie care construiește de peste un sfert de secol reputația și încrederea altor branduri alege acum, la rândul ei, cel mai exigent exercițiu de transparență – statutul de companie listată.
Este prima dată când industria românească de comunicare ajunge la cota bursei, iar semnificația depășește premiera în sine: spre deosebire de sectoarele tradiționale, cu active tangibile, în industria creativă resursa principală sunt oamenii, ideile și reputația.
Pentru o astfel de companie, bursa devine canalul firesc de finanțare. Plasamentul privat închis anticipat, după doar trei zile, arată că investitorii înțeleg acest lucru. Ne bucurăm să vedem și că instrumente de sprijin precum PNRR funcționează ca un catalizator pentru antreprenorii români. Urez echipei Graffiti Plus bun venit în comunitatea emitenților Bursei de Valori București — și le spun antreprenorilor din industriile creative că drumul este deschis”, a declarat Remus Vulpescu, Director General BVB.
„Am ajuns la Bursă pregătiți de următoarea etapă de scalare. În spatele simbolului GRF sunt peste 25 de ani de piață, de competențe consolidate și de rezultate care ne-au ținut constant în topul industriei. Ce urmează ? Avem verticalele de creștere validate, avem tehnologia integrată în modul de lucru, echipa potrivită, iar de acum avem și capitalul necesar ca să accelerăm.
Investitorilor care ne-au ales și celor care ni se alătură de acum le oferim ceea ce primesc clienții noștri de peste un sfert de secol: consecvență, transparență și rezultate” a declarat Irina Ciocan-Stănescu, CEO Graffiti Plus.
Conform raportului de evaluare elaborat la finalul anului 2025, valoarea de piață a companiei a fost estimată în intervalul 8,02 milioane EUR prin metoda comparației (multipli de piață) – 9,92 milioane EUR prin metoda actualizării fluxurilor de numerar (DCF).
Acest interval a stat la baza stabilirii prețului de ofertă din plasamentul privat derulat în ianuarie 2026, în cadrul căruia au fost subscrise 2.216.548 de acțiuni, reprezentând 8,14% din capitalul social al companiei după majorarea de capital. Ulterior stabilirii valorii de referință, a fost acordat un discount de 20% exclusiv pentru subscrierile în primele 3 zile de plasament, pentru a recompensa investitorii care au ales să susțină dezvoltarea GRF încă din etapa plasamentului privat.
Plasamentul privat și listarea acțiunilor GRF au fost realizate cu sprijinul Goldring, în calitate de Consultant Autorizat.
“Prin intermedierea listării Graffiti Plus, prezentăm pieței de capital o alternativă investițională valoroasă pentru investitori, Graffiti Plus fiind un exponent al unei industrii creative și inovative care inaugurează un nou sector la BVB.
Interesul investitorilor a validat deja atractivitatea acțiunii GRF+ în oferta de acțiuni noi închisă anticipat în a treia zi, după ce subscrierile au depășit 110%. Dincolo de momentul listării, GRF+ vine cu un angajament autentic pentru cele mai bune practici în relația cu investitorii și guvernanță corporativă, dar și cu interes și deschidere pentru valorificarea pârghiilor de dezvoltare pe care bursa le pune la dispoziția emitenților”, a declarat Virgil Zahan, Director General Goldring.
GRF+ va folosi capitalul atras prin listare pentru accelerarea celor trei verticale de business cu potențial ridicat de creștere: data-driven influencer marketing, sports & sponsorship și pharma & healthcare communication, precum și pentru integrarea tehnologiei AI ca infrastructură pe trei paliere: AI pentru productivitate, AI instituțional și AI-enhanced advisory.
Acționariatul GRF+ este alcătuit din Cătălin Chiș, membru în Consiliul de Administrație și acționar principal, cu un procent de 41,12%; Bogdan Tomoiagă, Președinte al Consiliului de Administrație, deținând 17,60%; Irina Ciocan-Stănescu, Director Executiv, cu un procent de 17,57%; Diana Toboșaru, care deține 8,01% acțiuni; Loredana Butacu-Ianuș, Managing Partner & Head of Product, care deține 2,81% acțiuni; persoane fizice care dețin 11,56% din acțiuni și persoane juridice care dețin 1,33% din acțiuni.
Prezentă de mai bine de 25 de ani pe piața locală, Graffiti Plus a parcurs un proces constant de transformare și consolidare și a devenit una dintre cele mai importante companii românești din domeniul comunicării integrate, cu o cotă de piață de aproximativ 14%.
Este una dintre cele mai premiate agenții de comunicare din România, câștigătoare a titlului de Agenția Anului la Gala Romanian PR Award de patru ori în ultimii șapte ani. În același timp, compania s-a menținut în Top 5 agenții de comunicare după cifră de afaceri și profit în Forbes România în ultimul deceniu, iar în 2026 a fost inclusă în Top 12 agenții de comunicare din Europa în cadrul SABRE EMEA Awards.
Graffiti Plus a raportat pentru anul 2025 venituri totale de 64,7 milioane de lei, în creştere cu 36% faţă de anul 2024, în timp ce rezultatul net a înregistrat o creștere de 14% în 2025 față de anul anterior, situându-se la valoarea de 2,8 mil. lei. Portofoliul GRF+ acoperă industrii precum tehnologie, retail, pharma & healthcare, bunuri de larg consum, financiar-bancar, energie sau frumusețe.



