Președintele american Donald Trump a declarat că armistițiul dintre SUA și Iran este, din punctul său de vedere, „încheiat”. Piețele au reacționat prompt — petrolul a urcat, acțiunile și obligațiunile au scăzut, iar aurul a pierdut teren. Dincolo de zgomotul geopolitic, imaginea de fond rămâne însă surprinzător de constructivă pentru investitori.

„S-a terminat” — și cum au reacționat piețele

În cadrul unei intervenții susținute la summitul NATO, Trump s-a referit la acordul de încetare a focului aflat în vigoare între SUA și Iran, afirmând că, în ce îl privește, acesta este „încheiat”. A adăugat că negocierile ar putea continua, deși, în opinia sa, ar fi o pierdere completă de timp. Reacția piețelor financiare nu a întârziat.

În paralel cu scumpirea petrolului, cotațiile acțiunilor și ale obligațiunilor au scăzut, iar aurul — de regulă un refugiu în perioade de tensiune — s-a ieftinit și el. Este o combinație care spune multe despre modul în care investitorii recalibrează, în timp real, prima de risc geopolitic.

Cu câteva săptămâni în urmă, după anunțarea intenției de încetare a focului, piețele reacționaseră cu ușurare. Perspectiva unei redeschideri durabile a Strâmtorii Ormuz alimentase un climat pozitiv: pe de o parte, ar reduce presiunile stagflaționiste, iar pe de altă parte ar diminua riscul unui deficit energetic și al unui salt brusc al prețurilor la energie, în cazul în care strâmtoarea ar rămâne închisă prea mult timp.

Negocierile rămân singura opțiune realistă

Era clar de la bun început că drumul către un acord de pace va fi accidentat și că rămâne un risc rezidual de reescaladare. Există susținători ai unei linii dure de toate părțile — în SUA, în Israel și în Iran. Întrebarea esențială rămâne însă: care este alternativa la negocieri?

Iranul aspiră să devină o putere dominantă în regiune, în timp ce alte state vor să împiedice acest lucru. Potrivit analizelor citate de Winzer, o opțiune militară fără trupe terestre are șanse de succes doar limitate. Cu alte cuvinte, în ciuda retoricii, spațiul pentru o soluție diplomatică rămâne, pragmatic vorbind, cel mai probabil deznodământ.

Reziliența care surprinde piețele

Creșterea economică globală și piețele financiare s-au dovedit, în ultimii ani, remarcabil de reziliente în fața unei succesiuni de șocuri negative — pandemia COVID-19, războiul din Ucraina, tarifele vamale și acum Iranul. Dincolo de politicile fiscale și monetare de susținere, această rezistență se explică prin trei motoare de investiții structurale:

Pandemia a arătat limpede că eficiența — logica „cât mai ieftin, cu atât mai bine” — nu poate rămâne singurul criteriu. Lanțurile de aprovizionare reziliente sunt la fel de importante, chiar dacă vin la un cost mai ridicat. Criza iraniană nu face decât să întărească acest imbold: statele și companiile au motive suplimentare să își diversifice atât sursele de energie (mai puțin țiței), cât și lanțurile de aprovizionare (stocuri mai mari de materii prime). Toate acestea presupun investiții mai mari.

Mediul de afaceri rămâne favorabil

Din perspectivă strict economică, mediul pentru clasele de active cu risc ridicat s-a îmbunătățit, de fapt. Scăderea prețului petrolului a devenit recent un factor suplimentar de reziliență, care a contribuit deja la temperarea inflației încă din iunie. Bineînțeles, efectele șocului energetic anterior vor continua să se resimtă o vreme.

Este util de reamintit contextul: înainte de conflictul din Orientul Mijlociu, creșterea economică globală era solidă. Activitatea a fost oarecum temperată în trimestrul al doilea, ca urmare a șocului petrolier, dar se așteaptă o ușoară revenire în trimestrul trei — exact ceea ce indică cele mai recente date privind indicii globali ai managerilor de achiziții.

Inflația rămâne peste țintă

În privința inflației, distincția dintre termen scurt și termen lung este esențială. Pe termen scurt, ratele scad pentru că petrolul s-a ieftinit — însă amploarea efectelor de transmisie rămâne incertă. Există sectoare în expansiune care permit companiilor să paseze mai departe majorările de costuri: un producător important de smartphone-uri a anunțat deja scumpiri semnificative, pe fondul creșterii costurilor cu semiconductorii.

Pe termen lung, în multe economii inflația este puțin probabil să revină la ținta băncilor centrale. Explicația stă în interacțiunea dintre forțe structurale generatoare de costuri și răspunsul politicilor la acestea. Noua ordine globală are, pur și simplu, un preț — atât fragmentarea economiei mondiale (tarife și reziliență), cât și creșterea cheltuielilor de apărare. La acestea se adaugă schimbările demografice.

Concluzia lui Winzer este directă: în ciuda majorărilor minime ale dobânzilor-cheie care au loc acum, ratele ajustate cu inflația rămân scăzute. Politica monetară continuă să fie prea acomodativă. Ca urmare, inflația este puțin probabil să revină la țintă pe termen lung, iar obiectivul de inflație — de regulă în jur de 2% — ar putea deveni mai degrabă o limită inferioară decât o medie.