Digi Spania (Digi Spain Telecom S.L.U.), filiala din Spania a societății, si Sota Investments Spain OpCo, S.L.U. au finalizat prima livrare din cadrul tranzactiei avand ca obiect vanzarea unei retele de fibra optica de acces la domiciliu („FTTH”) in 12 provincii din Spania.
Digi a anunțat piața că in data de 5 septembrie 2024, Digi Spania si Sota Investments Spain OpCo, S.L.U., o societate controlata de un consortiu format din Macquarie Capital, abrdn si Arjun Infrastructure Partners, au finalizat prima livrare din cadrul tranzactiei avand ca obiect vanzarea unei retele FTTH in 12 provincii din Spania, ca urmare a indeplinirii conditiilor prevazute in contractul de vanzare semnat in data de 4 aprilie 2024.
Prima livrare vizeaza un numar de 4.412.500 de locuinte deservite, in timp ce dezvoltarea intregii Retele va avea loc gradual pe parcursul a aproximativ 3 ani si va viza un numar suplimentar de 1.587.500 de locuinte deservite.
Totodata, Digi Spania si Sota Investments Spain OpCo, S.L.U. au incheiat un contract de prestare de servicii bitstream, prin care Sota Investments Spain OpCo, S.L.U. va oferi Digi Spania servicii bitstream pentru o durata initiala de 25 de ani. Concomitent, Digi Spania a agreat sa furnizeze catre Sota Investments Spain OpCo, S.L.U. servicii de operare si mentenanta, precum si alte servicii tehnice in legatura cu Reteaua, pentru o durata similara.