Noua Linie Electricã Aerianã (LEA) 400 kV Constanța Nord – Medgidia Sud, aflatã pe lista celor 20 de proiecte strategice de importanțã naționalã ale CNTEE Transelectrica SA, este investiția pentru care Compania a depus aplicație de finanțare din bugetul Fondului pentru Modernizare la Banca Europeanã de Investiții. Valoarea eligibilã a obiectivului investițional este de aproximativ 23 de milioane de euro.
Investiția propusã este inclusã și în lista principalelor proiecte pentru dezvoltarea rețelei electrice de transport din Planul Național Integrat Energie și Schimbãri Climatice (PNIESC), care reprezintã angajamentul României la efortul comun de îndeplinire a obiectivelor europene din domeniul energiei și climei stabilite pentru anul 2030.
Implementarea proiectului Noua Linie Electricã Aerianã 400 kV Constanța Nord – Medgidia Sud va contribui la dezvoltarea rețelei electrice de transport din zona Dobrogea, respectiv la securitatea, flexibilitatea și adecvanța Sistemului Energetic Național, oferind premisele punerii în funcțiune a unor noi capacitãți de producție de energie din surse regenerabile.
Proiectul va permite integrarea unei producții suplimentare de energie electricã din surse regenerabile de circa 685 MW în zona Dobrogea, raportat la orizontul de timp 2025. De asemenea, va asigura o reducere a emisiilor de gaze cu efect de serã cu aproximativ 16.000 de tone pe an.
Noua linie de 400 kV dintre Constanța Nord și Medgidia Sud are un rol important în procesul de reconfigurare a sistemului energetic și a rețelei electrice de transport în acord cu noile direcții stabilite prin pachetele legislative europene „Green Deal” și „Fit for 55”.
Acest proces complex a fost inițiat de CNTEE Transelectrica SA prin elaborarea listei celor 20 de proiecte strategice, în contextul trecerii graduale la o economie neutrã din punct de vedere al emisiilor de gaze cu efect de serã. Tranziția energeticã impune o adaptare rapidã a rețelei electrice de transport și intensificarea ritmului de extindere a acesteia prin noi investiții.
Aplicația pentru finanțarea din bugetul Fondului pentru Modernizare a proiectului propus de CNTEE Transelectrica SA a fost transmisã cãtre Banca Europeanã de Investiții, ieri, 14 septembrie 2021, alãturi de alte 8 proiecte ale Complexului Energetic Oltenia.
Toate aceste proiecte se încadreazã în obiectivele definite prin Directiva UE care își propune rentabilizarea reducerii emisiilor de gaze cu efect de serã și sporirea investițiilor care conduc la îndeplinirea țintelor stabilite.