Tensiunile recente din Orientul Mijlociu au readus în prim-plan dezbaterea despre petrodolar. Întrebarea imediată pentru piețe: ar putea perturbările din comerțul cu energie să accelereze trecerea către monede alternative dolarului? Răspunsul scurt al analiștilor de la ING Bank este că realitatea pare considerabil mai puțin spectaculoasă decât titlurile din presă.

A declara „sfârșitul petrodolarului” ar fi o afirmație curajoasă. Ca în cazul celorlalte teme de de-dolarizare analizate de ING, imaginea care reiese din date este mult mai nuanțată decât narativul de criză vehiculat în media. Cheia, susțin economiștii băncii, este să privim separat două întrebări care prea des sunt amestecate: cum este facturat comerțul cu energie și unde ajung, în final, economiile marilor exportatori.

Pe latura comerțului, importanța tot mai mare a Chinei ca cumpărător de energie din Golf, dezvoltarea graduală a infrastructurii de plăți în renminbi și interesul reînnoit pentru canale alternative de decontare sunt toate relevante. Dar rolul internațional al dolarului depinde la fel de mult de locul în care sunt plasate, până la urmă, surplusurile generate de exportatorii de energie.

Concluzia generală: o parte din decontarea și investirea petrodolarilor ar putea deveni marginal mai diversificată, însă nucleul sistemului pare în continuare mult mai greu de dislocat decât sugerează entuziasmul momentului. În rândurile care urmează detaliem de ce.

Facturarea petrolului: dovezi încă neconcludente

Noul conflict din regiune a reaprins interesul pentru posibilitatea ca facturarea energiei în alte monede decât dolarul să capete viteză. Datele publice rămân însă limitate, iar dovezile disponibile sunt amestecate. Saltul activității de decontare în renminbi din luna martie, prin sistemul chinezesc CIPS, a fost citat de unii observatori — inclusiv de Banca Centrală Europeană — ca un semn indirect al unei schimbări în facturare.

Numai că, deocamdată, semnalul pare un eveniment izolat. După vârful din martie, volumele CIPS au revenit aproape de normal în aprilie și mai, în pofida tensiunilor persistente. Datele SWIFT de finanțare a comerțului spun o poveste la fel de prudentă: utilizarea renminbi creștea deja în 2022–2024, dar majorarea din martie 2026 a fost relativ modestă și urmată de o retragere parțială.

China și Golful: factorul de urmărit

Spre deosebire de Rusia sau Iran, statele din Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) nu operează într-un mediu de sancțiuni și rămân libere să-și aleagă mixul valutar de decontare. Logica unei extinderi a renminbi ar fi, prin urmare, în principal comercială — și pornește de la geografia comerțului.

Pe acest fond, unele tranzacții energetice ar putea deveni treptat mai puțin exclusiv ancorate în dolar, pe măsură ce China își adâncește legăturile comerciale și se dezvoltă infrastructura alternativă de plăți. Acordul de swap valutar UAE–China, cooperarea pe proiectul mBridge și memorandumul băncii centrale a Emiratelor cu CIPS indică o construcție lentă, dar reală, a acestei infrastructuri. Un element nou apărut în timpul războiului cu Iranul a fost cererea Teheranului de a fi plătit în Bitcoin sau în renminbi — un semn că unele state privesc moneda chineză drept alternativă pentru a ocoli sancțiunile americane.

Concluzia intermediară: o expunere mai mare a Golfului către China nu echivalează cu o condamnare a dolarului ca petro-monedă. Creșterea rolului Chinei în comerțul global nu se traduce automat într-o creștere comparabilă a rolului renminbi. De altfel, cererea Emiratelor de a obține o linie de swap în dolari — pentru a se alătura clubului select format din zona euro, Japonia, Marea Britanie, Elveția și Canada — sugerează că Abu Dhabi se vede în continuare parte a universului dolarului, ancorat de cursul fix USD/AED.

Unde ajung economiile: fondurile suverane, jucătorul-cheie

Întrebarea mai importantă pentru povestea dolarului nu este doar cum sunt facturate exporturile și importurile Golfului, ci dacă regiunea mai generează surplusuri externe suficient de mari pentru a conta pe piețele globale de capital. Proiecțiile FMI sugerează că da. Chiar dacă Arabia Saudită se apropie de un deficit de cont curent, restul CCG — în special Emiratele, Qatar și Kuwait — ar urma să ruleze un surplus combinat de aproximativ 150 mld. dolari pe an în următorii cinci ani, chiar și la un preț al petrolului de 70–80 dolari/baril.

Surplusurile persistente sugerează că regiunea va rămâne relevantă nu doar pentru facturarea comerțului, ci și pentru mixul valutar al activelor financiare globale. Iar aici fondurile suverane — nu băncile centrale — sunt actorii dominanți, depășind cu mult rezervele oficiale.

Cât de „dolarizat” este, de fapt, Golful

Datele directe sunt aproape la fel de rare ca cele despre facturare, fiindcă fondurile suverane sunt puțin transparente privind alocarea activelor. ING folosește un proxy indirect: statisticile bancare localizate ale BIS, care oferă o defalcare pe valute a pasivelor băncilor globale. Pe această măsură, finanțarea externă a Golfului rămâne mult mai concentrată pe dolar decât norma globală: la finalul lui 2025, circa 600 mld. dolari (69% din activele internaționale legate de sectorul financiar și nefinanciar al CCG) erau denominate în dolari, față de o medie globală de 46%.

Regiunea pare, în schimb, subponderată pe euro — circa 8%, față de 34% media globală — și relativ mai înclinată spre monede „non-core”. Notabil, ponderea dolarului în activele transfrontaliere ale Golfului pare să fi crescut în ultimul deceniu, contrar tendinței globale. Norvegia, care publică structura valutară a fondului său suveran, confirmă că datele bancare BIS surprind bine ierarhia monedelor: dolarul domină clar. Dacă proxy-ul este corect, atunci cel puțin 4.000 mld. dolari din avuția suverană a Golfului ar fi deja plasați în active în dolari.

Cum ar arăta, ipotetic, o de-dolarizare a Golfului

ING propune un exercițiu de tip „stress test” — nu o prognoză — pentru a ilustra scara unei schimbări plauzibile. Rusia oferă un punct de referință extrem: din 2014, iar accelerat după 2022, ponderea renminbi în comerțul rusesc a urcat până la a egala cota Chinei de 30–33%. Dar Golful, evident, nu este Rusia: contextul geopolitic și scara sunt complet diferite. În cel mai extrem caz, doar până la 300 mld. dolari din cei 1.500 mld. rulaj comercial anual al CCG ar putea fi facturați în renminbi — corespunzând cotei actuale a Chinei în comerțul regiunii, de circa 20%.

Pe latura activelor, constrângerile sunt și mai puternice. Stocul existent de active al fondurilor suverane este pur și simplu prea mare pentru a fi realocat rapid. Dacă o de-dolarizare ar avea loc, ea s-ar manifesta prin alocările noi, nu printr-o restructurare masivă a stocului. Chiar și o reducere a ponderii dolarului sub 70% din surplusul anual de 150 mld. ar reprezenta deja o mișcare — dar foarte diferită de o retragere rapidă din dolar ca depozit dominant al avuției.

Golful în context global: central, dar nu exclusiv

Chiar dacă tiparele de facturare s-ar schimba vizibil în interiorul CCG, impactul global ar depinde de cât de mare rămâne Golful în producție, exporturi și surplusuri față de restul lumii energetice. Întregul Orient Mijlociu reprezintă acum circa un sfert din exporturile globale de combustibili. Conform proiecțiilor IEA, producția mai „dolarizată” din Americi își va păstra cotele competitive: America de Nord și cea Latină combinate ar urma să rețină circa 38% din segmentul petrolier, față de 33% atribuibil Orientului Mijlociu.

În plus, comerțul global cu combustibili reprezintă doar 10–12% din exporturile globale de mărfuri. FMI nu găsește dovezi solide ale unei mișcări ample dinspre dolar în exporturile de petrol, iar BCE arată că dolarul și euro acoperă împreună peste 80% din facturarea globală, renminbi rămânând mic la nivel agregat.

Implicații pentru piețe

Efectele de rețea ale monedei dominante în finanțele internaționale sunt bine documentate. Un studiu recent al BCE calcula că, din cei 190 de puncte de bază de „convenience yield” obținuți de investitorii străini din deținerea titlurilor americane, 170 de puncte se datorau atractivității dolarului în sine. Practic, faptul că exportatorii din Golf continuă să câștige și să investească în dolari este un motor important al costurilor de finanțare mai mici de care se bucură guvernul american.

Pe piețele valutare, stresul de lichiditate în dolari apare de obicei în piața de cross-currency basis swap. Datele au arătat însă că, la vârful tensiunilor din martie, „basis-ul” aproape nu s-a clintit — o reflexie a rezilienței piețelor de finanțare în dolari în fața unui șoc localizat.