BET
15646.58
-2.58%
BET-TR
34503.5
-2.58%
BET-FI
58061.89
0.05%
BETPlus
2319.59
-2.5%
BET-NG
1129.88
-2.56%
BET-XT
1351.7
-2.26%
BET-XT-TR
2930.16
-2.26%
BET-BK
2886.21
-2.4%
ROTX
34821.3
-2.64%

Claudiu Cazacu, XTB: Cifrele din zona Euro surprind așteptările. Cum arată tabloul economic la o privire mai atentă?

Autor: Financial Market
3 min

Economia zonei Euro a reușit să surprindă în sens pozitiv, saltul de 0,3% din al doilea trimestru al anului față de primul trimestru, care depășește estimările, reprezintă o lansare în direcția bună, în raport cu recesiunea tehnică înregistrată în a doua jumătate a anului trecut, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România.

În adâncime, însă, se observă diferențe preocupante. Rezultatul este propulsat de unele țări, în timp ce altele rămân vizibil în urmă. Față de anii de dinaintea pandemiei, motoarele s-au schimbat.

Germania se confruntă cu probleme ample pentru baza sa industrială, ceea ce continuă seria de performanțe sub media europeană. În trimestrul al doilea, economia sa a înregistrat o contracție de 0,1%.

Alte țări europene cu PIB-ul în scădere au fost Ungaria, Letonia și Suedia. În topul reușitelor se află Irlanda, cu un avans de 1,2%. Franța, a doua economie a comunității monetare, a obținut o performanță similară cu zona Euro.

Indicatorii PMI pentru Franța și Germania merg, însă, în direcții diferite: un vârf al ultimelor 3 luni pentru Franța, la 49,5 puncte, și un minim al ultimelor 4 luni pentru Germania. Deși cifrele pentru sectoarele industriale din ambele țări sunt în regiunea de contracție, industria germană trece prin clipele cele mai grele.

Comenzile au continuat să scadă, ducând la o estimare pesimistă pentru lunile următoare. Cel mai devreme în toamnă s-ar putea ieși din zona contracției pentru industrie, dar scenariul nu este deloc asigurat, punctează Claudiu Cazacu.

În perspectivă, industria germană suferă de pe urma unei „furtuni severe”, care afectează atât capacitatea de producție, cât și cererea. Economia care reușea în trecut să ofere tracțiune întregului bloc comunitar se confruntă, pe de o parte, cu probleme structurale (precum lipsa forței de muncă, energia scumpă și o decuplare față de trendul global al digitalizării) și, pe de altă parte, cu o pierdere de cotă de piață pe segmentul auto și al echipamentelor industriale în favoarea Chinei.

Înaintea intrării în vigoare a noilor taxe vamale, producătorii chinezi au ajuns la o cotă de piață record de 11% în iunie, dublă față de acum 2 ani. Cifrele pentru economie ar fi fost și mai dure dacă nu s-ar fi observat un impuls pozitiv pentru servicii. Și acolo, însă, indicele PMI sectorial este în „încetinire”, arată consultantul de strategie din cadrul XTB România.

CITESTE SI:  Rata inflației din Zona Euro a crescut la 2,3% în luna noiembrie

Rezultatul net al datelor din iulie furnizate de S&P Global și Hamburg Commercial Bank arată răcirea economiei ca rezultat al unui declin tot mai adânc al industriei, insuficient temperat de un sector al serviciilor în creștere mai lentă.

Pe de altă parte, imboldul dat de turism în sudul Europei ar putea să nu poată compensa întreaga presiune negativă din industrie. Într-un top al creșterii prețurilor de intrare în iunie la nivel european, turismul și activitățile recreative au ocupat primul loc, în timp ce scăderile cele mai accentuate au fost în domeniul auto.

„Echipa latină” stă mai bine decât Germania

Într-un sondaj al mediului de afaceri din Spania, dobânzi mai mici și o temperare a inflației sunt văzute drept esențiale pentru susținerea turismului, cu tensiunile din piața muncii și presiunile pe salarii văzute drept riscuri.

Totuși, în termeni relativi, „echipa latină” formată din Spania, Italia și Franța, este văzută mai bine decât Germania. Jocurile Olimpice alimentează economia franceză, setând-o pentru o revenire în a doua jumătate a anului, în ciuda unor scăderi așteptate în industrie.

Italia are cele mai optimiste perspective pentru crearea de noi locuri de muncă din ultimul an și pentru profit din ultimii aproape trei ani. În Spania, așteptările pentru activitate și profituri sunt, de asemenea, în creștere pentru următorul an.

Banca Centrală Europeană este setată să continue diminuarea ratei de dobândă în sesiunea din septembrie, în timp ce Fed are în plan o măsură similară. Moneda unică se află în retragere de 1,2% de la vârful de aproape 1,095 dolari atins în 17 iulie.

Datele privind inflația din Europa, ședința Fed și datele din SUA de vineri ar putea influența puternic cursul de schimb pe termen scurt, însă tabloul macroeconomic actual, dincolo de veștile bune despre PIB-ul zonei Euro, nu se opune unor tendințe de ajustare suplimentară a Euro în raport cu dolarul american.

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.