BET
17063.55
-0.45%
BET-TR
37627.97
-0.45%
BET-FI
62702.7
0.04%
BETPlus
2519.73
-0.43%
BET-NG
1237.95
-0.72%
BET-XT
1470.29
-0.35%
BET-XT-TR
3187.24
-0.35%
BET-BK
3206.22
-0.35%
ROTX
38017.44
-0.46%

Cele mai performante fonduri de acțiuni au adus investitorilor randamente de peste 40% în ultimul an

Autor: Financial Market
2 min

Activele nete ale celor 248 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna aprilie cu 0,6%, până la nivelul de 43,1 mld RON (8,7 mld €) iar de la începutul anului au crescut cu 8,6%, intrările nete ale lunii au totalizat 647 mil RON (130 mil EUR), se arată intr-un comunicat al Asociației Administratorilor de Fonduri.

Cele mai performante cinci fonduri au înregistrat în ultimele 12 luni randamente anuale nete între 37% și 52,9% iar pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante cinci fonduri au avut randamente cuprinse între 61,3% și 77,7%, obținute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (față de luna aprilie 2021).

Activele nete ale celor 94 de fonduri deschise locale au crescut în luna aprilie cu 2,9%, până la 22,9 mld RON (4,6 mld €) iar de la începutul anului au crescut cu 12,2%.

Fondurile deschise locale au înregistrat în luna aprilie intrări nete de 719 mil RON (144,6 mil €), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (+295,6 mil RON), cele reunite sub categoria “alte fonduri” (+185,2 mil RON), cele de acțiuni (+171 mil RON), cele diversificate (+67,1 mil RON) precum și fondurile de randament absolut (+0,1 mil RON).

CITESTE SI:  Debut negativ pe bursele internaționale la începutul săptămânii. Liderul AI Nvidia scade cu 17%

evolutie fonduri

Fonduri deschise străine distribuite în România
Activele nete exprimate în lei ale celor 119 fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut în luna aprilie cu 2,3% față de luna precedentă, până la 2 mld RON (0,39 mld €) iar de la începutul anului au crescut cu 6,8%.

Fonduri de investiții alternative (FIA) locale
Activele nete ale celor 35 de fonduri de investiții alternative au scăzut cu 1,8% în luna aprilie, până la 18,3 mld RON (3,7 mld €) iar de la începutul anului au crescut cu 4,7%; fondurile de investiții alternative locale au avut ieșiri nete de 70,7 mil RON (14,2 mil €) în luna raportată.

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.