Banca Transilvania a cumpărat Țiriac Leasing de la Grupul Țiriac, prima achiziție BT a unei companii de leasing care nu face parte dintr-un grup financiar-bancar. Banca face astfel un pas strategic pentru întărirea poziției pe piața de leasing auto.
BT și Grupul Țiriac au anunțat în ianuarie a.c. semnarea acordului de achiziționare. A urmat primirea aprobării din partea Consiliului Concurenței, iar în această etapă, odată cu închiderea tranzacției, BT va începe integrarea Țiriac Leasing în Grupul Financiar Banca Transilvania.
Țiriac Leasing este a treia companie de profil și prima companie de leasing independentă, achiziționată de Banca Transilvania, după Idea::Leasing și ERB Leasing. În 2019, ERB Leasing a fuzionat cu BT Leasing, iar Idea::Leasing este în etapa de integrare în Grupul Financiar BT.
BT Leasing și Țiriac Leasing sunt companii de top pe piața de leasing din România, cu peste 20 de ani de activitate în domeniu. Țiriac Leasing are un portofoliu diversificat de produse de leasing și oferă finanțare în sistem de leasing financiar pentru toate modelele de autovehicule, precum și finanțare de echipamente.
Clienții săi sunt companii private, instituții din sectorul public, multinaționale, persoane fizice și persoane fizice autorizate. Compania a ajuns la active de 213 milioane de euro, la finalul anului 2021, iar de-a lungul timpului a finanțat aproape 40.000 de clienţi.
Pentru Grupul Financiar Banca Transilvania, achiziția arată interesul pentru dezvoltarea pieței de leasing, creșterea și întărirea echipei, respectiv transferul de expertiză.
Consultanții tranzacției au fost, pentru Banca Transilvania, PwC, D&B DAVID și BAIAS S.C.A., iar pentru Grupul Țiriac, Filip & Company.