Grupul Electrica unul dintre principalii jucători pe piața de distribuție, furnizare și producție a energiei electrice din România a convocat Adunara Generală Extraordinară a Acționarilor in data de 8 nov în vederea aprobarii unui plafon de până la 500.000.000 EUR pentru o emisiune sau mai multe emisiuni de obligațiuni verzi sau obligațiuni sustenabile.
Perioada urmărită de atragere a banilor este între 2025-2026, obligațiunile putând fi denominate atât în RON cât și în alte valute, pe o maturitate maximă de până la 10 ani și cu o rată a dobânzii fixă sau variabilă (inclusiv cu posibilitatea includerii unui mecanism de tipul step-up sau step-down în cazul obligațiunilor ale căror termeni și condiții vor fi corelați cu obiectivele de sustenabilitate ale ELSA).
De asemenea, acționarii sunt chemați să aprobe contractarea unei facilitați de credit sindicalizat în valoare de până la 3.100.000.000 RON de la un consortiu de banci comerciale, cu ELSA, Electrica Furnizare S.A. (EFSA) și Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) în calitate de Împrumutați, ELSA fiind totodata garant pentru EFSA și DEER.
În plus, prin subsidiarele New Trend Energy S.R.L. și Foton Power Energy S.R.L., deținute în totalitate de Electrica, compania intenționează să investească în construirea unor parcuri fotovoltaice cu o valoare totală a investiției de până la 38.000.000 Euro în Satu Mare respectiv 49.500.000 Euro în comuna Cefa, județul Bihor.
În primele șase luni ale anului 2024, la nivelul Grupului Electrica, EBITDA a înregistrat o creștere de 6%, respectiv de 35,0 mil. RON, ajungând la o valoare de 614,7 mil. RON, comparativ cu valoarea de 579,7 mil. RON realizată în primele șase luni ale anului 2023.
Creșterea EBITDA a fost generată, în principal, de performanța pe plan operațional a segmentului de distribuție, pe fondul creșterii veniturilor din distribuția de energie electrică cu aproximativ 292,0 mil. RON (sau 15,0%), la valoarea de 2.244,4 mil. RON, de la 1.952,4 mil. RON în 2023.
Profitul operațional înregistrat se păstrează la același nivel comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, la o valoare de 322,8 mil. RON în 2024, respectiv 322,5 mil. RON în 2023.
Profitul net pentru primele șase luni ale anului 2024 a înregistrat o scădere de 40,3 mil. RON, ajungând la valoarea de 102,1 mil. RON, de la 142,4 mil. RON în primul semestru al anului precedent.



