BET
18507.05
-0.03%
BET-TR
40438.01
-0.04%
BET-FI
59755.17
0.41%
BETPlus
2737.17
-0.06%
BET-NG
1322.39
0.08%
BET-XT
1578.89
0.01%
BET-XT-TR
3397.4
0.01%
BET-BK
3448.87
0.08%
ROTX
40695.58
-0.03%

Grup Șerban Holding achiziționează o nouă fermă în județul Bacău

Autor: Financial Market
2 min

Grup Șerban Holding, companie antreprenorială românească listată pe piața AeRO de la BVB sub simbolul GSH, anunță achiziționarea unei noi ferme în județul Bacău și continuă procesul de consolidare în acest județ.

Ferma se întinde pe o suprafață de aproximativ 343.400 mp, iar în urma acestei achiziții, Grup Șerban Holding ajunge să exploateze circa 12.500 de hectare de teren arabil cu accent pe cultura mare în sistem de agricultură regenerativă. Valoarea tranzacției se ridică la 4 milioane de lei.

Grup Șerban Holding a adoptat principiile sustenabilității chiar înainte de apariția Pactului Verde European, produsele companiei fiind certificate ISCC UE.

Anul acesta, Grup Șerban Holding va continua dezvoltarea practicilor de agricultură regenerativă prin utilizarea tehnologiei no-till (fără perturbare a solului prin procesare), o caracteristică de bază a agriculturii sustenabile.

Beneficiile pe termen lung ale acestei tehnologii includ reducerea costurilor de combustibil și a timpului de lucru cu până la 50%, creșterea producției cu până la 10%, și conservarea solului și a apei din sol.

În 2022, Grup Șerban Holding a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 534,4 milioane de lei, o creștere cu 11% față de 2021, EBITDA de 67,9 milioane de lei, +27% și un profit net de 33,8 milioane de lei, o apreciere cu 10% față de anul 2021.

CITESTE SI:  Raiffeisen Asset Management a depășit pragul de 1 miliard de euro active în administrare și 95 de mii de clienti

În ceea ce privește producția vegetală și de comerț, anul trecut, Grup Șerban a înregistrat o cifră de afaceri de 412,7 milioane de lei, o creștere de 4% și un profit net de 27,8 milioane de lei, o apreciere de 10%.

Acțiunile Grup Șerban Holding sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu data de 28 februarie 2022 și se tranzacționează sub simbolul GSH. În prezent, compania are o capitalizare de piață de aproximativ 290 milioane de lei.

Suntem încântați de achiziționarea acestei noi ferme, având în vedere că cele 343.400 mp sunt deținute în proprietate, includ o bază agricolă proprie și sunt complet irigabile.

Acest ultim aspect ne oferă o oportunitate unică de a diversifica și crește producția, totodată reducând riscurile asociate cu seceta. În cadrul acestei ferme urmărim să implementăm un sistem de dezvoltare legumicolă în rotație, cu un plan de culturi stabil format din cartofi și alte legume rădăcinoase, un pas care ne va permite să creștem producția de legume cu aproximativ 7%.

Totodată, această investiție reiterează angajamentul nostru de a practica o agricultură sustenabilă și eficientă, ce va conduce la oferirea de produse de înaltă calitate partenerilor noștri”, a declarat Nicolae Șerban, Președintele Consiliului de Administrație al Grup Șerban Holding.