In conditiile generate de reconfigurarea lanturilor logistice – efecte ale razboiului din Ucraina, care au condus la modificari substantiale ale conditiilor de piata, Grupul TTS a inregistrat cresteri, atat ale cifrei de afaceri, cat si ale nivelului de profitabilitate, atat la nivel consolidat, cat si la nivelul TTS (Transport Trade Services) S.A.
Principalele piete in care Grupul TTS este activ – piata serviciilor de transport fluvial pe Dunare si piata serviciilor de operare portuara in Constanta, au fost puternic influentate de efectele razboiului din Ucraina.
Aceste efecte s-au manifestat cu precadere in trimestrul al doilea al anului si au condus in primul rand la cresterea masiva a fluxurilor de produse agricole, alimentate atat de exporturile ucrainene de cereale, cat si de revenirea fluxurilor de cereale din Serbia si Ungaria – oprite o lunga perioada din cauza distorsiunilor din piata cerealelor.
In acelasi timp, ca efect al sanctiunilor economice aplicate Rusiei, s-au redus semnificativ o parte din fluxurile de materii prime minerale (bauxita si materii prime pentru industria siderurgica) si au disparut din piata o parte din fluxurilor de ingrasaminte chimice.
Principala consecinta a reconfigurarii fluxurilor de marfuri transportate pe Dunare si a celor operate in portul Constanta, a fost cresterea masiva a cererii de servicii pe aceste piete.
In conditiile unei oferte de servicii limitata de capacitatile fizice de transport si de operare disponibile, cresterea cererii a condus la o crestere generala a tarifelor practicate in piata
Pentru a raspunde noilor conditii de piata, Grupul TTS a actionat pe mai multe directii. Pe de o parte, realizarea lantului logistic ”just-in-time” dedicat exporturilor de cereale ucrainene avand ca punct terminus terminalul off-shore de geamanduri al TTS din rada interioara a portului Constanta, a adresat direct lipsa de capacitate disponibila, la nivelul intregului lant logistic, pentru preluarea fluxurilor de marfuri ucrainene.
In paralel, am accelerat ritmul investitiilor in extinderea capacitatii flotei (peste 10,4 mil EUR in S1 2022), cuprinzand, in principal, investitii de peste 8 mil EUR in modernizari si recertificari de nave, dar si achizitia a 8 barje EUROPA 2, cu o capacitate cumulata de 13.600 tone.
In acelasi timp, TTS a continuat programul de modernizare a facilitatilor portuare. Astfel, in luna mai, TTS a semnat contractul de finantare din fonduri europene, a unui proiect de modernizare a terminalului portuar din Giurgiu cu finantare europeana, in valoare totala de 23,9 mil lei, din care 9,5 mil lei reprezinta contributia TTS.
Din punct de vedere operational, Grupul TTS a realizat in semestrul 1 2022 un volum total de 7,68 mil tone marfuri transportate pe cale fluviala si operate in porturi, mai mare cu 4,38% fata de S1 2021.
Cele mai semnificative cresteri le-au inregistrat volumele de marfuri operate in porturi (+19,55% fata de nivelul atins in S1 2021) si volumul de produse agricole transportate si operate (+28,47% fata de nivelul atins in S1 2021).
La nivelul rezultatelor consolidate, Grupul TTS a inregistrat o crestere a cifrei de afaceri cu 128,5 mil lei (+46,9%) fata de S1 2021 iar profitabilitatea a fost in crestere: +73,1% EBITDA, +118,3% rezultat operational, +124,5% profit net.
La nivel individual, TTS (Transport Trade Services) S.A. a inregistrat o crestere a cifrei de afaceri cu 92,4 mil lei (+51,3%) fata de S1 2021 si cresteri de profitabilitate pe toata linia: +142,5% EBITDA, +165,9% rezultat operational, +75,3% profit net.